....după ce le isprăvești, 
simți c-ai vrea ca autorul să fie cel mai bun prieten al tău 
și să-l poți chema la telefon ori de câte ori ai chef."

  [De veghe in lanul de secara - J.D. Salinger]
 
 
E unul dintre cele mai bune filme pe care le-am văzut în ultima vreme. Și credeți-mă că între prăjiturit, colindători, vizite și musafiri, am avut timp de multe filme. Și n-au fost toate în mult lăudatul spirit al Crăciunului (că ți se apleacă, la un moment dat, și de filmele astea, văzute în fiecare an).
Povestea e destul de simplă. Personajul principal e un tip tăcut, misterios, ce face cascadorii pentru filme în timpul zilei și e șofer pentru jafuri în timpul nopții. Se îndrăgostește de vecina sa și ajunge să-l ajute pe soțul acesteia într-un jaf. Dar acesta merge prost.

Dacă vreți să vedeți filmul, nu vă recomand să vedeți trailerul. Îl face să pară doar un alt film de acțiune, cu urmăriri spectaculoase, în genul Fast and Furious. Ori acest filmul nu e deloc asemănător.

Driver e mai mult decât un film de acțiune. Punctul forte e tocmai... lipsa ei. Cadrele lungi, dialogul puțin spre deloc, scenele în care privirile, gesturile spun mai mult decât oricâte cuvinte. Scena contrastantă din lift (pe care nu o comentez ca să nu divulg prea mult) sau cea din final, când îi urmărești privirea fixă, așteptând o clipire... sunt memorabile. 

E multă violență, mult sânge, dar și multă sensibilitate în film. Mi-au plăcut atât atmosfera, culorile, coloana sonoră cât și prestația actorilor.

Ryan Gosling interpretează un erou modern, care și-a găsit prințesa ce trebuie salvată. E un erou atipic (aproape anti-erou)- un tip misterios, introvertit, al cărui nume sau trecut nu-l aflăm. Dar Gosling joacă atât de bine, are niște ochi atât de expresivi, încât nu simți că e un personaj incomplet, schematizat doar.
Carey Mulligan o interpretează pe Irene- vecina inocentă pe care șoferul misterios încearcă să o protejeze. Nici ea nu rostește multe cuvinte, dar spune destule. 

Chiar dacă (poate) veți închide ochii la unele scene mai violente, eu vă recomand filmul. Am rămas în atmosfera lui de câteva ore și tot fredonez bucăți din coloana sonoră, deși nu e neapărat genul meu de muzică.  [But it's so addictive!]

Desire - Under Your Spell by Velvet Touch
A fost un an sărac în colinde pentru mine- doar câteva în engleză ascultate la radio și același colind cântat în ritm alert de 3 copilași la ușă. Repede, repede... prima stofă, la anu' și la mulți ani! ...scoate punga și dă bani.

Cred că e primul an în care n-am fost la colindat, de când mă știu. Când eram prichindei ne urcam pe săniuța și tata ne ducea la rude și la prieteni să le cântăm (și încântăm ?!).

După ce am mai crescut puțin mergeam cu vecinii de bloc din poartă in poartă, până înghețam și nu mai aveam voce. Și cu câtă mândrie număram bănuții câștigați!

Mai apoi, eram prea mari să mergem la necunoscuți, așa că mergeam doar eu și fratele meu la bunici. De câțiva ani mergeam doar noi doi la bunica. Care deși n-auzea prea bine, se bucura să ne vadă dând din gură la ușa, știind că a venit Crăciunul.

Anul ăsta... n-am mai avut la cine să mergem.

sursa foto

Dragă Moș Crăciun, eu mă numesc Florea Alexandra și am 8 ani. Eu locuiesc pe strada Republicii și aș vrea să-mi aduci: un trenuleț, o păpușă, un joc și o cutie de bomboane rafaelo. 
Eu am și-un frățior pe care îl cheamă Florea Mircea și vrea să-i aduci un roboțel, un joc electronic și o mașinuță. Îți mai trimit și un desen din partea noastră.
Cu bine 
Alexandra și Mircea

20.12.1997 (aveam 10 ani)
Dragă Moș-Crăciun

A venit iarna, anotimpul meu preferat. Până la Crăciun mai sunt doar câteva zile așa că m-am gândit să-ți scriu această scrisoare. Eu am fost cuminte, mi-am ascultat părinții și am luat note mari la școală. Eu aș vrea să-mi aduci și anul acesta jucării la fel de frumoase ca și în ceilalți ani, note mari, sănătate și fericire. Abia aștept să vii.
Cu drag, Alexandra

Ce poți face cu o tavă de copt, un kilogram de fasole uscată și... o creagă de molid argitiu?
O iahnie de fasole... afumata? :D
Și asta, poate.

Dar eu am făcut o decorațiune pentru masa de Crăciun.
Fasolea n-a fost prima mea opțiune (mai ales că aranjamentul era pentru un cadou). Am încercat ceva mai pretențios- niște bile colorate semi-transparente din... silicon (cred). Dar lumânările erau grele și refuzau să stea drepte. Aș fi vrut niște pietricele... sau niște bile de sticla... sau niște nisip... dar n-am avut de unde face rost. Așa că fasolea s-a dovedit un înlocuitor perfect.

Am folosit lumânări roșii și argintii de înălțimi, culori, modele diferite. Fasolea am camuflat-o cu biluțe argintii din polistiren, bile de sticlă, nuci, conuri de brad și globuri. The final touch... câteva crenguțe de molid.

Et voila!




...pădurea de brazi. Pentru că nu ne mulțumeam cu unul singur, am făcut o gașcă. Și urmează să li se alăture și un pâlc de brazi glazurați. :D
Yummy or what?!
Ningeeeeeeeeee! :) ...cu gândul ăsta m-am trezit de dimineaţă.

Dacă aş avea aparatul foto la mine, v-aş arăta cât de frumos arată nucul batrân din spatele blocului, dealurile cu pădurea de brazi şi casele fumegânde, totul sub un strat  încă modest, dar promiţător de zăpadă.

Voi cei ce aţi strâmbat din nas până acum, atunci când eu încercam să ascult radioul cu muzică de sezon, tot sezonul, nu mai aveţi nici o scăpare.
Aşa că...
Nu ştiu cum a fost, că n-am participat la ea. Dar... trebuie să recunosc adevărul. E numai vina mea. Am dat cu piciorul primei mele 'întâlniri' când aveam vreo 13 ani.

Eu eram în clasa a VII-a, el era ''mare''- a VIII-a. Era fotbalist- un fel de vedetă a şcolii. Prietena mea vorbise cu prietenul lui şi... gata. Ne făcuseră ''lipeala''. Pe noi nu ne-a întrebat nimeni dacă vroiam asta. Ba chiar ni s-a adus la cunoştinţă că de acum ''nu mai aveam ce face''. Eram deci aproape căsătoriţi.

Trebuia să ne întâlnim în fiecare pauză şi să vorbim. Niciodată nu treceau cele 10 minute suficient de repede. Şi niciodată nu vorbeam mai mult decât ''Ce oră ai avut? Ce oră ai după? Cu cine? Aha. Bine.'' ...Penibile Preţioase momente.

Dar într-o zi, el şi-a făcut curaj şi mi-a dat o întâlnire în parc. Am venit acasă în transă. Eram aproape paralizată de emoţie (v-am mai spus cât de timidă sunt, nu?) şi aş fi făcut orice să nu merg la întâlnire. Mă rugam să-mi dea mama ceva treabă, să nu pot ajunge şi să am o scuză. Dar mama a plecat şi m-a lăsat liberă.

Nu mai ştiu câţi kilometri am făcut agitată prin casă. M-am pus chiar şi-n pat, cu gândul să mă trezesc după ce ar fi trecut deja ora stabilită şi ar fi fost prea târziu. Dar cine a putut adormi? Mă rugam să ma ia o durere de cap, să dea subit o boală peste mine... dar nimic. Mă simţeam pedepsită, bătută de soartă, că trebuia să fac asta.

În final, n-am găsit nici o scuză, aşa că... Nu, tot nu m-am dus.

Câteva zile nu l-am mai văzut. Dar mai apoi l-am urmărit pe holurile şcolii cu un ac. De care era prins un mărţişor. Era 1 martie şi la noi e obiceiul ca băieţii să primească mărţişoare de la fete (să nu dea ciocolată pe 8 martie chiar degeaba).

Am spus că l-am urmărit pentru că efectiv a fugit de mine. Şi nu s-a oprit din fugă nici pe parcursul anilor de liceu, evitându-mă constant.

Iar legenda spune că şi azi mai fuge mâncând pământul.
M-a întrebat Ioana- ce pot face cu 83 de lei?

Si eu m-am gândit că pot să...
  • să mănânc la cantină o săptămână ( :D mi-e foame... de asta am început aşa)
  • să merg cu trenul până la Bucureşti sau Cluj
  • să cumpăr:
         - 2,3 cărţi- beletristică sau jumătate de carte de arhitectură
         - 5 reviste de arhitectura/ fotografie
         - o sacoşă mică de mâncare din supermarket
         - 3 perechi de cercei
         - 40 m de beteală
         - 40 de globuri
         - 9 cozonaci
         - 1,5 kg de bomboane de pom
         - un brad mic, miiic
         - un suport de brad
         - 2,3 cadouri

De ce se întreabă Ioana asta, ne va dezvălui în curând.
Voi ce aţi face cu banii aceştia?
N-am ştiut să fiu o gazdă bună la recentele evenimente... mondene. A venit lume multă- să fie văzută, să vadă, să comenteze, eventual să spună bancuri. N-am ştiut să întreţin atmosfera. Şi-am refuzat să învăţ. Puţin mi-a păsat de sentimentele şi curiozitatea unor oameni pe care nu-i cunoşteam, dar care păreau să ştie totul despre mine.

Aşa că m-am ascuns. M-am refugiat în amintiri, în camera bunicilor. Iar printre altele am descoperit şi fotografiile acestea.
 
 
1. Bunica şi bunicul- Artimizia sau Mesa şi Alexa 
2. Bunica, bunicul (în dreapta) şi o prietenă 
3. Bunicii- cuplul din stânga
4. Bunicul (dreapta) şi cel mai bun prieten

Pe spatele unor fotografii, un scris mărunt în creion:

O mică amintire îţi alcătuiesc; află dragă Mesă că eu te iubesc.

Când vei citi aceste rânduri şi de mine îţi vei aminti, dacă eu voi fi in armată, află dragă Mesă că eu pe tine te voi iubi până ce eu voi muri.

Când o fi să intru în mormânt, rupe cu a ta mână o floare şi aruncă pe al meu mormânt.
21 martie 1948                                     
  F.Alexa                                     
te rog păstrează această fotografie

Bunica însă nu i-a pus nici o floare pe mormânt. De la moartea lui aproape că nu s-a mai ridicat deloc din pat. Au trecut 9 ani de atunci. Iar acum... sunt din nou împreună.

Sunt sigură că bunicul are basca pusă ştrengăreşte pe-o ureche şi-o ţine pe bunica de după gât, ca altădată.
Zilele astea nu ar trebui să am timp de scris. Pe blog. Că în afara lui... he heee...
Trișez totuși fac un compromis- și vă pun un filmuleț. E amuzant fie că aveți pisică, fie că nu. Dar dacă aveți totuși o mieunătoare veți recunoaște gesturile. :)
...Și-am plecat la treabă.



Balul Studenților Arhitecți- Copiii Revoluției

Am fost și eu, să am de unde veni. Că era ultimul Bal al Bobocilor ce mă mai prindea studentă.

Fie m-am băbit eu (și nu înțeleg noile generații de piți-arhitecte), fie aveam prea multe pe cap și n-aveam starea de spirit potrivită, fie nu m-am regăsit în temă (organizatorii sunt cei născuți în '89; noi ne-am născut în comunism, iar bobocii la vreo 4 ani după căderea lui), fie...

Și-așa a mai trecut o seară.

Te rog frumos să-mi aduci o veveriță din catifea, un set de furculițe, cuțite și lingurițe și hai că tot e iarnă o pereche de mănuși roși.

Alexandra 
                                    cu bine

:D Asta era prima mea scrisoare pentru Moșu'. Aveam vreo 7-8 ani. N-am aparatul foto la îndemână, că îi făceam o poză să-mi vedeți caligrafia.

În caz că vă întrebați... am primit veverița. N-a fost de catifea, ci de pluș. Dar n-am găsit în ghete setul de bucătărie, explicându-se astfel de ce nu sunt azi o bună gospodină. Nici pentru mănușile roșii nu fusesem suficient de cuminte.

Anul ăsta vreau să găsesc în papuci... zăpadăăăă! Mă duc să-mi spăl ghetele și să le pun în fața blocului. :D
A venit decembrie. Și în seara asta vine deja primul Moș- Moș Nicolae. Sper că ați fost cuminți, că altfel lustruiți ghetuțele degeaba.

Cum stați cu mult-prea-lăudatul spirit al Crăciunului/ al Sărbătorilor? E la locul lui? La mine e direct proporțional cu zăpada. Care (încă) nu e. Deci... și spiritu' suferă.

Cu toate astea, am împodobit deja vitrinele magazinelor în scopuri estetico-comerciale.

În spiritu' abia pomenit, zilele trecute mă oprește o doamnă pe stradă.

-Mă scuzați domnișoară. Vreau doar să vă întreb ceva.
Mă opresc, crezând că vrea să-i indic o stradă, o stație de autobuz, ceva.
-Sigur vă uitați la Antena de Suceava, nu?
-...nu.
-!!... Fruuumooooss. Cum așa?! Foarte RĂU!
Dacă aș putea reproduce tonul vocii ei, v-ați da seama de ce simțeam nevoia să-mi cer iertare pentru foametea din lume, copiii abandonați și cățelușii răniți. Nu-mi trecuse prin cap să-i spun că vin doar ocazional în Suceava.
-Păi... eu...
-Hai, lasă scuzele. Îți povestesc eu. 
-Bine, spun eu spășită. Era hipnotizantă.
-Noi derulăm în fiecare an o campanie, încercând să ajutăm copiii care...
-Aa... Cu bani nu pot să vă ajut, încep eu să-mi revin, amintindu-mi că nici bani de autobuz să ajung până acasă nu mai aveam.
-Aaa... atunci pa!
-...


Oi fi eu prea suspicioasă, dar doamna respectivă nu părea că strânge bani pentru nici un copil. Avea însă o putere de convingere... noroc că primea doar bani, că altfel (cine știe?) aș fi ajuns fără ghete și palton acasă.

P.S: Dacă ați fost cuminți anul ăsta, așteptând cadouri generoase de la Moși, eu aș zice să faceți niște obrăznicii. Și încă repede! Nu de alta, dar tocmai am văzut-o pe Monica Tatoiu la tv, cu un pulover împletit, cu reni, fulgi și moși. Și tare mă tem că ea va fi anul ăsta ajutorul lui Moș Craciun! Doar e calificată- am văzut cu toții că e omniprezentă.

Trei liceeni într-un magazin. De Sf. Andrei.

-I-am luat un spray. Ce să-i mai luăm? Haaai... să-i luăm niște tampoane. DA! Și niște prezervative. Da, da... și-o banană și două mandarine. Și... mai ce?
-Dar pentru cine e cadoul?
-Aa... pentru domnu' diriginte. De ce?

Pentru că a fost 1 decembrie și click-urile patriotice au fost mai multe ca oricând, încercând să-l convingă pe nea Google că românii sunt deștepți, iată o mărturie pe care n-am dorit să o aflu, dar nu m-a întrebat nimeni a unui român care lucrează (involuntar) la celelalte sugestii de căutare.

Acceleratul București-Suceava... 7 ore...

Băăăiii... deci am făcut pușcărie în Spania... Am făcut pușcărie în Italia... Am făcut pușcărie în Anglia... Am făcut pușcărie în Franța... Dar ca-n Belgia nicăieri. Erau nebune alea, frățioare! Cum cine? Femeile alea din pușcărie- gardiencile. Nu-și puteau bate bărbații acasă și săreau la noi la bătaie. Dar eu i-am zis la una, frățioare... I-am spus frumos, în franceză- Madame, ia vezi!...

Dar era bine acolo, frățioare. Era RESPECT! Pe noi și pe albaneji ne respectau toți. Că eram băieți buni, de-aia! Dar ne știau și de frică. Că numai noi, românii, am băgat într-o zi trei sferturi de pușcărie în spital. Pe cuvântul meu! (...)

Băă... Mie mi se rupe sufletu' când văd un om cu mâini muncite. Îi dau bani, îl ajut, îl trimit în ce țară vrea... Dar să fie om cinstit! Nu să umble cu șmecherii, să cerșească sau alte din astea. Bă și să nu fie zgârcit! Că mor când îi văd pe ăștia. Era unu' care mai venea cu noi prin case. Și făceam câteodată 2000-3000 de euro... și el nu făcea cinste niciodată! Da niciodată, băi!! Și doar nu te mai ajută Dumnezeu, mă, dacă ești zgârcit și nu dai și la altu! Și așa o fost, că ne-o prins cu el. Ne-o pedepsit Dumnezeu și pe noi, pentru ăsta! (...)

Băiii... dar eu când văd un om necăjit, mi se rupe sufletu', frățioare. Mă duc și-l întreb cine, ce i-o făcut și mă duc la ăla și-i iau gâtu'! Nu mă interesează că mai iau 3-5 ani de pușcărie. Că eu am conștiința liberă, că am făcut un lucru bun. DREPTATE, mă! Dreptate...
..................................................................

Acceleratul București-Suceava... 7 ore...
Era un vagon plin, necompartimentat. Credeți că a îndrăznit cineva să-i spună că e 2 noaptea și vorbește cam tare?


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...