Nu stiu daca au ajutat mult cursurile de franceza si daca am retinut mare lucru de acolo... infara de melodia asta:

Je n'attends pas de toi
Que tu sois la même
Je n'attends pas de toi
Que tu me comprennes
Mais seulement que tu m'aimes
Pour ce que je suis



In timpul liber nu desenez nuduri. Prefer mazgalelile simpatice, rapid de facut... sau desenul de arhitectura (doar in zilele in care chiar am muuult timp si chef... adica ft rar).

Cateva desene mai recente, ce stau deja pe un perete din camera mea.
Tehnica: grafit + laviu (tus negru).


Personajele alea cute s-au acomodat, se simt bine aici.
Dar celalalt desen... pare a fi nemultumit pentru ca nu l-am terminat cum mi-am propus- mereu cade; il lipesc inapoi de 3-5 ori pe zi. :))
Nudurile s-au intors. Cu un model feminin de data aceasta. 
Timp de lucru- aprox. 30 minute fiecare.
Nu sunt nici pe departe cele mai reusite schite ale mele, au multe greseli, dar abia acum m-am gandit sa fac poze la ceea ce desenez...

Proba de crosetat viteza... 3m pereti - Ultima zi de lucru...
 
...si rezultatul muncii. 
Pacat ca n-am facut o poza cu mine langa, sa fie evidenta scara. Dar aproximand dimensiunile, panoul are cam 2,5m X 0.8m. 
Sunt destul de multumita de ceea ce a iesit, desi este mereu loc si de mai bine. Colegii au fost foarte incantati.. ba chiar am si o oferta de cumparare! (la modul cel mai serios) :))
Insa abia pe 17 iunie vom vedea ce parerea au si profii despre proiectele noastre.
Alte proiecte nebune:
Cand mai vin cu idei din astea geniale, dati-mi una... sa ma trezesc!

Acum vreo 3 luni, cand a trebuit sa alegem un material pe care sa-l reciclam pentru a face un perete, eu am cautat ceva usor de procurat si de transportat la fac. Cineva si-au ales pneuri, altcineva tuburi de carton, cioburi de oglinda, sticle de plastic, cartuse, Iulia a ales ziare, iar eu... am ales pungile de plastic. Se gasesc peeeste tot, sunt usor de procurat si cat de greu poate fi sa le manevrezi, nu?

La vremea aia parea o idee buna. Si profilor le-a placut. Cand am facut o mica mostra- o incercare nevinovata de a croseata o punga taiata fasii... au fost de-a dreptul extaziati! Au tras in toate partile de bucatica aia impletita, au pus-o pe mana sa observe cum se simte pe piele, au mirosit-o, au fotografiat-o... erau ca niste copii cu o jucarie noua!

M-am bucurat si eu... ca s-au bucurat ei. Si nu m-am alarmat prea tare. 3 luni jumate... e multa vreme. Poate vor uita de bucatica mea crosetata, poate reusesc sa trisez cumva, poate introduc alte materiale, ca sa crosetez mai putin, poate, poate... Insa fiecare schimbare de idee a fost sortita esecului: "Dar de ce vrei sa schimbi?! Ai facut incercarea aia asa de reusita... Ramai la ea...(mai ca ma implorau din priviri)" (doar nu vroiati citatul in franceza, nu?)

Eh... si uite-ma azi in atelier, crosetand... cum numai bunica mai stie! Peretele(brisesoleil-in cazul meu) ar fi trebuit sa aiba 3x2m. In urma negocierilor... mi s-a redus pedeapsa la 3m x ...cat ma lasa inima (pana nu ma lasa nervii).

Am lucrat azi 10 ore... cu o scurta pauza la amiaza, maine am inca 10 ore la dispoztie sa termin. Pana la urma, cred ca va iesi chiar interesant proiectul meu, dar deja imi e greata cand aud de crosetat sau orice alt lucru manual. Durerile de spate, bataturile si taieturile... nici nu par importante pe langa plictiseaaala ce m-a cuprins, facand aproape jumatate de zi acelasi lucru.

Colegii ma incuranjeaza zicandu-mi toata ziua "C'est cool ca! " (cred ca e unul dintre putinele cuvinte in engleza pe care le aud, francezii fiind alergici la limba asta...), dor vom vedea maine cat de cool va fi!

Din ciclul "Viata e simpla, noi o complicam inutil"... reusesc eu cumva sa aleg ideile si drumurile cele mai imbarligate, tocmai in incercarea de a face ceva simplu.
Ironia vietii mele!
Cum ai putea incepe o zi frumoasa, altfel decat cu o vizita in cimitir? Uite, asa inveti sa apreciezi viata!
Père Lachaise- alt cimitir, alte celebritati.
Mormantul lui George Enescu era dintr-un calcar galbui, ros de vreme. Simplu, gol si trist. Normal, toate mormintele sunt triste cumva, dar al lui parea... uitat. Ne-a parut rau ca nu am avut o floare...
Mormantul lui Oscar Wilde... cel mai pupat de acolo. Era plin de urme de ruj, de inscriptii care ii declarau iubirea eterna, de turisti care puneau noi buze pe el si isi facea poze in timpul acestui omagiu. Habar n-aveam ca se bucura de atata popularitate post-mortem.

Dar vedeta cimitirului a fost Jim Morrison.
Cand m-am inscris la cursul Arts plastiques stiam doar ca va trebui sa desenez. Nu ma consider mare geniu artistic, dar la momentul ala parea sansa unor credite obtinute mai usor (pe care oricum nu le pot echivala acasa... dar asta-i alta poveste).

Insa la primul curs am intarziat putin si am avut nesansa de a-mi ramane un sevalet aproape, muuuult prea aproape de fata goala si trista din mijlocul atelierului.
Eram atat de aproape, incat fiecare schimbare de pozitie era o provocare pentru integritatea privirii mele.

N-am o problema cu nuditatea, dar nici macar oamenii imbracati nu fac parte din subiectele mele preferate pentru desen. Era insa prea tarziu sa renunt la curs, si cum alte 2 ore faceam si fotografie... am continuat. Insa m-am invatat minte sa ajung la timp si sa-mi aleg un sevalet bine pozitionat.

Modelele astea par colege cu noi, pentru ca n-au mai mult de 20-25 de ani, dar sunt asa sterse si chiar uratele, incat... da, dezbracatul pare singura varianta pentru ca cineva sa se uite si la ele.
Si stau acolo concentrate, melancolice chiar, cu un aer de copil-pedepsit-sa-stea-gol-in-fata-clasei, dar care isi accepta cu demnitate soarta.
Iar noi le desenam in cate 5 minute in diferite pozitii, dar nu asa cum le vedem, ca ar fi prea usor... ci rotite, in oglinda, cu capul in jos... In fine, nu ma omor dupa exercitiile astea.

Dar la ultima ora am avut surpriza sa gasesc in atelier un model... masculin. Spre deosebire de fete, care pareau pedepsite, legate de un picior sa stea acolo, el parea ca a castigat la loto premiul cel mare... atat era de fericit ca se afla acolo!
In fata geamului din camin am cel mai tare brad! 

Cand am ajuns in Lille era singura pata de culoare din orasul asta innourat. Imi era asa simpatic... ca-mi venea sa-l impodobesc.
Acum a venit si aici primavara si parca orasul arata mai viu. Pana si oamenii astia se imbraca mai colorat, totul a infrunzit... dar copacul meu tot cel mai fain e.
I-au dat mugurii... si-mi vine sa cobor in fata caminului sa strang de un sirop. :))

...Imi aminteste de acasa.
The short version of a short movie... 
Creat de Andy si Sergiu, cu timelapse, in Madrid.
Eu zic ca au ceva potential. Nu? :D



...Si varianta finala.

De mai bine de 200 de ani, "bandele" italiene- fanfare doar cu instrumente de suflat, au avut misiunea de-a populariza muzica simfonica si marile arii de opera in randul publicului care nu avea acces la teatru, in principal din cauza discriminarii sociale. Viorile sunt inlocuite de clarinete, iar vocile de trompete si tube. A luat nastere un nou curent muzical, exclusiv instrumental, inspirat din opera, care pare a se bucura de popularitate si astazi (...din cate ma observat eu aseara).

Concertul de ieri a fost o adaptare a unor fragmente din opera Carmen, in maniera bandelor italiene si pentru veridicitate a avut invitati trei solisti si doi dirijori italieni. Unul dintre dirijori- Pino Minarfa, era complet nebun- omul-spectacol, care a dirijat si orchestra si publicul, sarind si batand din palme cu o energie de invidiat.



Spectacolul a fost in aer liber, pentru a simti atmosfera autentica a bandelor, asa ca n-a avut cea mai buna acustica. Microfoanele au mers prost spre deloc... asta ca sa nu raman eu cu impresia ca doar la concertele de acasa mereu sunt probleme tehnice. Aici nici nu s-au obosit prea mult sa rezolve problema, sa-i dea microfonul mai tare... i-au dat o porta-voce dirijorului...

Dar trecand cu vederea peste acestea, a fost un spectacol inedit si mi-a placut. Am avut ocazia sa vad si o expozitie interesanta, a unui artist african, care mi-a dat idei pentru proiectul meu de la facultate.
Asa ca... am constiinta impacata: macar 2 ore din weekend-ul asta nu le-am pierdut aiurea. Ooo... si cat de multe au mai ramas de irosit. :D
Astazi ar fi fost ziua lui Tchaikovsky(...daca n-ar fi murit acum vreo 120 de ani) si fiind unul dintre compozitorii mei preferati, am avut pretextul sa-i ascult muzica mai toata ziua. Si tot ascultand... mi s-a facut dor de casa... si de mers la opera... asa ca am cautat programul Operei din Lille. Si sa vezi coincidenta: maine e Happy Day! Tocmai cand m-a lovit pe mine dorul!
Deci... maine ma voi cultiva intr-o... gara. Opera Carmen- in fosta gara Saint Sauveur, o locatie recent reconversionata intr-un centru cultural.

Voi reveni cu impresii. Pana atunci... raman la Tchaikovsky si la concertul pentru vioara care e pretextul unui film vazut recent si care se cheama...cum altfel?... Le concert. Regizorul e Radu Mihaileanu, dar filmul e in rusa si franceza. Desi actiunea se petrece in principal in Rusia, filmul pare a vorbi despre Romania la tot pasul. Oricum... merita vazut. Sau... macar de ascultat fragmentul muzical de la sfarsit.


Asculta mai multe audio Muzica
Hostelul in care am stat e in cartierul Montmartre, intr-o zona foarte frumoasa si linistita. Pana la 3 dimineata am stat sa aleg hostelul si sa fac rezervarea... dar a meritat- am ales bine, cu ajutorul lui Andy.

Vederea din camera noastra... peisaj urban, cu multe, multe hornulete simpatice.
Montmartre a fost candva un sat de langa Paris, ridicat pe e o colina. Fiind in afara limitelor orasului, scutit de taxele pariziene si avand podgorii, zona a devenit populara pentru distractiile decadente de la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX.
Aici, in cabaretele Moulin Rouge, Le chat Noir sau Le Lapin Agile se intalneau marii artisti ai perioadei- cunoscuta sub denumirea La boheme. Astfel zona a devenit principalul centru artistic al Parisului.
Artisti precum Pablo Picasso, Amedeo Modigliani, Vincent van Gogh, Henri Matisse, Pierre-Auguste Renoir, Edgar Degas, Maurice Utrillo, Henri de Toulouse-Lautrec,  au trait sau au lucrat in Montmartre.

In a doua saptamana de vacanta m-am hotarat sa mai vizitez Franta, ca mai am putin pana ma intorc acasa si n-am vazut decat nordul asta semi-depresiv, de care pana si francezii fug (Bienvenue chez les Ch'tis e un film edificator in acest sens).

Am mers cu primul TGV spre Paris si dupa o ora, la 7.30, eram deja acolo. Yeee... Paris!!! :))) Un friiiiiiiiiggg... :((((((
Note to myself: garile astea moderne, foarte deschise, sunt frumoase si practice... vara. In rest nu. Trebuie retinut! Cine stie cand voi avea de facut proiectul unei halte, pe undeva??

Prima tinta a micului turist-punctul informativ. Cum era inchis la acea ora, am mai dardait o ora langa o cafea si un corn- mic-dejunul frantuzesc.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...