N-am ştiut să fiu o gazdă bună la recentele evenimente... mondene. A venit lume multă- să fie văzută, să vadă, să comenteze, eventual să spună bancuri. N-am ştiut să întreţin atmosfera. Şi-am refuzat să învăţ. Puţin mi-a păsat de sentimentele şi curiozitatea unor oameni pe care nu-i cunoşteam, dar care păreau să ştie totul despre mine.

Aşa că m-am ascuns. M-am refugiat în amintiri, în camera bunicilor. Iar printre altele am descoperit şi fotografiile acestea.
 
 
1. Bunica şi bunicul- Artimizia sau Mesa şi Alexa 
2. Bunica, bunicul (în dreapta) şi o prietenă 
3. Bunicii- cuplul din stânga
4. Bunicul (dreapta) şi cel mai bun prieten

Pe spatele unor fotografii, un scris mărunt în creion:

O mică amintire îţi alcătuiesc; află dragă Mesă că eu te iubesc.

Când vei citi aceste rânduri şi de mine îţi vei aminti, dacă eu voi fi in armată, află dragă Mesă că eu pe tine te voi iubi până ce eu voi muri.

Când o fi să intru în mormânt, rupe cu a ta mână o floare şi aruncă pe al meu mormânt.
21 martie 1948                                     
  F.Alexa                                     
te rog păstrează această fotografie

Bunica însă nu i-a pus nici o floare pe mormânt. De la moartea lui aproape că nu s-a mai ridicat deloc din pat. Au trecut 9 ani de atunci. Iar acum... sunt din nou împreună.

Sunt sigură că bunicul are basca pusă ştrengăreşte pe-o ureche şi-o ţine pe bunica de după gât, ca altădată.
2 Responses
  1. copilarim Says:

    ce poze frumoase, ce oameni frumosi.. ce cuvinte frumoase! frumos, trist... iti dai seama ca efectiv nu gasesc cum sa iti spun ca articolul tau m-a emotionat pana la lacrimi:).
    cred ca bunicii tai sunt foarte fericiti ca au asa o nepoata... si te privesc cu drag de unde sunt acum:)


  2. Alexandrrra Says:

    :) Multumesc mult! Ma bucur ca ti-a placut ce-am scris, desi te-am intristat.
    Dar dupa aceasta saptamana care a fost, intr-un mod trist, despre ei... simteam nevoia sa scriu ceva aici.


Enregistrer un commentaire

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...