Lălăia cineva că vara nu doarme. Tot de la caniculă, frate de suferință?

Nici eu nu dorm. Și nici nu mănânc... Și nici nu lucrez... Stau cu o carte în mână și cu un ventilatoraș în cealaltă... și aștept toamna. Sau măcar o ploaie. Dar în Iași furtuna a uitat că dupa fulgere și tunete ar fi drăguțe și niște picături.

Așa că plec. Mă refugiez între alte betoane, dar cu pădurea în spate. Sper să pot respira. Și dacă nu mă topesc de tot, ne mai citim.
                                                                                                                     

...scriam eu acum câteva zile, dar din motive tehnice public abia acum.

Între timp, am plecat din Iași și-am ajuns acasa. E răcoare și e bine. Vara pare mai frumoasă de aici. Încet, încet, rotițele reîncep să se învârtă... apatia mă părăsește... și încep să am din nou chef de lucru, de scris, de... viață.

...nici nu mai am nevoie de ceas. Când aud ciripit de păsărele... mă culc.

In Iași, primăvara muzicală continuă. Știți copiii care cerșesc prin tramvaie, cântând dăăă neneaaaa șiii mi-e uuuun baaaann? În pauză, cântă... Ai si eu te pego. În cor! Și dacă la primul șlagăr stâlcesc cuvintele cât pot, aici se chinuie să le pronunțe corect- întâi repetau toți versurile (corectându-se reciproc pe alocuri) și apoi începeau pe muzică.

Mă întreb dacă n-ar face mai mulți bani așa... ținând cont de isteria provocată de maneaua portu popularitatea melodiei portugheze (pe care eu n-o înțeleg). Dacă îmi explică și mie cineva... eventual un fan sau un prieten de-al unuia (în caz că nu vreți să recunoașteți), v-aș fi recunoscătoare.

Am început să... termin facultatea. Și ce lungi păreau 6 ani...
Peste o săptămână voi susține proiectul de pre-diplomă, peste două disertația... așa că nu voi mai avea mult timp de scris aici, o perioadă.

Până termin eu de ordonat ideile încâlcite ce-mi bântuie nopțile, vă invit să citiți un interviu despe FoamBubbles în Revista Atelierul. Scuzați-mi limbajul de lemn arhitectural... am făcut o pauză de la disertație ca să răspund întrebărilor Ruxandrei. :D

Simțiți? Vine primăvăra, deși nu pare. Au înflorit trotuarele cu zambile învelite în plastic, ciripelele păsăresc, pietonii se îmbrâncesc fericiți... Dar nici un mărțisor.

Cu ocazia acestei frumoase zile de 1 martie, un deștept a parcat mașina lângă pe linia de tramvai, așa că, sătulă de claxonul fericit și înjurăturile primăvăratice ale vatmanului, am decis să fac o plimbare și să merg pe jos până acasă. Zău, eram singura cu o floare și un șnur alb-roșu în piept. Începusem chiar să mă simt prost. Stai să vezi că iar am încurcat zilele și azi e... ieri încă. Dar nu, ajunsă acasă am verificat în calendar. Chiar e 1 martie!

Bine a zis- cine a zis, că începi să apreciezi unele lucruri abia după ce nu le mai ai. Cât de mult mi-au lipsit mărțisoarele când n-aveam unde să le găsesc! Și ce entuziasmată eram că anul ăsta pot să le ofer și să le por.

Hai, mâna sus, cine are un șnur alb-roșu în piept! :)

Vă doresc o primăvară frumoasă și vă ofer un mărțisor muzical.


... și încă unul:

Ce legătură e între Ryan Gosling și arhitectură? Aparent, niciuna. Dar... cineva (inconștient, care nu realizează ce chestie periculoasă a făcut) mi-a trimis un link, cu îndemnul Vizionează și oftează! :))

Ce-am găsit acolo... made my day! Poze cu Ryan Gosling + mici texte legate (oarecum) de arhitectură. Atfel spus- poze de oftat lângă ele. Dacă n-aveți nici o treabă cu arhitectura, nu-i nimic, puteți ofta și fără. :D

• Într-un magazin de bricolaj, niște tineri veseli și (deci) gălăcioși (că alfel n-aș fi știut că sunt veseli), cumpărau sănii. Le spun sănii, deși eu știam că o săniuță... Are tălpi lucioase,Vârfurile-ntoarse, Pod de scândurele, Să tot stai pe ele. Comparându-le cu săniuța mea din copilărie, astea erau niște ligheane turtite. S-au adunat vreo 3-4 angajați ai magazinului la casă ”Oooo, sănii! Ieftine, nu? Și unde mergeți? Frumooos! Dar ați putea încerca și pe dealu' ăla, dealu' ăla sau dealu' celălalt (Iașiul nu duce lipsă de dealuri). Seara aud de un accident cu sănii, pe una dintre pistele recomandate. Or fi fost clienții sau anagajații magazinulului, după program?

• Mi s-a micșorat blocul! Nu glumesc! Aud într-o seară o bubuitură puternică pe hol (dar nu suficient de puternică încât să mă ridic de pe scaun, să văd ce s-a întâmplat). Eeh, probabil vecinii ăștia noi or fi scăpat ceva. Uit de asta, dar, nu după mult timp, îmi găsesc ceva treabă pe hol și intru fără să aprind lumina. Pleosc! Trosc! Zgomot de farfurii sparte sub picioarele mele! Când aprind lumina... văd jumătate din plăcile de gresie faianță (că fostul proprietar, econom, s-a gândit că-i tot aia) sărite. Stăteau în poziție oblică, sprijinindu-se una de alta, pentru că, evident, nu mai încăpeau la locul lor. Eu i-aș propune proprietarului o chirie care să se contracte odată cu apartamentul. Păi dacă tot e mai mic acum...

• Mi-a arătat cineva (persoană importantă, se știe ea) o hartă a temperaturilor. Sau a frigului, cum îmi place mie să o alint. Și am văzut unde urma eu să ajung- trecând prin toate bleurile si degradeurile de albastru... până într-o zonă miiică, rece, bleumarin. Dacă ați auzit de Rădăuți la meteo în ultima vreme, știți cam cât de cald e în zonă. Localitatea de unde scriu eu acum e în vecinătate. Dar nu e celebră. Că la noi e  mereu mai cald cu un grad. :D
  

• În Iași, iarna n-a venit cu Moș Crăciun, ci odată cu codurile galben-portocalii. N-a nins mult (după standardele mele), dar suficient sau poate chiar prea mult (după standardele echipei de dezăpezire). Nu mai ninge de câteva zile, dar orașul e tot sub nămeți, că mai este mult până la primăvară. Culmea eficienței e că o mașină de deszăpezire a rămas... înzăpezită. Iar o legendă urbană spune că singurul drum bine curățat e cel de la casa primarului spre primărie. 

• Nu știu de ce, dar prostia pare mai evidentă când e zăpadă (poate prin comparație). Un muncitor care curăţa macazul din faţa depoului și un vatman care schimba un alt macazul au fost agresați de șoferi nervoși, care circulau (și ei) pe linia de tramvai. N-au fost doar înjurături, îmbrânceli, ci lovituri cu ranga.

• Un tânăr student (ca să nu-i spun matahală cu privire tâmpă, că sunt totuși o lady) voia să traverseze o stradă. Atunci! În momentul în care a ajuns el lângă bordură, nu peste 10 secunde, când se schimba culoarea semaforului. Așa că lejer, cu mâinile în buzunare și capul între umeri a început să traverseze. O mașină a încetinit, l-a lăsat să treacă (că nu te pui cu...), dar l-a claxonat ușooor, timid. Atât i-a trebuit pietonului! Dintr-o dată s-a răsucit pe călcâie, înjurând șofeul și tot neamul lui, spălându-i geamurile cu salivă proaspătă. De pe trotuar, două pietoance tuciurii au început și ele să-i felicite familia șoferului. Nu știu dacă din solidaritate cu bravul pieton sau doar din obișnuință.

Cred că mulți dintre voi au auzit de Thing-a-Day. E un blog colectiv, ce există o lună pe an- în februarie. Participanții își iau angajamentul să creeze un lucru nou în fiecare zi a lunii și să-l împărtășească cu restul participanților.

Am vrut de mai mult timp să particip, dar... ca și anul acesta am ratat înscrierea. Proiectul a început pe 1, adică... ieri! Ghiciți când mi-am amintit eu! Mda... nici nu știți de câte concursuri, proiecte, concerte, întâlniri... mi-am adus aminte a doua zi.

Chiar aveam nevoie de o provocare, de ceva care să mă impulsioneze să fac ceva nou în fiecare zi. Mai ales că ieri... mi-am luat mașină de cusut. Ta-dam!!! Și-ar fi fost frumos să o pun la treabă în fiecare zi (spre disperarea vecinilor). Poate, poate învățam ceva. Înainte de a o lua aveam nenumărate proiecte în minte, pe care (bineînțeles) nu le puteam realiza în lipsa mașinăriei minune. De câte ori n-am oftat imaginându-mi cum ar fi să fac... nu-știu-ce mare chestie, imposibil de realizat altfel.

Dar acum că o am... Nimic! Au dispărut toate ideile. Tot cheful. Am uitat de ce îmi era indispensabilă. Hmmm... Poate o fi de vină și faptul că m-am chinuit o oră și ceva, citind instrucțiuni tâmpite inexacte, să bag ața prin toate găurile și în final... în ac.

În fine. Nu despre mașina de cusut voiam să scriu, ci despre Thing-a-Day (Un lucru pe zi).
Mă gândeam așa: dacă tot am ratat și anul acesta provocarea, mă voi provoca eu singură în altă lună. Logic ar fi fost în martie. Dar cum vreau totuși să termin o facultate de 6 ani, în 6 ani și nu mai mulți... o voi lăsa pentru aprilie.

O provocare de uitucă, începută de ziua păcălelilor și terminată de ziua... păcălicei (adică a subsemnatei). Cheia succesului e... să nu uit (și) de aceasta!

p.s: Dacă martie e pe sfârșite și nu mai pomenesc nimic de asta... dați-mi un mail, telefon, ceva. Am nevoie de voi! Multumesc anticipat! 

later edit: p.p.s: Postarea această era destinată celuilalt blog. Dar pentru că abia acum am văzut ce am făcut... o voi lăsa aici. Mda... tipic pentru mine. :D

A voastră zăpăcită,
FoamBubbles