Affichage des articles dont le libellé est Arhitectura Design. Afficher tous les articles
Affichage des articles dont le libellé est Arhitectura Design. Afficher tous les articles
...din hârtie!
Găsiți aici, pe alese, unul mai simpatic ca altul. Procedeul e simplu: alegeți, printați, decupați, lipiți... și aveți o chestie cuuuuuuuute pe birou. :) Și dacă vă place ce găsiți acolo, dar credeți că puteți face voi unul mai cu moț, găsiți și un sablon de la care să începeți un pepetz nou.
Găsiți aici, pe alese, unul mai simpatic ca altul. Procedeul e simplu: alegeți, printați, decupați, lipiți... și aveți o chestie cuuuuuuuute pe birou. :) Și dacă vă place ce găsiți acolo, dar credeți că puteți face voi unul mai cu moț, găsiți și un sablon de la care să începeți un pepetz nou.
Al meu e albastru și rânjit. Io'te la el, ce simpatic e! :D
L-am printat pe o coală obișnuita de hârtie A4. Fiind așa mititel a fost puțin mai greu de lipit. Puteți încerca și pe formatul A3, pe o hârtie puțin mai groasă.
...din seria: ce face Alexandra când face, din nou, o pauză scrie la disertație.
Provocarea a fost ”crearea unei imagini pornind de la un cuvânt, folosind doar literele lui”, fără alte elemente grafice.
În mândra noastră capitală voiam să-mbinăm utilul cu plăcutul. Adică să-i facem o surpriză unei prietene dragi și să vizităm niște fabrici într-un tur organizat. Dar noi i-am făcut surpriza că venim la ziua ei, iar ea ne-a făcut surpiza că... pleacă din București. Perfectă sincronizare!
În cadrul programului Patrimoniul industrial ca resursă, realizat în parteneriat de către AIR-Asociația pentru Arheologie Industrială din România, cu Asociația Zeppelin, am participat la un tur ghidat prin șase ansambluri industriale din zona Filaret-Rahova:
-Uzina electrică Filaret
-Hesper S.A. (fostă Steaua Roșie, fostă uzinele Wolff)
-Fabrica de chibrituri
-Fabrica de Timbre
-Palatul Bragadiru
-The Ark- Bursa mărfurilor creative (Vama București Antrepozite- Bursa Mărfurilor)
Întregul tur a fost foarte bine organizat și am avut ocazia de a vizita niște clădiri în care nu am fi avut acces altfel.
Și dacă vă întrebati de ce ar vrea cineva să viziteze o fabrică veche, să încerce să facă ceva (altceva) cu ea, în loc să o demoleze... voi lăsa cuvintele doamnei arh. Irina Iamandescu să vă răspundă:
În cadrul programului Patrimoniul industrial ca resursă, realizat în parteneriat de către AIR-Asociația pentru Arheologie Industrială din România, cu Asociația Zeppelin, am participat la un tur ghidat prin șase ansambluri industriale din zona Filaret-Rahova:
-Hesper S.A. (fostă Steaua Roșie, fostă uzinele Wolff)
-Fabrica de chibrituri
-Fabrica de Timbre
-Palatul Bragadiru
-The Ark- Bursa mărfurilor creative (Vama București Antrepozite- Bursa Mărfurilor)
Întregul tur a fost foarte bine organizat și am avut ocazia de a vizita niște clădiri în care nu am fi avut acces altfel.
În ultimii ani suntem martorii, deseori pasivi, ai dispariției din peisajul urban al României a unor mărturii istorice importante pentru identitatea orașelor noastre. Enorme situri industriale depășite tehnic sunt „eliberate de construcții”, instalații tehnice sunt date la fier vechi, structuri industriale impresionante sunt spoliate, căi de transport sunt abandonate, cartiere ”de fabrică” sunt mutilate. (...)
Discutăm de calitatea tehnică și arhitecturală a unor astfel de construcții- cu deschideri ample de travei, șarpante metalice și luminatoare elegante, structuri impresionante din beton- în care deseori s-au experimentat soluții structurale sau procedee tehnice de pionerat. Expresia arhitecturală, deși secundară în programul industrial, nu este mai puțin interesantă, având uneori puternice caractere neoclasice, neorenascentiste, neogotice, art-nouveau, demonstrând un nivel de cultură ridicat al celor ce le-au realizat și o dorință de a proba prestigiul firmei și prin calitatea clădirilor. (...)
Ar trebui să reușim să privim arhitectura industrială veche nu doar ca pe o problemă, ci și (în primul rând) ca pe o resursă: o resursă pentru o dezvoltare urbană inteligentă și echilibrată, o resursă de prestigiu și o resursă pentru profit.
În primul an de facultate mi s-a pus pata să plec cu o bursă. Undeva, nu conta neapărat unde. Și-am fost în Franța. Acolo am văzut, am învățat multe și în plus am căpătat o altă fixație: să fac la diplomă conversia unei clădiri industriale.
Documentându-mă, am dat peste frumusețea asta de clădire de secol XVIII-XIX. A fost dragoste la prima vedere! Ooo... da. E valabil și la clădiri. :D
E fosta fabrică de bere din Turda, monument istoric.
Nu știam mai nimic despre Turda, înafară de proiectul de modernizare al salinei. Și ce alt pretext mai bun pentru a vizita salina, decât documentarea pentru diplomă?
Am ajuns în Cluj marți dimineață, la 6. Ce poți face la ora asta în Cluj? Dar în Turda? Păi... nimic, cum aveam să constatăm. Planul era să sorbim înceeet câte o cafea, pâna la o oră decentă și apoi să luăm autobuzul spre Turda.
Am trecut mofturoși pe lângă prima cafenea. Chelnerița stătea cu mâinile încrucișate în geam și se uita încruntată la trecători. O fi fost doar somnoroasă, dar nu mi-a plăcut. Și eram atât de convinsă că vom avea de unde alege... Ei, da! Am umblat jumate de Cluj și n-am găsit deschise decât fast-food-uri cu gemuleț. (Asta în acea dimineață. A doua zi, când nu mai aveam nevoie, normal că am găsit cafenele și fast-food-uri deschise non-stop.) Până la urmă, după o oră și câțiva kilometri înfrigurați, am mâncat și am băut o cafea pe stradă.
La 7.30 eram deja în Turda. Ningea. Cu fulgi mici-mici, că era ger. În centru am găsit o singură cafenea. Cu două mese și alea ocupate. De trei ori am trecut prin fața ei, din ce în ce mai dalbi, uitându-ne cu ochi de cățeluși înăuntru. Până la urmă... ni s-a părut că s-a eliberat o masă și am intrat. Deja eram atât de înghețați că am fi stat și sprijiniți de-un perete. Salina se deschidea abia la 9, așa că am stat ceva vreme. Nimeni nu părea că se grăbește pe acolo.
Credeam că vom fi primii în salină. Dar pensionarii nu trebuie subestimați niciodată. Cu ocazia asta mi-am amintit de mica mea claustrofobie și de frica de înalțime. Nu fac chiar atacuri de panică, nu m-am aruncat la pământ, n-am plâns după mama, dar... să zicem doar că pozele n-au ieșit tremurate (neapărat) din cauza timpului mare de expunere.
Oricum, proiectul e spectaculos. Ar fi meritat tot drumul, frigul și oboseala chiar și numai pentru a vedea asta.
Pe la 12 părăseam salina pentru a merge la fabrică. Dar uitându-ne pe hartă am decis că ar fi o idee bună să vedem și alt loc important, situat în apropiere (pe hartă, cel puțin)- Castrul roman. Și am pornit la pas pe ulițele turdene. Și am mers... și am mers... și ne lătrau toți câinii neobișnuiți cu turiști tembeli ca noi... și am mers... și am mers... și nu ne mai simțeam picioarele de la mers și urechile de la frig... și am urcat un ditamai dealul... și acolo... NIMIC! Era un deal. Cu iarbă și zăpada. Unde erau ruinele? Pietrele? CEVA, acolo!
Grozav de entuziasmați, în lătrat de câine, am coborât spre fabrică. În spatele ei erau niște colibe din pungi și cartoane, în față vreo 6 câini nervoși pe paparazzi. Am făcut în ciudă câteva poze și ne-am întors în centru. Nu mi-a mai trebuit nimic. Nici planuri de la primărie, nici informații suplimentare despre fabrică, nici poze din centrul orașului. Știam doar că mi-e frig, foame, mă dor picioarele și... nu-mi place Turda!
Și doar nu era vina ei. Am prins-o noi într-o zi proastă.
E fosta fabrică de bere din Turda, monument istoric.
Am ajuns în Cluj marți dimineață, la 6. Ce poți face la ora asta în Cluj? Dar în Turda? Păi... nimic, cum aveam să constatăm. Planul era să sorbim înceeet câte o cafea, pâna la o oră decentă și apoi să luăm autobuzul spre Turda.
Am trecut mofturoși pe lângă prima cafenea. Chelnerița stătea cu mâinile încrucișate în geam și se uita încruntată la trecători. O fi fost doar somnoroasă, dar nu mi-a plăcut. Și eram atât de convinsă că vom avea de unde alege... Ei, da! Am umblat jumate de Cluj și n-am găsit deschise decât fast-food-uri cu gemuleț. (Asta în acea dimineață. A doua zi, când nu mai aveam nevoie, normal că am găsit cafenele și fast-food-uri deschise non-stop.) Până la urmă, după o oră și câțiva kilometri înfrigurați, am mâncat și am băut o cafea pe stradă.
La 7.30 eram deja în Turda. Ningea. Cu fulgi mici-mici, că era ger. În centru am găsit o singură cafenea. Cu două mese și alea ocupate. De trei ori am trecut prin fața ei, din ce în ce mai dalbi, uitându-ne cu ochi de cățeluși înăuntru. Până la urmă... ni s-a părut că s-a eliberat o masă și am intrat. Deja eram atât de înghețați că am fi stat și sprijiniți de-un perete. Salina se deschidea abia la 9, așa că am stat ceva vreme. Nimeni nu părea că se grăbește pe acolo.
Credeam că vom fi primii în salină. Dar pensionarii nu trebuie subestimați niciodată. Cu ocazia asta mi-am amintit de mica mea claustrofobie și de frica de înalțime. Nu fac chiar atacuri de panică, nu m-am aruncat la pământ, n-am plâns după mama, dar... să zicem doar că pozele n-au ieșit tremurate (neapărat) din cauza timpului mare de expunere.
Oricum, proiectul e spectaculos. Ar fi meritat tot drumul, frigul și oboseala chiar și numai pentru a vedea asta.
Pe la 12 părăseam salina pentru a merge la fabrică. Dar uitându-ne pe hartă am decis că ar fi o idee bună să vedem și alt loc important, situat în apropiere (pe hartă, cel puțin)- Castrul roman. Și am pornit la pas pe ulițele turdene. Și am mers... și am mers... și ne lătrau toți câinii neobișnuiți cu turiști tembeli ca noi... și am mers... și am mers... și nu ne mai simțeam picioarele de la mers și urechile de la frig... și am urcat un ditamai dealul... și acolo... NIMIC! Era un deal. Cu iarbă și zăpada. Unde erau ruinele? Pietrele? CEVA, acolo!
Grozav de entuziasmați, în lătrat de câine, am coborât spre fabrică. În spatele ei erau niște colibe din pungi și cartoane, în față vreo 6 câini nervoși pe paparazzi. Am făcut în ciudă câteva poze și ne-am întors în centru. Nu mi-a mai trebuit nimic. Nici planuri de la primărie, nici informații suplimentare despre fabrică, nici poze din centrul orașului. Știam doar că mi-e frig, foame, mă dor picioarele și... nu-mi place Turda!
Și doar nu era vina ei. Am prins-o noi într-o zi proastă.
Animație stop-motion, cu creioane colorate.
920 de creioane
5125 de fotografii
...și o răbdare incredibilă.
Making off-ul videoclipului îl găsiți aici.
Deși sloganul de mai sus pare perfect arhitecți, am mai găsit câteva variante (nu le-am tradus, dar am încredere
Architecture, we put the texture in the Art
Architecture, for when engineering is just not enough
Architecture, frozen music defrosted into Awesomeness
Architecture, just like your mother said it would be, only more sad
Architecture, now with more glass
We do more Architecture before noon than you’ll do all year
Architecture, harder to spell than you’d think
Modern Architecture, stating the obvious since 1929
Architecture, where the math geeks went to make their “Art”
The few, the proud, the Architects
Architecture, you know, buildings and things
Architecture, bed, bath, and beyond
Architecture, if it ain’t Wright, it ain’t wrong, am I right?
Sursa text:
Am descoperit recent un blog- Coffe with an architect- cu și despre arhitectură, arhitecți, nopțile albe specifice... și multe alte subiecte amuzante
...Making more out of less (facand mai mult din mai putin)
Designul ecologic nu se refera doar la obiectele realizate din materiale naturale (lemn, răchită, bambus, lână, bumbac etc.), la cele cu un consumul redus de energie, apă, gaz (atunci când sunt create sau utilizate) sau la cele usor perisabile, cu un impact redus asupra mediului.
Intr-o categorie speciala a designului ecologic intra obiectele realizate prin reciclarea altor materiale/obiecte.
Reciclarea este procesul de refolosire a materialelor si produselor vechi pentru crearea unora noi, fara a apela la materii prime noi, reducand astfel consumul de energie necesar extragerii materiilor prime, respectiv distrugerii deseurilor.
Reciclarea (recycling) poate fi realizata in doua moduri:
-Upcycling
-Downcycling
I.Upcycling reprezinta procesul de transformare a rezidurilor prin reciclare in ceva calitativ superior, cu un consum de energie ce tinde spre zero.
Designul ecologic nu se refera doar la obiectele realizate din materiale naturale (lemn, răchită, bambus, lână, bumbac etc.), la cele cu un consumul redus de energie, apă, gaz (atunci când sunt create sau utilizate) sau la cele usor perisabile, cu un impact redus asupra mediului.
Intr-o categorie speciala a designului ecologic intra obiectele realizate prin reciclarea altor materiale/obiecte.Reciclarea este procesul de refolosire a materialelor si produselor vechi pentru crearea unora noi, fara a apela la materii prime noi, reducand astfel consumul de energie necesar extragerii materiilor prime, respectiv distrugerii deseurilor.
Reciclarea (recycling) poate fi realizata in doua moduri:
-Upcycling
-Downcycling
I.Upcycling reprezinta procesul de transformare a rezidurilor prin reciclare in ceva calitativ superior, cu un consum de energie ce tinde spre zero.
