Sunt sigură că știți prea bine fotografia cu Mihai Eminescu în tinerețe. Așa că nu v-o arăt și eu. Vă arăt, în schimb, teiul lui Eminescu din Copou. Așa cum era el într-o vară. 

E bâtrân și pare că... ar vrea să moară. Dar nu-l lăsăm. L-am încins bine cu chingi de fier (vopsite în verde) și i-am pus și două sprijoane. Ți-ar fi și frică să citești poezii sub el. Dar oricum... cine ți-ar da voie să calci iarba?

E un tei trist. E... ca România astăzi.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.