Gara Internationala Nicolina a fost construita intre anii '50, pentru a deservi traficul international de persoane si marfuri. In prezent spatiul arata dezolant, fara nici o amenajare si intr-o degradare continua, parcarea fiind singura functiune care se regaseste in spatiul acestei piete.

Asa arata astazi piata din fata garii:

PROPUNERE DE REABILITARE

Obiectivul demersului este eliberarea spatiului public prin cedarea pietei neamenajate (folosita astazi drept parcare) in favoarea pietonilor.
Situata in zona rezidentiala, Piata Garii Internationale poate deveni  nu doar un loc de asteptare (al trenurilor), ci si un loc de intalnire, de repaos si de comunicare, functionand ca o continuare a parcului din vecinatate.

Amenajarea urmareste eliminarea obstacolelor si a traseelor predefinite, omogenizarea suprafetei, accentuand libertatea de miscare si multiplele posibilitati de utilizare. Diferitele zone functionale sunt marcate prin elemente reduse in general la nivelul pavajului. In acest fel, perceptia de ansamblu este aceea a unui spatiu unitar.

Nu vreau sa va plictisesc cu prea mult text, asa ca voi lasa imaginile sa vorbeasca. (click pe ele pentru a le vedea mai mari)







Credeti in dragoste la prima vedere?
Dar in dragoste la prima ascultare?
Nu ma intrebati ce-mi place exact la piesa asta, ca n-as putea sa raspund. Doar asa e cand te loveste pasiunea, nu? Iar dragostea (de orice fel ar fi ea) n-are nevoie de justificari. :)

Cand eram eu mica era o bucurie pentru mine sa ma imbolnavesc si sa raman acasa, in pat, cu room-service :) si telecomanda in mana. (licenta poetica: ca n-aveam telecomanda pe-atunci si trebuia sa ma intind pana la televizor sa schimb canalul; iar asta cand deja aveam mai mult de unul in romana).
Probabil motivul bucuriei era chiulul (motivat) de la scoala si nu neaparat emisiunile de la TV.

Dar acum... sa ramai (de voie-de nevoie) duminica dupa-amiaza, in pat, in fata televizorului... a devenit un chin. Cu tot cu telecomanda, cu tot cu cele n-spe canale pe cale le-am 'rasfoit' de 10 ori inainte sa ma las pagubasa.

Ce noutati am aflat (si tin sa le impartasesc si cu altii):

-Mitropolia Moldovei si Bucovinei construieste doua biserici ortodoxe in... Tanzania. Asta dupa ce in zona respectiva "s-a depistat" (de parca ar fi fost o molima) dorinta localnicilor de a se converti la ortodoxie.

-O poza cunoscuta m-a facut sa ma opresc pe un canal ce imi promitea "Adevarul despre Eminescu", apoi tot el, in loc sa-mi spuna, ma intreba ce cred eu: daca Titu Maiorescu l-a omorat sau nu pe Eminescu. N-am raspuns, ca n-am fost de fata. Si oricum ne invarteam prin cercuri diferite. Nu ne-am cunoscut personal.

Deja imi faceam mustrari de constiinta ca nu stiu mai multe despre subiect. Dar m-a linistit vestea ca imediat dupa alegerile urmatoare, Eminescu va fi dezgropat si reingropat intr-un sicriu de argint, intr-o biserica special construita pentru el, in incinta unui muzeu special construit pentru aceasta, in capitala special construita... sau asta nu?

-O tanara s-a sinucis. Nu se stie motivul. In schimb jurnalistii au tinut sa precizeze ca fata "facea parte dintr-un grup unde se asculta muzica rock". Evident deja, nu?

In urma cu cativa ani, cand alti inteligenti jurnalisti (sau o fi fost aceiasi?) au prezentat portretul robot al unui iemo, ca purtand tenisi, genti 'pe-o parte' si o atitudine non-conformista... lumea era confuza; eram intrebata pe strada daca sunt emo.
Acum, dupa noua revelatie, astept, din nou, sa fiu strigata pe strada sinucigasa.

Si o asemenea seara reusita nu se putea incheia decat cu festivalul international de muzica usoara de la Braila... Cum altfel?
Amazon a anuntat ca, incepand din luna aprilie, vanzarile de carti electronice au depasit vanzarile de carti tiparite. Evident, Amazon nu vinde toate cartile printate sau electronice si poate la nivel global situatia e alta, dar e un punct de referinta.

Si totusi...
Cu touchscreen-ul nu vei avea niciodata senzatia de rasfoire a paginilor.
Mirosul readerului nu va concura nicicand cu mirosul unei carti 'proaspat' tiparite sau cu a uneia din anticariat.
Greutatea (masa) e-cartii va fi mereu aceeasi, indiferent ca citesti un roman de 700 sau de 150 de pagini.
Iar lumina ce vine din e-carte si nu pe carte e obositoare pentru ochi.


Exista si avantajul de a lua cu tine o biblioteca intreaga, atunci cand calatoresti. Dar... prefer sa raman invechita la capitolul asta.

Imi place la nebunie sa cumpar carti (mai ales ca nu trebuie sa le probez :D) si apoi sa le privesc zile intregi cu pofta, asteptand o clipa libera sa incep sa le citesc. Imi place mirosul specific cartii, imi plac semnele de carte, imi place sa port cu mine cate un exemplar, sa-i simt greutatea si sa stiu ca ma asteapta cuminte in geanta...

As mai putea bate campii pe tema asta, dar mi s-a facut o pofta de citit... :)

Imaginea asta are un  je-ne-sais-quoi ce o face perfecta.
                                          De aici.

  Alexandrina Hristov - Cea mai frumoasă parte
   
 
Abia am vazut filmul si m-a impresionat intr-atat incat nici nu stiu bine ce sa spun despre el si poate ce nu ar trebui sa spun, ca sa nu stric placerea altcuiva de a descoperi povestea.

E un film deosebit. E subtil, dar profund si sfasietor de trist. Te face sa te revolti dar si sa-ti pui o multime de intrebari.
Daca ai putea... ce ai alege? Sa mori... sau sa moara altcineva pentru ca tu sa poti trai?
Si pana la urma viata cui e mai importanta? Si cine stie sa-si foloseasca mai bine timpul pe care il are si care oricum va parea prea scurt?

Povestea graviteaza in jurul a trei personaje Ruth, Kathy si Tommy, interpretate de Keira Knightley, Carey Mulligan si Andrew Garfield. Povestea interpretata de ei e naturala, verosimila. Redau perfect trairile, drama si sensibilitatea personajelor. Nimic nu pare fortat, nici o scena nu pare adaugata pentru a stoarce o lacrima in plus.

Poate aveam eu starea se spirit potrivita... insa chiar mi-a placut filmul. Nu il recomand ca film de duminica dupa-amiaza, dar cu siguranta merita vazut.
Dupa filmari seculare (care au durat o saptamana), dupa editarea celor 4500 de poze (care a durat inca o saptamana)... filmuletul e gata! :D

Tema: lumina si umbra.
Tehnica: time-lapse (4500 de fotografii facute la interval de 1 min, in aprox. 3 zile)
Making-off: aici.


Vizionare placuta! :)

24 de ani am trimis etichete, coduri, am intors capace si am razuit ambalaje. Nimic. Niente! Nada! Zip! Zeroooo!
Pana cand...

De ceva vreme cumpar paine cu un fel de loz deasupra. Il razuiesc de fiecare data cu emotie, inainte de a incepe sa mananc painea, desi... stiu ca nu voi castiga niciodata nimic. Si oricum nici nu stiam ce puteam castiga, pentru ca nu scrie nimic acolo de premii sau macar de un site cu informatii.
In seara asta il razuiam cu nerabdare pentru ca deja aveam in plan sa ma intorc in camera tipand ca am castigaaatttt!!
Si cum razuiam.... incep sa vad mesajul "Ati castigat..." ... UHUUU!!!... deja imi imaginam o masina, o casa... "Ati castigat UN... " ... UN milion de euro, UN avion, UN scuter, macar UN camion cu paine sau paine pe viata!!! ... "Ati castigat un... pachet de biscuiti !" UUHUUUUU!!! Asta am asteptat toti acesti ani!!! Un pachet de biscuiti cu gust de sapun, pe care nici nu stiu de unde sa-i ridic! Dau telefon la firma si mi-i livreaza masina de paine acasa?

Am ras pana am inceput sa am durerei musculare abdominale si junghiuri la diferite organe interne.

Maine fac cinste! Cu cei 4 biscuti, normal! Astept telefoane de la veri pe care nu i-am cunoscut niciodata si fosti colegi de gradinita care vor sa reia brusc legatura, sa ne bucuram impreuna de premiu.
O alta tema la DESIGN: 4 afise in stiluri diferite (stiluri consacrate si stil propriu), pornind de la aceeasi imagine.







Da... cine s-a oprit la 4?? Nu m-am putut abtine... :D

Siii... cireasa de pe tort, afisul care-mi place cel mai mult si nu e facut de mine (pentru ca nici altii nu s-au putut abtine)...

TEMA DESIGN: Un scaun pentru copii de 3-6 ani, inspirat din natura.

Sursa mea de inspiratie a fost omida asta colorata...

 ...iar ce a iesit vedeti aici (click pe imagine pentru a o vedea mai mare):



Muntele este un spectaculos time-lapse fotografiat pe muntele Teide (cea mai mare inaltime din Spania) de catre Terje Sorgjerd. Locatia este considerata una dintre cele mai bune locuri din lume pentru a fotografia stelele, iar rezultatul confirma acest lucru.



Time lapse= o tehnica cinematografica in care frecventa de capturare a cadrelor este mult mai mica decat cea care va fi folosita pentru redarea lor. Redand la viteza normala, timpul va parea ca trece mai repede. De exemplu, facand o poza la fiecare secunda a unei scene si apoi redand imaginile cu 30 de cadre pe secunda, rezultatul va fi o aparenta crestere a vitezei de 30 de ori. De obicei tehnica e folosita pentru a reda miscari aproape imperceptibile pentru ochiul uman, cum ar fi miscarea norilor, a stelelor, cresterea plantelor etc.

Un alt exemplu de time-lapse, in oras de data aceasta, facut de colegii de suferinta in Madrid:



Iar un time-lapse cu o planta care creste voi posta in curand. Suntem in etapa post-productie. Trebuie numai sa ne mobilizam si sa terminam. :)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...