Totul a început acum 3 ani [și ceva], când am fost cuminte [:D] și am primit de la Moș Crăciun 3 pachețele de argilă polimerică- roz, albastră și albă [fix culorile mele preferate-not!]. Așa am început experimentele cu misterioasa plastilină. Pentru început am făcut doi ursuleți îmbrățișați [nu chicotiți, încă experimentam, da?], care au ieșit foarte drăguți. Atâta doar că au rămas fără lăbuțe și unuia i-a căzut capul. În rest... foarte simpatici.

Din experiment în experiment, am ajuns la oițe și am descoperit o întreagă obsesie pentru ele din partea prietenelor mele și a prietenelor-prietenelor mele. Și din oiță în oiță, am ajuns să fac o înteagă turmă.
Pe 27 februarie 2009, adică fix acum 3 ani [...] 

Continuarea o găsiți [aici]. 
Eu am plecat la petrecere! :D Hepi bărdei tu mi!
...din hârtie!
Găsiți aici, pe alese, unul mai simpatic ca altul. Procedeul e simplu: alegeți, printați, decupați, lipiți... și aveți o chestie cuuuuuuuute pe birou. :) Și dacă vă place ce găsiți acolo, dar credeți că puteți face voi unul mai cu moț, găsiți și un sablon de la care să începeți un pepetz nou.
Al meu e albastru și rânjit. Io'te la el, ce simpatic e! :D
L-am printat pe o coală obișnuita de hârtie A4. Fiind așa mititel a fost puțin mai greu de lipit. Puteți încerca și pe formatul A3, pe o hârtie puțin mai groasă.

...din seria: ce face Alexandra când  face, din  nou, o pauză scrie la disertație.
Ce legătură e între Ryan Gosling și arhitectură? Aparent, niciuna. Dar... cineva (inconștient, care nu realizează ce chestie periculoasă a făcut) mi-a trimis un link, cu îndemnul Vizionează și oftează! :))

Ce-am găsit acolo... made my day! Poze cu Ryan Gosling + mici texte legate (oarecum) de arhitectură. Atfel spus- poze de oftat lângă ele. Dacă n-aveți nici o treabă cu arhitectura, nu-i nimic, puteți ofta și fără. :D

...că de n-ar fi nu s-ar povesti, un serial de poveste- Once Upon a Time.

Cine știe cum s-a terminat povestea fraților Grimm- Albă ca zăpada, mâna sus! (da, Rux, tu știi :D) Să vă împrospătez memoria, dacă nu vă amintiți: prince charming o salveză pe Albă ca Zăpada cu sărutul magic, apoi fac o nuntă ca-n povești și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți. The end

Ei da! Sfârșiturile astea fericite nu-s așa simple cum crede lumea. Și regina cea rea ce a făcut? A renunțat, pur și simplu? Pentru că un astfel de sfărșit nu era plauzibil (vă dați seama, tot restul avea sens), au venit creatorii serialului Lost să continue povestea. 

Regina nu a renunțat, ci a aruncat un blestem asupra tuturor, ca aceștia să trăiască pe un alt tărâm, unde să nu-și amintească cine au fost cândva. Acest tărâm al uitării e un orășel din Maine- Storybroke.

În zilele noastre, la ușa Emmei, o tânără de 28 de ani cu un trecut dificil, apare un băiețel de 10 ani care îi spune că e fiul ei, iar ea e fata Albei ca zăpada și a prințului, singura care poate rupe blestemul în care trăiesc personajele din poveste. Emma nu îl crede, dar din dorința de a nu-i răni sentimentele, acceptă să îi facă jocul și să-l ducă acasă.
Serialul e nou-nouț (au apărut până acum 13 episoade), dar se anunță interesant. Acțiunea se desfășoară pe două planuri- atât in StoryBroke, în zilele noastre, cât și pe tărâmul basmelor-, combinând mai multe povești (Albă ca zăpada, Pinochio, Scufița roșie, Hansel și Gretel etc.). N-am văzut decât două episoade până acum, dar m-a prins povestea. Sper doar să nu aibă soarta Lost și să-l lungească și încâlcească până nu vor mai ști cum să termine povestea și într-o zi, unul dintre personaje se va trezi și va realiza că totul a fost doar un vis (sau alt sfârșit stupid).
Nu-mi transform blogul într-unul culinar, că ați muri de foame așteptând rețete de la mine. Dar Simoniciu mi-a făcut poftă de brioșe și-am vrut musai să mănânc și eu (sper că ați reținut nuanța, nu foarte subtilă... să mănânc, da? nu să fac...), dar n-am găsit forme. Exact acum când muream de poftă! 

Însă... am găsit o rețetă de chec în cană, la microunde. Ta-dam! Chec gata în 5 minute. Genul meu de rețetă! :D Așa că m-am pus pe treabă am pus bucătarul la treabă și mi-am potolit pofta. 

Astăzi, micul bucătar ce zace în mine m-a împins să încerc și eu rețeta. Nici nu vă puteți închipui ce mizerie pot eu să fac în bucătărie, folosind doar 1 ou, 4 linguri de făină, 4 de zahăr, 2 de cacao, 3 de ulei, 3 de apă și jumătate de linguriță de praf de copt. :D Compoziția rezultată din amestecul de mai sus se toarnă în două căni/ pahare și se coace în cuptorul cu microunde la putere maximă, pentru 3-5 minute.

Pofticioașii îl pot mânca direct din cană. Pretențioșii îl pot scoate, îl pot pudra sau glazura.

Ta-dam!
În caz că vă întrebați de ce povesteam de 2 pahare și în poză e doar unul... celălalt n-a rezistat fotografierii. Era prea delicios!
Eh... și-am trecut la al doilea. :D
...sau cum comenta cineva pe youtube, Happy Birthday, you genius!

Măi, am văzut un episod dintr-un serial... exact genul tău! Deja mă gândeam că urmează o comedioară sau ceva pinkish, girlish... și-ncepeam să-mi iau fața jignită. Dar am zis să aștept totuși, să văd despre ce e vorba. Și continuă: Era cu crime, cu mistere, cu anchete... din astea pe care le urmărești tu! :D Îmi cer scuze pentru neîncredere. Da... astea sunt serialele mele.

Nu încercați să-mi analizați prea tare preferințele în materie; eu încerc să n-o fac (sau... poate ar trebui să mă îngrijorez?), dar se pare că numai serialele cu crime, mistere (gen CSI:NY, NCIS, Criminal Minds, The Medium, Ghost Whisper) și cele cu doctori (Grey's Anatomy, House M.D) reușesc să mă facă atentă și să mă țină în fața televizorului/ monitorului. 

Excepția a fost Gilmore Girls, cu replici inteligente și pline de umor, cu relația frumoasă dintre o mamă și fiica sa și buna dispoziție pe care mi-o lăsa fiecare episod.

O altă excepție a fost Stargate SG1, serial pentru care (la începuturile lui) mă trezeam în miez de noapte și deschideam televizorul fără sonor, ca să nu ne prindă părinții.

Acum... am aflat că se termină House. O dată și odată trebuia să ajungă și acest serial la sfârșit. Dar după ce mi-a ținut de urât în nopțile lungi și plictisitoare din N-ul Franței, am impresia că un prieten vechi (cam morocănos, insensibil, dar băiat bun, totuși) mă va părăsi.

Ca să nu regret prea tare, cineva mi-a recomandat Lie to me- un fel de House, combinat cu Criminal Minds. Foarte pe scurt, subiectul e următorul: o companie numită Lightman Group, condusă de Cal Lightman (ursuz și atotștiutor- gen House) analizeză micro-expresiile umane, pentru a descoperi minciunile și a ajuta la rezolvarea diferitelor cazuri.
Cel mai mult mi-a plăcut primul sezon, în care e explicată toată această știință, cu multiple exemple din viața reală. Chiar ai impresia că înveți ceva. Serialul a fost însă anulat după 3 sezoane. Adică exact la timp... înainte de a deveni paranoică.  

Aaa... eviți întrebarea, deci ai ceva de ascuns! Ce-a fost ăla? Un micro-zâmbet?? Deci așa... :))

Voi ce seriale urmăriți?
Proiectul FoamBubbles împlinește 3 ani, pe 27 februarie. Vă aștept pe celălalt blog, la petrecere cu premii și reduceri aniversare. Detalii aici.
Nu sunt o mare bucătăreasă (deci nu sunt bună de măritat după standardele multora). Nu mă prea pasionează această activitate, deși atunci când o fac par chiar specialistă. Asta pentru că am avut de unde învăța, iar acum am cui da telefoane pentru a primi secretele pe care nu m-am deranjat să le fur când aș fi putut.

Dar nu-i nimic. Bucătărașul cel vitez (și pofticios) face el experimente culinare cât și pentru mine. Dacă vreau ceva mai special de mâncare, e simplu. Fie îi povestesc ce și cum până îi fac poftă (și nu e nevoie de mare efort), fie îi arăt o poză. Sau... i se face singur poftă hoinărind pe net și mă surprinde cu ceva bun.

Astăzi nu m-a lăsat să intru în bucătărie vreo două ore. Rezultatul... acest cozonac deconstructivist. E cel mai simpatic cozonac arhitectural pe care l-am mâncat! Și nu e doar arătos, dar e si foarte bun. Nici nu trebuie tăiat, ci îi smulgi câte o felie cu aromă de scorțișoară.
Rețeta aici.


  • slogane amuzante 2012- We're sooo dead!
  • soba teracota moderna- cu gaz
  • magia focului soba teracota- Ooo... sobele de teracot au ceva de vis! Mai ales când stai la bloc, afară sunt -30 grade și cari lemne urcând 3 etaje. De vis, ți-am zis.
  • perfuzie cu cafea- visul arhitecților
  • umblu teleleu- pe net? Nebunule!
  • cum se face un pact cu diavolul- faci un împrumut avantajos de la bancă
  • cum se termina poveste din red riding hood- și lupu', cu colțișorii ăia ai lui... era tat'su, bre!
  • cate baloane se pot face dintr-un sapun?- oooo OOO ooo O o OO ooo OOO ooooo OO o O oo O... Ai numărat?
  • poze frumoase pentru facebook- Cât mai minimaliste. Vestimentar vorbind.
  • cum adun mai multi prieteni pe facebook- vezi mai sus
  • reclame destepte
  • poze destepte- fulgerică, tu ești?
  • dialoguri  pe tema prietenul meu, sapunul- Spală-te cu mine! Îți voi omorî 99% dintre bacterii.
  • ce mai faci, cel mai bun prieten al meu?- Bine, mulțumesc. Aberez pe blog. Tu?
  • cafea cu desen spermatozoizi- hmmm... Cum??
  • cu ce mergi la un vernisaj- cu o privire (aparent) inteligentă
  • pendulul lui foucault secretul- Cine mai citește în ziua de azi?
  • dece se zice ca este sfarsitul lumi pe 11 a 11 2011 la 11 fix 11 secunde- după cum s-a văzut, degeabă.
  • mileuri cu goblene- rafinament dus la extrem
  • Într-un magazin de bricolaj, niște tineri veseli și (deci) gălăcioși (că alfel n-aș fi știut că sunt veseli), cumpărau sănii. Le spun sănii, deși eu știam că o săniuță... Are tălpi lucioase,Vârfurile-ntoarse, Pod de scândurele, Să tot stai pe ele. Comparându-le cu săniuța mea din copilărie, astea erau niște ligheane turtite. S-au adunat vreo 3-4 angajați ai magazinului la casă ”Oooo, sănii! Ieftine, nu? Și unde mergeți? Frumooos! Dar ați putea încerca și pe dealu' ăla, dealu' ăla sau dealu' celălalt (Iașiul nu duce lipsă de dealuri). Seara aud de un accident cu sănii, pe una dintre pistele recomandate. Or fi fost clienții sau anagajații magazinulului, după program?
  • Mi s-a micșorat blocul! Nu glumesc! Aud într-o seară o bubuitură puternică pe hol (dar nu suficient de puternică încât să mă ridic de pe scaun, să văd ce s-a întâmplat). Eeh, probabil vecinii ăștia noi or fi scăpat ceva. Uit de asta, dar, nu după mult timp, îmi găsesc ceva treabă pe hol și intru fără să aprind lumina. Pleosc! Trosc! Zgomot de farfurii sparte sub picioarele mele! Când aprind lumina... văd jumătate din plăcile de gresie faianță (că fostul proprietar, econom, s-a gândit că-i tot aia) sărite. Stăteau în poziție oblică, sprijinindu-se una de alta, pentru că, evident, nu mai încăpeau la locul lor. Eu i-aș propune proprietarului o chirie care să se contracte odată cu apartamentul. Păi dacă tot e mai mic acum...
  • Mi-a arătat cineva (persoană importantă, se știe ea) o hartă a temperaturilor. Sau a frigului, cum îmi place mie să o alint. Și am văzut unde urma eu să ajung- trecând prin toate bleurile si degradeurile de albastru... până într-o zonă miiică, rece, bleumarin. Dacă ați auzit de Rădăuți la meteo în ultima vreme, știți cam cât de cald e în zonă. Localitatea de unde scriu eu acum e în vecinătate. Dar nu e celebră. Că la noi e  mereu mai cald cu un grad. :D
  • În Iași, iarna n-a venit cu Moș Crăciun, ci odată cu codurile galben-portocalii. N-a nins mult (după standardele mele), dar suficient sau poate chiar prea mult (după standardele echipei de dezăpezire). Nu mai ninge de câteva zile, dar orașul e tot sub nămeți, că mai este mult până la primăvară. Culmea eficienței e că o mașină de deszăpezire a rămas... înzăpezită. Iar o legendă urbană spune că singurul drum bine curățat e cel de la casa primarului spre primărie. 
  • Nu știu de ce, dar prostia pare mai evidentă când e zăpadă (poate prin comparație). Un muncitor care curăţa macazul din faţa depoului și un vatman care schimba un alt macazul au fost agresați de șoferi nervoși, care circulau (și ei) pe linia de tramvai. N-au fost doar înjurături, îmbrânceli, ci lovituri cu ranga.
  • Un tânăr student (ca să nu-i spun matahală cu privire tâmpă, că sunt totuși o lady) voia să traverseze o stradă. Atunci! În momentul în care a ajuns el lângă bordură, nu peste 10 secunde, când se schimba culoarea semaforului. Așa că lejer, cu mâinile în buzunare și capul între umeri a început să traverseze. O mașină a încetinit, l-a lăsat să treacă (că nu te pui cu...), dar l-a claxonat ușooor, timid. Atât i-a trebuit pietonului! Dintr-o dată s-a răsucit pe călcâie, înjurând șofeul și tot neamul lui, spălându-i geamurile cu salivă proaspătă. De pe trotuar, două pietoance tuciurii au început și ele să-i felicite familia șoferului. Nu știu dacă din solidaritate cu bravul pieton sau doar din obișnuință.
Se trezește fratele meu într-o dimineață nespus de încântat și fuge la mama. (Era pe vremea când nu depășeam niciunul 1m înălțime.)
-Mamăă, mamăăă... să vezi ce am visat!
-Ce anume?
-Am visaaat... am visat un film întreg!!! Da' întreg, mamă!
-Și despre ce era vorba?
-Aaa... nu știu, că nu era tradus.
Cred că mulți dintre voi au auzit de Thing-a-Day. E un blog colectiv, ce există o lună pe an- în februarie. Participanții își iau angajamentul să creeze un lucru nou în fiecare zi a lunii și să-l împărtășească cu restul participanților.

Am vrut de mai mult timp să particip, dar... ca și anul acesta am ratat înscrierea. Proiectul a început pe 1, adică... ieri! Ghiciți când mi-am amintit eu! Mda... nici nu știți de câte concursuri, proiecte, concerte, întâlniri... mi-am adus aminte a doua zi.

Chiar aveam nevoie de o provocare, de ceva care să mă impulsioneze să fac ceva nou în fiecare zi. Mai ales că ieri... mi-am luat mașină de cusut. Ta-dam!!! Și-ar fi fost frumos să o pun la treabă în fiecare zi (spre disperarea vecinilor). Poate, poate învățam ceva. Înainte de a o lua aveam nenumărate proiecte în minte, pe care (bineînțeles) nu le puteam realiza în lipsa mașinăriei minune. De câte ori n-am oftat imaginându-mi cum ar fi să fac... nu-știu-ce mare chestie, imposibil de realizat altfel.

Dar acum că o am... Nimic! Au dispărut toate ideile. Tot cheful. Am uitat de ce îmi era indispensabilă. Hmmm... Poate o fi de vină și faptul că m-am chinuit o oră și ceva, citind instrucțiuni tâmpite inexacte, să bag ața prin toate găurile și în final... în ac.

În fine. Nu despre mașina de cusut voiam să scriu, ci despre Thing-a-Day (Un lucru pe zi).
Mă gândeam așa: dacă tot am ratat și anul acesta provocarea, mă voi provoca eu singură în altă lună. Logic ar fi fost în martie. Dar cum vreau totuși să termin o facultate de 6 ani, în 6 ani și nu mai mulți... o voi lăsa pentru aprilie.

O provocare de uitucă, începută de ziua păcălelilor și terminată de ziua... păcălicei (adică a subsemnatei). Cheia succesului e... să nu uit (și) de aceasta!

p.s: Dacă martie e pe sfârșite și nu mai pomenesc nimic de asta... dați-mi un mail, telefon, ceva. Am nevoie de voi! Multumesc anticipat! 

later edit: p.p.s: Postarea această era destinată celuilalt blog. Dar pentru că abia acum am văzut ce am făcut... o voi lăsa aici. Mda... tipic pentru mine. :D

A voastră zăpăcită,
FoamBubbles
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...