Affichage des articles dont le libellé est Umblu teleleu. Afficher tous les articles
Affichage des articles dont le libellé est Umblu teleleu. Afficher tous les articles
Pentru că a fost 1 decembrie și click-urile patriotice au fost mai multe ca oricând, încercând să-l convingă pe nea Google că românii sunt deștepți, iată o mărturie pe care n-am dorit să o aflu, dar nu m-a întrebat nimeni a unui român care lucrează (involuntar) la celelalte sugestii de căutare.
Acceleratul București-Suceava... 7 ore...
Băăăiii... deci am făcut pușcărie în Spania... Am făcut pușcărie în Italia... Am făcut pușcărie în Anglia... Am făcut pușcărie în Franța... Dar ca-n Belgia nicăieri. Erau nebune alea, frățioare! Cum cine? Femeile alea din pușcărie- gardiencile. Nu-și puteau bate bărbații acasă și săreau la noi la bătaie. Dar eu i-am zis la una, frățioare... I-am spus frumos, în franceză- Madame, ia vezi!...
Dar era bine acolo, frățioare. Era RESPECT! Pe noi și pe albaneji ne respectau toți. Că eram băieți buni, de-aia! Dar ne știau și de frică. Că numai noi, românii, am băgat într-o zi trei sferturi de pușcărie în spital. Pe cuvântul meu! (...)
Băă... Mie mi se rupe sufletu' când văd un om cu mâini muncite. Îi dau bani, îl ajut, îl trimit în ce țară vrea... Dar să fie om cinstit! Nu să umble cu șmecherii, să cerșească sau alte din astea. Bă și să nu fie zgârcit! Că mor când îi văd pe ăștia. Era unu' care mai venea cu noi prin case. Și făceam câteodată 2000-3000 de euro... și el nu făcea cinste niciodată! Da niciodată, băi!! Și doar nu te mai ajută Dumnezeu, mă, dacă ești zgârcit și nu dai și la altu! Și așa o fost, că ne-o prins cu el. Ne-o pedepsit Dumnezeu și pe noi, pentru ăsta! (...)
Băiii... dar eu când văd un om necăjit, mi se rupe sufletu', frățioare. Mă duc și-l întreb cine, ce i-o făcut și mă duc la ăla și-i iau gâtu'! Nu mă interesează că mai iau 3-5 ani de pușcărie. Că eu am conștiința liberă, că am făcut un lucru bun. DREPTATE, mă! Dreptate...
..................................................................
Acceleratul București-Suceava... 7 ore...
Era un vagon plin, necompartimentat. Credeți că a îndrăznit cineva să-i spună că e 2 noaptea și vorbește cam tare?
Acceleratul București-Suceava... 7 ore...
Băăăiii... deci am făcut pușcărie în Spania... Am făcut pușcărie în Italia... Am făcut pușcărie în Anglia... Am făcut pușcărie în Franța... Dar ca-n Belgia nicăieri. Erau nebune alea, frățioare! Cum cine? Femeile alea din pușcărie- gardiencile. Nu-și puteau bate bărbații acasă și săreau la noi la bătaie. Dar eu i-am zis la una, frățioare... I-am spus frumos, în franceză- Madame, ia vezi!...
Dar era bine acolo, frățioare. Era RESPECT! Pe noi și pe albaneji ne respectau toți. Că eram băieți buni, de-aia! Dar ne știau și de frică. Că numai noi, românii, am băgat într-o zi trei sferturi de pușcărie în spital. Pe cuvântul meu! (...)
Băă... Mie mi se rupe sufletu' când văd un om cu mâini muncite. Îi dau bani, îl ajut, îl trimit în ce țară vrea... Dar să fie om cinstit! Nu să umble cu șmecherii, să cerșească sau alte din astea. Bă și să nu fie zgârcit! Că mor când îi văd pe ăștia. Era unu' care mai venea cu noi prin case. Și făceam câteodată 2000-3000 de euro... și el nu făcea cinste niciodată! Da niciodată, băi!! Și doar nu te mai ajută Dumnezeu, mă, dacă ești zgârcit și nu dai și la altu! Și așa o fost, că ne-o prins cu el. Ne-o pedepsit Dumnezeu și pe noi, pentru ăsta! (...)
Băiii... dar eu când văd un om necăjit, mi se rupe sufletu', frățioare. Mă duc și-l întreb cine, ce i-o făcut și mă duc la ăla și-i iau gâtu'! Nu mă interesează că mai iau 3-5 ani de pușcărie. Că eu am conștiința liberă, că am făcut un lucru bun. DREPTATE, mă! Dreptate...
..................................................................
Acceleratul București-Suceava... 7 ore...
Era un vagon plin, necompartimentat. Credeți că a îndrăznit cineva să-i spună că e 2 noaptea și vorbește cam tare?
În mândra noastră capitală voiam să-mbinăm utilul cu plăcutul. Adică să-i facem o surpriză unei prietene dragi și să vizităm niște fabrici într-un tur organizat. Dar noi i-am făcut surpriza că venim la ziua ei, iar ea ne-a făcut surpiza că... pleacă din București. Perfectă sincronizare!
În cadrul programului Patrimoniul industrial ca resursă, realizat în parteneriat de către AIR-Asociația pentru Arheologie Industrială din România, cu Asociația Zeppelin, am participat la un tur ghidat prin șase ansambluri industriale din zona Filaret-Rahova:
-Uzina electrică Filaret
-Hesper S.A. (fostă Steaua Roșie, fostă uzinele Wolff)
-Fabrica de chibrituri
-Fabrica de Timbre
-Palatul Bragadiru
-The Ark- Bursa mărfurilor creative (Vama București Antrepozite- Bursa Mărfurilor)
Întregul tur a fost foarte bine organizat și am avut ocazia de a vizita niște clădiri în care nu am fi avut acces altfel.
Și dacă vă întrebati de ce ar vrea cineva să viziteze o fabrică veche, să încerce să facă ceva (altceva) cu ea, în loc să o demoleze... voi lăsa cuvintele doamnei arh. Irina Iamandescu să vă răspundă:
În cadrul programului Patrimoniul industrial ca resursă, realizat în parteneriat de către AIR-Asociația pentru Arheologie Industrială din România, cu Asociația Zeppelin, am participat la un tur ghidat prin șase ansambluri industriale din zona Filaret-Rahova:
-Hesper S.A. (fostă Steaua Roșie, fostă uzinele Wolff)
-Fabrica de chibrituri
-Fabrica de Timbre
-Palatul Bragadiru
-The Ark- Bursa mărfurilor creative (Vama București Antrepozite- Bursa Mărfurilor)
Întregul tur a fost foarte bine organizat și am avut ocazia de a vizita niște clădiri în care nu am fi avut acces altfel.
În ultimii ani suntem martorii, deseori pasivi, ai dispariției din peisajul urban al României a unor mărturii istorice importante pentru identitatea orașelor noastre. Enorme situri industriale depășite tehnic sunt „eliberate de construcții”, instalații tehnice sunt date la fier vechi, structuri industriale impresionante sunt spoliate, căi de transport sunt abandonate, cartiere ”de fabrică” sunt mutilate. (...)
Discutăm de calitatea tehnică și arhitecturală a unor astfel de construcții- cu deschideri ample de travei, șarpante metalice și luminatoare elegante, structuri impresionante din beton- în care deseori s-au experimentat soluții structurale sau procedee tehnice de pionerat. Expresia arhitecturală, deși secundară în programul industrial, nu este mai puțin interesantă, având uneori puternice caractere neoclasice, neorenascentiste, neogotice, art-nouveau, demonstrând un nivel de cultură ridicat al celor ce le-au realizat și o dorință de a proba prestigiul firmei și prin calitatea clădirilor. (...)
Ar trebui să reușim să privim arhitectura industrială veche nu doar ca pe o problemă, ci și (în primul rând) ca pe o resursă: o resursă pentru o dezvoltare urbană inteligentă și echilibrată, o resursă de prestigiu și o resursă pentru profit.
 |
| sursa foto |
Am făcut și un nelipsit tur al cafenelelor, fast-food-urilor și barurilor. ”Bar-ing”, adică. (O bere aici, o bere în alt bar... și tot așa cât te ține buzunarul sau... picioarele. Trebuia să fim puși la curent. Că ne învârteam prin Cluj ca la 20 de ani după terminarea armatei- ”Era aici un magazin/băruleț/cafenea/ceva”... Nu, nu mai era.)
Sincer, noi ne-am fi plimbat mai mult prin Cluj, că ne era dor de Ardeal și de un an tot amenințăm- ”venim săptămâna viitoare; ne primiți?”, de a ajuns să nu ne mai creadă nimeni că am ajuns acum. Dar era un gerrr... de mi-a murit telefonul și-am ratat vreo două întâlniri.
Oh, well... rămâne pe data viitoare, care sper să nu fie iarăși peste 3-4 ani. Sau până atunci... vă așteptăm în Iași. :D
În primul an de facultate mi s-a pus pata să plec cu o bursă. Undeva, nu conta neapărat unde. Și-am fost în Franța. Acolo am văzut, am învățat multe și în plus am căpătat o altă fixație: să fac la diplomă conversia unei clădiri industriale.
Documentându-mă, am dat peste frumusețea asta de clădire de secol XVIII-XIX. A fost dragoste la prima vedere! Ooo... da. E valabil și la clădiri. :D
E fosta fabrică de bere din Turda, monument istoric.
Nu știam mai nimic despre Turda, înafară de proiectul de modernizare al salinei. Și ce alt pretext mai bun pentru a vizita salina, decât documentarea pentru diplomă?
Am ajuns în Cluj marți dimineață, la 6. Ce poți face la ora asta în Cluj? Dar în Turda? Păi... nimic, cum aveam să constatăm. Planul era să sorbim înceeet câte o cafea, pâna la o oră decentă și apoi să luăm autobuzul spre Turda.
Am trecut mofturoși pe lângă prima cafenea. Chelnerița stătea cu mâinile încrucișate în geam și se uita încruntată la trecători. O fi fost doar somnoroasă, dar nu mi-a plăcut. Și eram atât de convinsă că vom avea de unde alege... Ei, da! Am umblat jumate de Cluj și n-am găsit deschise decât fast-food-uri cu gemuleț. (Asta în acea dimineață. A doua zi, când nu mai aveam nevoie, normal că am găsit cafenele și fast-food-uri deschise non-stop.) Până la urmă, după o oră și câțiva kilometri înfrigurați, am mâncat și am băut o cafea pe stradă.
La 7.30 eram deja în Turda. Ningea. Cu fulgi mici-mici, că era ger. În centru am găsit o singură cafenea. Cu două mese și alea ocupate. De trei ori am trecut prin fața ei, din ce în ce mai dalbi, uitându-ne cu ochi de cățeluși înăuntru. Până la urmă... ni s-a părut că s-a eliberat o masă și am intrat. Deja eram atât de înghețați că am fi stat și sprijiniți de-un perete. Salina se deschidea abia la 9, așa că am stat ceva vreme. Nimeni nu părea că se grăbește pe acolo.
Credeam că vom fi primii în salină. Dar pensionarii nu trebuie subestimați niciodată. Cu ocazia asta mi-am amintit de mica mea claustrofobie și de frica de înalțime. Nu fac chiar atacuri de panică, nu m-am aruncat la pământ, n-am plâns după mama, dar... să zicem doar că pozele n-au ieșit tremurate (neapărat) din cauza timpului mare de expunere.
Oricum, proiectul e spectaculos. Ar fi meritat tot drumul, frigul și oboseala chiar și numai pentru a vedea asta.
Pe la 12 părăseam salina pentru a merge la fabrică. Dar uitându-ne pe hartă am decis că ar fi o idee bună să vedem și alt loc important, situat în apropiere (pe hartă, cel puțin)- Castrul roman. Și am pornit la pas pe ulițele turdene. Și am mers... și am mers... și ne lătrau toți câinii neobișnuiți cu turiști tembeli ca noi... și am mers... și am mers... și nu ne mai simțeam picioarele de la mers și urechile de la frig... și am urcat un ditamai dealul... și acolo... NIMIC! Era un deal. Cu iarbă și zăpada. Unde erau ruinele? Pietrele? CEVA, acolo!
Grozav de entuziasmați, în lătrat de câine, am coborât spre fabrică. În spatele ei erau niște colibe din pungi și cartoane, în față vreo 6 câini nervoși pe paparazzi. Am făcut în ciudă câteva poze și ne-am întors în centru. Nu mi-a mai trebuit nimic. Nici planuri de la primărie, nici informații suplimentare despre fabrică, nici poze din centrul orașului. Știam doar că mi-e frig, foame, mă dor picioarele și... nu-mi place Turda!
Și doar nu era vina ei. Am prins-o noi într-o zi proastă.
E fosta fabrică de bere din Turda, monument istoric.
Am ajuns în Cluj marți dimineață, la 6. Ce poți face la ora asta în Cluj? Dar în Turda? Păi... nimic, cum aveam să constatăm. Planul era să sorbim înceeet câte o cafea, pâna la o oră decentă și apoi să luăm autobuzul spre Turda.
Am trecut mofturoși pe lângă prima cafenea. Chelnerița stătea cu mâinile încrucișate în geam și se uita încruntată la trecători. O fi fost doar somnoroasă, dar nu mi-a plăcut. Și eram atât de convinsă că vom avea de unde alege... Ei, da! Am umblat jumate de Cluj și n-am găsit deschise decât fast-food-uri cu gemuleț. (Asta în acea dimineață. A doua zi, când nu mai aveam nevoie, normal că am găsit cafenele și fast-food-uri deschise non-stop.) Până la urmă, după o oră și câțiva kilometri înfrigurați, am mâncat și am băut o cafea pe stradă.
La 7.30 eram deja în Turda. Ningea. Cu fulgi mici-mici, că era ger. În centru am găsit o singură cafenea. Cu două mese și alea ocupate. De trei ori am trecut prin fața ei, din ce în ce mai dalbi, uitându-ne cu ochi de cățeluși înăuntru. Până la urmă... ni s-a părut că s-a eliberat o masă și am intrat. Deja eram atât de înghețați că am fi stat și sprijiniți de-un perete. Salina se deschidea abia la 9, așa că am stat ceva vreme. Nimeni nu părea că se grăbește pe acolo.
Credeam că vom fi primii în salină. Dar pensionarii nu trebuie subestimați niciodată. Cu ocazia asta mi-am amintit de mica mea claustrofobie și de frica de înalțime. Nu fac chiar atacuri de panică, nu m-am aruncat la pământ, n-am plâns după mama, dar... să zicem doar că pozele n-au ieșit tremurate (neapărat) din cauza timpului mare de expunere.
Oricum, proiectul e spectaculos. Ar fi meritat tot drumul, frigul și oboseala chiar și numai pentru a vedea asta.
Pe la 12 părăseam salina pentru a merge la fabrică. Dar uitându-ne pe hartă am decis că ar fi o idee bună să vedem și alt loc important, situat în apropiere (pe hartă, cel puțin)- Castrul roman. Și am pornit la pas pe ulițele turdene. Și am mers... și am mers... și ne lătrau toți câinii neobișnuiți cu turiști tembeli ca noi... și am mers... și am mers... și nu ne mai simțeam picioarele de la mers și urechile de la frig... și am urcat un ditamai dealul... și acolo... NIMIC! Era un deal. Cu iarbă și zăpada. Unde erau ruinele? Pietrele? CEVA, acolo!
Grozav de entuziasmați, în lătrat de câine, am coborât spre fabrică. În spatele ei erau niște colibe din pungi și cartoane, în față vreo 6 câini nervoși pe paparazzi. Am făcut în ciudă câteva poze și ne-am întors în centru. Nu mi-a mai trebuit nimic. Nici planuri de la primărie, nici informații suplimentare despre fabrică, nici poze din centrul orașului. Știam doar că mi-e frig, foame, mă dor picioarele și... nu-mi place Turda!
Și doar nu era vina ei. Am prins-o noi într-o zi proastă.
Iași->Cluj, (Cluj->Turda, Turda->Cluj) Cluj->București, București->Iași.
25 de ore pierdute petrecute în tren, nu-mai-știu-câți kilometri parcurși pe jos, în aproape o săptămână de plimbăreli.
Am ajuns în Iași azi dimineață la 5:45 și am mâncat popcorn, ca să nu adorm flămândă. Atât aveam comestibil în casă. Foamea a învins somnul după apusul soarelui -adică puțin mai devreme.
Mă (mai) odihnesc puțin, apoi revin cu povești.
Am ajuns în Iași azi dimineață la 5:45 și am mâncat popcorn, ca să nu adorm flămândă. Atât aveam comestibil în casă. Foamea a învins somnul după apusul soarelui -adică puțin mai devreme.
Mă (mai) odihnesc puțin, apoi revin cu povești.
N-am rezistat tentației să nu fac și anul acesta o tradițională baie de mulțime. Așa că am fost la târg.
Printre puținele produse lucrate manual descoperite (și achiziționate) de la târg au fost niste superbi cercei din hartie (verzi, normal!), niste săpunuri aromate și doua vase din lut ars.
În rest, multe-multe-multe tarabe cu kurtos, castane prăjite, porumb fiert, turtă dulce, ciocolată de casă. Multe-multe zdrangănele argintiivandute de oameni tuciurii, produse specifice teleshoppingului (destinate tot ”prințeselor bucatariei”), niște plasme care nu erau plasme, ci... whatever, dar costau mii de euro (perfect pentru un târg!), oale, farfurii, curele...
La capătul tarabelor, spre sfârșitul nebuniei, era un moșuleț. Întinse o punga neagră direct pe trotuar și așezase acolo câteva jucărioare făcute de el- niște moriști făcute din sticle colorate de plastic, cu buline din hârtie, prinse pe niște bețe de bambus învelite în hârtie creponată. Mai vindea și niste ”mingiuțe” învelite în hârtie colorată și legate cu sfoară. Le vindea cu 1 leu.
Nu se plângea, nu cerșea, ci încerca să facă ceva.
Am apreciat ingeniozitatea și mi-a fost atât de drag de el... Dar și atât de milă...
Nici un copil răzgâiat nu se uita la jucăriile lui demodate. Nici un părinte nu părea că ar fi dat banii ”pe prostii”. Sper, totuși, să mă fi înșelat. Sper să fi strâns măcar câțiva lei. Pentru el ar fi contat oricât.
...Mi-a părut rău ca n-am luat mai multe de la el.
Împărțite în alte zone ale Iașului au mai fost: Sărbătoarea Vinului, Festivalul Dulceții și Sărbătoarea... Izmenelor ?!? (dacă e să mă iau după specificul produselor oferite- ciorapi, egări, papuci de casă și izmene).
Tramvaiele au renunțat pentru câteva zile la duhoa... mirosurile obișnuite pentru busuioc, mir sau tămâie. Asta ca să nu uităm, cu tot bâlciul, că o sărbătoream, de fapt, pe Sfânta Paraschiva.
La concertul aniversar, cu vedete de talie necunoscută (click pe imagine), n-am mai stat, ci m-am înghesuit cu toate pelerinele septagenare, în trenul spre casă. Așa că... nu vă pot da detalii despre tradiționalele pătrățele ale lui Alex Velea.
Poate la anu', dacă vedetele vor costa măcar cât scena... voi merge și la concert.
Dacă în anii trecuți produsele cele mai căutate au fost blănurile de oaie (albe sau roz, lățoase, cu forme ce mai sugerau încă răposatele proprietare patrupede și cu care n-am înțeles ce naiba făceau toți cu ele, de erau așa entuziasmați- Vaaaai, iubituleee... Uite! O blanitzăăă... Luăm și noi?), anul acesta am văzut peste tot pernuțe în formă de... sâni sau de oaie supraponderală.
Un produs ”revoluționar” si omniprezent a fost ”Prințesa bucătăriei”. De fapt, era un produs pentru ”prințesa” din respectivul palat culinar. Un fel de cuțito-răzătoareo-something... cu care puteai curața, tăia, rade sau sculpta din legume floricele, copăcei, omuleți sau orice altceva ți-ar putea impresiona... prințul. În esență aceleași operațiuni pe care le poți face și cu un cuțit obișnuit, dacă ai ceva îndemânare. Dar deh... nu orice cuțit te ridică la rangul de prințesă, nu?
Printre puținele produse lucrate manual descoperite (și achiziționate) de la târg au fost niste superbi cercei din hartie (verzi, normal!), niste săpunuri aromate și doua vase din lut ars.În rest, multe-multe-multe tarabe cu kurtos, castane prăjite, porumb fiert, turtă dulce, ciocolată de casă. Multe-multe zdrangănele argintii
La capătul tarabelor, spre sfârșitul nebuniei, era un moșuleț. Întinse o punga neagră direct pe trotuar și așezase acolo câteva jucărioare făcute de el- niște moriști făcute din sticle colorate de plastic, cu buline din hârtie, prinse pe niște bețe de bambus învelite în hârtie creponată. Mai vindea și niste ”mingiuțe” învelite în hârtie colorată și legate cu sfoară. Le vindea cu 1 leu.
Nu se plângea, nu cerșea, ci încerca să facă ceva.
Am apreciat ingeniozitatea și mi-a fost atât de drag de el... Dar și atât de milă...
Nici un copil răzgâiat nu se uita la jucăriile lui demodate. Nici un părinte nu părea că ar fi dat banii ”pe prostii”. Sper, totuși, să mă fi înșelat. Sper să fi strâns măcar câțiva lei. Pentru el ar fi contat oricât.
...Mi-a părut rău ca n-am luat mai multe de la el.
Împărțite în alte zone ale Iașului au mai fost: Sărbătoarea Vinului, Festivalul Dulceții și Sărbătoarea... Izmenelor ?!? (dacă e să mă iau după specificul produselor oferite- ciorapi, egări, papuci de casă și izmene).
Tramvaiele au renunțat pentru câteva zile la 
Poate la anu', dacă vedetele vor costa măcar cât scena... voi merge și la concert.
Daca mi-a placut cu adevarat ceva la facultate in Franta, acel ceva a fost excursia de studiu de la inceputul proiectelor. Indiferente de tema, fiecare grupa pleca in strainataturi, pentru a se documenta in domeniu (si) de la altii. Urma sa faci un complex de locuinte, plecai sa vezi blocuri (dar nu numai), trebuia sa faci un pavilion expozitional, plecai sa vizitezi muzee, si tot asa.
Noi urma sa facem un pavilion expozitional in cadrul viitorului muzeu Luvru din Lens si am plecat in Germania sa ne documentam. Am spus deja ca ideea de a te documenta vizitand mi-a placut. Si excursia in sine a fost reusita. Dar la intoarcere... Au inceput sa curga mailurile de la profesori cu lucrarile despre excursie pe care trebuia sa le facem. Cred ca am petrecut mai multe ore in biblioteca si pe net documentandu-ne despre ce am vazut acolo, decat in excursie efectiv. Iar dupa ore intregi de munca... n-am mai prezentat lucrarile, ca n-au mai avut profesorii chef timp de ele.
Si cu asa lehamite de excursia germaneza n-am mai scris pe blog nimic de ea. Pana acum, cand am dat peste lucrarea mai sus amintita si mi s-a facut mila de ea. Am ales din ea un fragment despre Peter Zumthor si Muzeul Kolumba, din Koln. E o lucrarea de arhitectura aparent simpla si totusi impresionanta, a carei frumusete sta in detalii.
...pentru cei puternici care stiu ca arhitectura inseamna mai mult decat doua linii pe-o foaie "de matematica".
"Arhitectura tine de fizic si de experiente(...), nu lucreaza cu lucruri abstracte ca filozofia. Stiind ceea ce faci e important, dar nu de acolo incepe. Totul incepe cu emotii."
Cladirile arhitectului elvetian Peter Zumthor sunt discutate in termeni spirituali pentru ca nu avem un alt mod de a descrie ceea ce el prezinta, desi "arhitectura nu e abstracta, ci concreta", dupa cum insusi spune.
Zumthor singur s-a etichetat ca fiind un fenomenologist, "preocupat de felul in care lucrurile arata, se simt, miros, suna." A construit biserici si capele expresive, dar chiar si cladirile non-religioase tind sa evoce o anumita spitualitate, cum ar fi cutia de sticla a unei galerii de arta din Bregenz- Austria sau baile termale din Vals, un "templu in piatra a ceremoniei imbaierii", in Alpi.
Cartea lui Zumthor- "Atmospheres" e o poetica a arhitecturii si o "fereastra" spre sursele sale personale de inspiratie. Acesta porneste in intregime de la principii legate de natura- materialele de constructie, simturile umane, amintirile altor experiente arhitecturale.
Imaginile spatiilor si cladirilor care l-au marcat sunt la fel de importante ca anumite piese muzicale sau carti ce au devenit surse de inspiratie. De la compozitia si "prezenta" materialelor, la tratarea proportiilor si a efectelor luminii, aceasta poetica a arhitecturii permite cititorului sa recapituleze ce conteaza cu adevarat in procesul de creatie a unei cladiri.
"Gandindu-ma la lumina naturala si la cea artificiala, trebuie sa recunosc ca lumina naturala, lumina pe anumite obiecte, e atat de emotionanta pentru mine incat aprope ca ii simt o calitate spirituala. Atunci cand soarele rasare dimineata- iar eu intotdeauna gasesc incantator, absolut fantastic, modul in care revine in fieacare dimineata- si isi arunca lumina asupra lucurilor, nu pare ca ar apartine chiar lumii acesteia. Imi da sentimentul ca exista ceva mai presus de mine, ceva dincolo de intelegerea mea. Si sunt foarte fericit, foarte recunoscator ca exista asa ceva."(Atmosfere- Lumina lucrurilor)
Aceste principii le-am remarcat intr-una din cladirile sale mai recente, muzeul Kolumba, din Koln.
Incaperea de la parterul muzeului este un spatiu al misterului si veneratiei. Intrarea in ea se face printr-un foyerul aerat, luminos, printre cortine groase din piele. Instantaneu esti transportat intr-o alta lume. Interiorul e vag luminat artificial, dar aerul si lumina filtrata patrund prin perforatiile superioare, sub forma unui fagure urias.
Aceste principii le-am remarcat intr-una din cladirile sale mai recente, muzeul Kolumba, din Koln.
Incaperea de la parterul muzeului este un spatiu al misterului si veneratiei. Intrarea in ea se face printr-un foyerul aerat, luminos, printre cortine groase din piele. Instantaneu esti transportat intr-o alta lume. Interiorul e vag luminat artificial, dar aerul si lumina filtrata patrund prin perforatiile superioare, sub forma unui fagure urias.
Nu exista o podea propriu-zisa, ci doar o alee rosie din lemn, dispusa in zigzag in lumina difuza, printre ruine si coloanele zvelte din beton.
In incheierea mini-serialului ma pregateam sa scriu cateva impresii despre olandezi.
Dar fotografia aceasta e atat de sugestiva...
Dar fotografia aceasta e atat de sugestiva...
Haga este sediul de facto al guvernului olandez, dar nu este capitala Olandei, rol desemnat prin constituție comunei Amsterdam. Haga este sediul parlamentului olandez (Staten-Generaal). Regina Beatrix a Olandei are reședința și biroul de lucru la Haga, iar toate ambasadele statelor străine sunt situate aici. De asemenea la Haga sunt situate Curtea supremă (Hoge Raad der Nederlanden) și Consiliul de Stat (Raad van State).
sursa: wikipedia
Frumos orasul, dar nu m-am indragostit de el. Simteam insa ca ceva e foarte diferit si nu intelegeam ce. Abia la mare am realizat: caramida! Nu mai erau atat de obsedati de caramida. Erau si cladiri tencuite si cladiri cu pereti cortina... (sa nu intelegeti acum ca nu-mi place caramida, dar si de inghetata preferata ma satur daca mananc prea mult...)
Intr-o piata ne-a intampinat un pescarus si ne-a amintit ca suntem aproape de mare. Credeam ca ne ureaza bun venit, dar zarindu-i incruntarea... ne-am amintit de filmul Pasarile.
Am fost la Muzeul Echer. Si am intrat... si am intrebat cat costa... si ne-am numarat maruntisul (in gand)... si am zis... Neah! Uite ce expozitie frumoasa in aer liber!
Am fost si pe malul marii. Nu stiu cum se face, dar la o mare unde textilele nu sunt necesare n-am mai fost de pe la 8-10 ani. In schimb am fost la Marea Nordului, unde ceidoar in tricou erau rebeli (altii aveau geci pe ei... in iulie). Eh... oricum nu-mi place sa ma prajesc pe plaja, asa ca a fost perfect pentru mine.
sursa: wikipedia
Frumos orasul, dar nu m-am indragostit de el. Simteam insa ca ceva e foarte diferit si nu intelegeam ce. Abia la mare am realizat: caramida! Nu mai erau atat de obsedati de caramida. Erau si cladiri tencuite si cladiri cu pereti cortina... (sa nu intelegeti acum ca nu-mi place caramida, dar si de inghetata preferata ma satur daca mananc prea mult...)
Rosul de pe cioc... e sange? ...de la alti turisti care nu l-au hranit?
Am fost la Muzeul Echer. Si am intrat... si am intrebat cat costa... si ne-am numarat maruntisul (in gand)... si am zis... Neah! Uite ce expozitie frumoasa in aer liber!
Am fost si pe malul marii. Nu stiu cum se face, dar la o mare unde textilele nu sunt necesare n-am mai fost de pe la 8-10 ani. In schimb am fost la Marea Nordului, unde cei
eu la mare...
el la mare...
...noi la mare.
Cladirioribile de birouri
O straduta linistita, cu arbori batrani si vile cochete (ambasade de fapt)
...and that's all folks!
Cladiri
...and that's all folks!
Amsterdam e un oras colorat, agitat, nebun, frumos. E un amestec cultural deosebit, cuprinzand peste 170 de nationalitati. Si asta pentru ca Amsterdamul a fost mereu renumit pentru toleranta, liberul schimb, libertatea de exprimare.
Denumit si "Venetia nordului"- din motive evidente, e o destinatie europeana populara, in special pentru ca a doua limba vorbita e engleza si aproape orice olandez o vorbeste fluent (in Haga am conversat in engleza cu o batrana de 70-80 de ani).
E agitat, e supra-aglomerat de turisti, dar sigur n-ai cum sa te plictisesti. Si dupa experienta din Eindhoven... calitatea asta am apreciat-o in mod special. Sunt prea multe de vazut, de facut, pentru a descoperi orasul intr-o singura zi. Dar noi fiind intr-o vacanta mai low-cost, ne-am permis sa stam doar doua zile: una frumoasa si una bosumflata (din motive neelucidate nici pana in prezent).
Ne-am cazat in Districtul Muzeelor, la Hotel Van Gogh, in apropierea muzeului omonim. Acesta a fost si singurul muzeu pe care l-am vizitat aici, desi oferta muzeografica a capitalei e foarte bogata (sunt peste 50 de muzee).
Recomand vizitarea muzeului, ce cuprinde cea mai mare colectie de tablouri ale pictorului. Puteti admira celebrul Almond Blossom sau Camera pictorului (atat tabloul, cat si o reconstituire a ei in marime naturala).
Un sfat pretios pentru a nu petrece mult timp in fata muzeului- la coada pentru bilete, ci in muzeu- admirand tablourile:
peste drum de muzeu, la cca 50m (in partea dreapta, avand muzeul in spate) e un centru de informare turistica de unde puteti cumpara bilete sau pachete de bilete pentru orice muzeu din Amsterdam, la acelasi pret ca la intrare. Evitati astfel coada ce se formeaza in fata muzeului Van Gogh inca dinaintea deschiderii.
Un punct important de atractie e celebrul "cartier rosu" (Red Light District), cu coffe-shop-urile unde sunt legale drogurile usoare, vitrinele cu fete si tot felul de magazine, baruri, muzee tematice. Nici sa nu vrei sa-l vizitezi... n-ai cum sa scapi. E in centrul orasului, la 5 minute de gara centrala.
Desi planuiam sa trecem si pe acolo, nu era primul lucru pe lista. Vroiam sa ne plimbam intai prin centru, sa admiram arhitectura... dar dupa o curba gresita ne-am trezit in plin cartier rosu. Si daca tot am ajuns acolo...
Un alt sfat studentesc (adica pentru cei lefteri, ca noi): pentru a vedea interiorul bisericii fara a plati taxa de vizitare, intrati in magazinul de suveniruri de alaturi- e de fapt o incinta in interiorul acesteia. Puteti urca si la supanta, de unde aveti o priveliste mai buna, puteti urmari filmulete cu diverse nunti regale sau puteti admira o serie de tablouri expuse acolo.
Obositi de agitatia din centrul orasului, ne-am bucurat de o plimbare linistita de-a lungul numeroaselor canale ce il inconjoara, si am facut un tur al stradutelor mai mult sau mai putin comerciale, cu tot felul de buticuri inedite. Am gasit astfel cateva magazine de vis pentru mine: magazine doar cu genti -handmade sau de serie (tot in Amsterdam este si un muzeu al gentilor si posetelor), un magazin de cutii (am cumparat "doar" vreo 6) si un extraordinar magazin cu margele (rafturi intregi cu borcane pline cu fel de fel de margele- de vis!).
Pentru ca Amsterdamul nu inseamna doar arhitectura de secol XVII, un must-see pentru cei ce vor sa descopere si arhitectura contemporana e un cartier rezidential nou- Eastern Docklands, construit pe o serie de peninsule artificiale.
Vechi si nou in arhitectura
Barcelona- Imobil de locuinte
Recunoasteti mustata?
Un pod pietonal face legatura intre doua peninsule ale cartierului. Cand l-am vazut lung, inalt (e in trepte si urca pana la 8 m deasupra apei) am simtit nevoia sa ne odihnim inainte de a-l trece. Si cum stateam noi si ne odihneam privind podul, vad o batrana maruntica ce se chinuia sa urce pe pod de pe malul opus. Abia, abia mergea, urcand cate o treapta si apoi facand o scurta pauza. Dupa ce a trecut de mijlocul podului si a inceput sa coboare spre noi, am vazut si motivul ce o chinuia pe biata batranica. Nu, nu era artrita. Cara o ditamai geanta pe roti cu cumparaturi, probabil plina cu cartofi (aliment de baza si pentru olandezi).
Pensionari neajutorati...
Desi amenintati ca va trebui sa 'biciclim' macar in Amsterdam, "ca esti in Olanda; altfel n-ai cum", noi ne-am cumparat un pass de 24 de ore pentru transportul public si ne-am descurcat foarte bine asa. Mai tarziu am vazut cativa turisti care se descurcau atat de jalnic pe bicicleta, de parca am fi fost noi (in 100 de m unul a cazut de 3 ori) incat ne-am felicitat pentru alegerea facuta.
Daca va spun ca din Amsterdam, in loc sa cumparam mushrooms, am luat doar marshmallows... ma credeti? ;)
