The Help sau Culoarea sentimentelor, cum a fost adaptat titlul în română, e o dramă despre vremuri  în schimbare, despre regulile rigide de segregare rasială ce dominau încă viața din statul american Mississippi în anii '60.

Povestea se petrece într-un orășel din Mississippi, când Skeeter (Emma Stone), o tânără absolventă de colegiu, se întoarce în orașul natal, hotărâtă să devină scriitoare. Dar atunci când alege drept subiect pentru viitoarea sa carte viața servitoarelor de culoare, concepțiile până atunci acceptate sunt puse la îndoială și viața întregului oraș este dată peste cap. Deși retincente inițial, pentru că și-ar putea pierde locul de muncă, ”ajutoarele” încep să-i povestească diferite întâmplări, ce conțin adevăruri incomode despre ”angajorii” albi. 

Deși e o dramă, filmul conține suficiente momente amuzante, cât să-l facă un film pe care îl urmărești cu plăcere. Subiectul e delicat, dar e tratat cu umor și ironie, pentru că umorul rămâne una dintre cele mai bune modalitați de a sancționa problemele societății.

”You is kind. You is smart. You is important.” 
 
Etichete: 0 comentarii | edit post
Gil- un scenarist hollywoodian ce încearcă să scrie prima sa carte și Inez- logodnica sa, vizitează Parisul, într-o călătorie de afaceri. Gil se îndrăgostește de oraș și vrea să se mute aici, dar Inez nu-i împărtășește fascinația. Într-o noapte, Gil face o plimbare și descoperă (în mod miraculous) Parisul anilor `20- perioadă în care ar fi vrut să trăiască. Întâlnind oameni excepționali, ce l-ar putea ajuta cu propria carte, Gil repetă plimbările magice de la miezul nopții.

Povestea romantică despre Paris și oamenii excepționali ce au trăit și creat aici, gravitează în jurul iluziei cu care se amăgesc oameni din fiecare epocă- aceea că altă perioadă a fost cea de aur și trăind acolo ar fi fost mai fericiți. 
Deși mă așteptam să fie mai bun de atât filmul (fără a fi dezamăgită de ceva anume), mi-a plăcut Parisul lui Woody Allen și aș vrea să cred că e chiar atât de romantic și frumos la miezul nopții.

Dar eu nu așa mi-l amintesc. Ba chiar îmi amintesc că mi-era destul de frică să mă plimb după lăsarea întunericului, chiar și prin centrul orașului. Probabil sunt subiectivă pentru că am avut parte și de un eveniment mai puțin plăcut, dar Parisul nu e doar „orașul iubirii”, ci e și una dintre cele mai periculoase capitale europene. 

Oricum, Parisul e prezentat fermecător și filmul te lasă cu o stare de bine.  Așa că merită o seară din viața ta.
Etichete: 0 comentarii | edit post
Nu, n-am murit. Dar sunt bolnavă de câteva zile și nu pot face mai nimic. Nu-i ceva grav-e o banală răceală, dar tocmai asta mă enervează mai rău. Mă simt destul de bine încât să mă ridic din pat și să nu dorm (chiar) tot timpul, dar suficient de rău încât să nu reușesc să fac ceva util- cum ar fi să lucrez pentru licență, disertație, să fac un cercel, ceva sau măcar să scriu pe blog.

Așa că... tot ce pot face zilele astea e să mă uit la filme și să răsfoiesc blogurile altora.

Despre filmele văzute în convalescență voi scrie în zilele următoare. Până atunci, câteva impresii (că nu le pot zice recenzii) despre cărți și filme văzute înainte, care așteptau cuminți să le vină rândul la publicare.
Parcă v-am mai spus că proiectul meu de diplomă are ca temă conversia unei fabrici de bere într-un centru cultural.

Tot documentându-mă pentru proiect, am ajuns -din greșeală- pe site-ul ”singurei reviste de cultura berii”.

Conceptul revistei e genial formulat:
Prima revista de Cultura Berii din Romania, BEEROCRACY, ce are drept slogan “Singura Revista de Cultura Berii Din Romania”.

Când bei bere și încerci să scrii despre ea... ideile s-ar putea să nu fie atât de inteligente cum par pe moment.


Provocarea a fost ”crearea unei imagini pornind de la un cuvânt, folosind doar literele lui”, fără alte elemente grafice. 

Rezultatul, creație a designerului Ji Lee, e surprinzător de ingenios și simpatic.

Reduceri de pana la 50%, la zeci de produse FoamBubbles.
 Verificati categoriile din magazinul online:
REDUCERE 50%
REDUCERE 25%
REDUCERE 10%

Preturile afisate in magazin sunt nereduse. Reducerea se calculeaza dupa plasarea comenzii.

 
 

Etichete: 0 comentarii | edit post
Încercam să o ascult cu răbdare, să zâmbesc, să pun întrebări, ca și cum le auzeam pentru prima dată. Pentru bunica mea timpul poveștilor era mult mai real decât cel al prezentului, în care avea doar speranța că „poate la vară mă ridic din pat și ajung până la poartă”. 

Una dintre poveștile preferate era cea cu bunicul în armată. Pe atunci, prin anii '50, armata nu era doar obligatorie, dar dura și mult. Și ajungând unitatea bunicului într-o localitate din apropiere, acesta a coborât din tren și a fugit câțiva kilometri ca să-și vadă drăguța. Nici pe la părinți n-a trecut, ci a mers direct acasă la Mesa. Dar n-a găsit-o, așa că a vorbit cu mama ei.

Nu era omul cuvintelor multe. I-a transmis doar atât: dacă se mărită cu altul... el se împușcă.

Mesa, aflând mesajul, nu s-a temut că se împușcă Alexa, ci că mai întâi o împușcă pe ea și apoi se omoară el. Așa că... l-a așteptat. :)

Abia mai târziu am descoperit declarațiile mai poetice pe care i le făcuse bunicul.
Sunt sigură că știți prea bine fotografia cu Mihai Eminescu în tinerețe. Așa că nu v-o arăt și eu. Vă arăt, în schimb, teiul lui Eminescu din Copou. Așa cum era el într-o vară. 
E bâtrân și pare că... ar vrea să moară. Dar nu-l lăsăm. L-am încins bine cu chingi de fier (vopsite în verde) și i-am pus și două sprijoane. Ți-ar fi și frică să citești poezii sub el. Dar oricum... cine ți-ar da voie să calci iarba?

E un tei trist. E... ca România astăzi.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Parcă v-am mai spus că unele filme văzute recent (aproape că) au meritat timpul pierdut cu ele doar pentru coloana sonoră. Așa am descoperit piesa următoare. Daca vi se pare prea explicit videoclipul de mai jos, găsiți aici și videoclipul original (care nu se lasă pus pe bloguri).


Etichete: 0 comentarii | edit post

Autorul, Dan Pavel, spune ca a creat această animație pentru ”a inspira oamenii să gândească pentru ei înșiși”, sursa de inspirație fiind climatul politic actual și manipularea publicului de către mass-media.

Avem o psihologie superficială de popor care poate frige mititei pe orice Golgotă. (Octavian Paler)

[via]
Din seria nu sunt superstițios, dar dacă e de bine cred, în ajunul Bobotezei prințul consort a aflat de la tv că busuiocul pus sub pernă le ajută pe domnițe să-și viseze ursitul. Nici nu terminasem bine de glumit pe seama asta, că m-am și trezit cu busuioc sub pernă. ...Măcinat. La plic. Că altfel nu aveam. Degeaba am încercat să-i explic că nu funcționează așa, că trebuie o crenguță de busuioc sfințit... Și că mai trebuie să crezi.

Neah... n-am avut cu cine discuta. Așa că treci mândră și visează(-L).
A doua zi dimineață, nici nu făcusem bine ochi că a și sărit cu întrebări: Și?! Ce-ai visat?

Nu, nu vă spun bancuri că nu mă pricep. Dar dacă vreți o porție de râs, vă recomand unul din filmele următoare. Preferați comediile americane, cele franțuzești sau poate cele britanice?

Crazy Stupid Love
Fără a fi (neapărat) un film memorabil,  cred că e cea mai bună comedie văzută în 2011. 

Cum bine spune titlul, filmul îmbină mai multe povești de dragoste, cu toate nebuniile și prostiile făcute în numele ei. Protagoniștii poveștilor încâlcite de amor apațin mai multor categorii de vârstă. Astfel avem iubirea adolescentină a unui puști de 13 ani pentru dădaca de 17, iubirea acesteia pentru tatăl băiatului, relația în pragul destrămării dintre părinții puștiului și iubirea pasională dintre consilierul în amor al tatălui și o tânără ce-i va schimba teoriile cu privire la relații. 

Încâlcit, nu-i așa? Ei bine, în film situațiile vor fi mai și mai complicate, dar și mai amuzante.

Deși e carismatic și a jucat bine și în comedia de față, nu doar în drame, trebuie să recunosc că nu l-am remarcat pe Ryan Gosling aici. Un frumușel într-un rol de mare cuceritor; nimic nou. Abia după ce l-am văzut în Drive, mi-am amintit că îl văzusem recent și în alt gen de film. 

Replica preferată: Hannah (Emma Stone) îi cere lui Jacob (Ryan Gosling) să-și dea jos tricoul. ”Fuck! Serioslly?! It’s like you’re photoshoped!” 

De Vrais Mensonges (Minciuni adevărate)
Mi-era dor de un film cu Audrey Tatou. E simpatică, naturală, cu o față de veșnic adolescentă, “amuzantă fără a fi comică” sau ridicolă. 

Minciuni adevărate e o alternativă bună la rom-com-urile americane (care seamănă mereu între ele).
E o poveste lejeră, amuzantă, cu încurcături produse de minciuni spuse cu cea mai bună intenție. 

Emilie (Audrey Tatou) primește o scrisoare anonimă de amor. Fără a fi deloc impresionată, o aruncă imediat ce o citește. Revine însă asupra scrisorii atunci când îi vine ideea de a o retrimite mamei sale, pentru a o salva din depresia cauzată de eșecul căsniciei. Dar pentru că mama sa nu se mulțumește cu o simplă scrisoare și vrea sa-l cunoască pe misteriosul admirator, situația se complică în cel mai amuzant mod.

Wild Target
Victor Maynard e un asasin solitar de vârstă mijlocie, care trăiește pentru a-și mulțumi mama, ducând afacerea de familie mai departe. Dar ezită atunci când trebuie să omoare o frumoasă hoață, și din călău devine apărătorul fetei, care îl crede detectiv particular. Întâmplător, Victor se alege și cu un ucenic, care îl va ajuta să scape de asasinii angajați de clientul nemulțumit.

Filmul nu aduce nimic nou (ba chiar e un remake al unui film francez), dar e o comedie în stil britanic, cu umor negru, fin. Dacă savurați acest tip de umor, cu siguranță îl veți urmări cu plăcere.

Etichete: 0 comentarii | edit post
...atunci când elevii de liceu te salută cu "săru' mâna", iar cele mai pedante dintre fostele tale profesoare (alea de abia se uitau la tine) ți se adresează la persoana a II-a plural, ba chiar îți spun doamnă.

Nu te mai poți plânge că arăți cu 10 mai tânără și de asta nu ești luată în serios. [Damn it!]
Scufița roșie… Ecranizarea unei povești (cam violente) pentru copii. Căutam un film ușurel, simpatic, genul de film pe care îl uiți la 5 minute după ce s-a terminat. Mă așteptam la ceva gen Disney și am văzut un fel de thriller. Thriller cu scufița roșie… Mda.
Deși păstrează elemente din povestea originală (avem o fată cu scufie roșie, o bunică ce locuiește în pădure, un lup, un coșuleț) acțiunea filmului încearcă să facă povestea plauzibilă. Asta… admițând că există vârcolaci.

Povestea se petrece în evul mediu, într-un sat de la marginea pădurii. Valerie e îndrăgostită de Peter- un tăietor de lemne (nu un pădurar), dar părinții decid să o mărite cu om mai înstărit- un fierar. Valerie și Peter decid să fugă împreună, dar planurile le sunt întrerupte de reîntoarcerea lupului ce teroriza satul. Pentru ca totul să fie mai complicat, lupul e de fapt un vârcolac, așa că în timpul zilei ar putea fi oricare dintre locuitorii satului. Poate Peter, poate fierarul, poate bunica… 

Trebuie să recunosc că nu mi-a plăcut tăietorul de lemne. Prea era arogant și cu o față de personaj negativ. Dar până la urmă a fost un lucru bun… te face să crezi că ar putea fi lupul. 

Deși per total n-a fost un film foarte prost (chiar dacă mă așteptam la altceva), e o scenă stupidă rău. La o petrecere sătească, Peter și Valerie dansează pe o muzică contemporană, fiecare cu câte o altă fată, încercând să-și stârnească reciproc gelozia. Scufița roșie are niște mișcări lascive pe lângă o altă domniță… de te aștepți să o sărute la final, ca să fie mai convingătoare.

Dacă se întâmplă sau nu așa… vă las să descoperiți singuri. :P
Etichete: 0 comentarii | edit post
Bine v-am regăsit! Sper că sunteți bine, sănătoși, voioși și v-ați încărcat bateriile pentru noul an. 

Sărbătorile au însemnat pentru mine mult timp liber. Mult timp pe care l-am umplut cu vizite la rude și prieteni, plimbări, filme, cărți. Așa că în multe dintre postările următoare îmi voi da cu părerea despre ele. După unele filme am rămas doar cu o melodie din coloana sonoră, pe altele le-am uitat de cum s-a înnegrit ecranul, iar despre cele bune [sau foarte proaste] voi scrie în continuare.

Mi-am făcut rezerva de entertainment pentru o perioadă. Sper să mă țină 6 luni. 6 luni în care sper să am timp să respir, eventual să dorm din când în când... Nu îndrăznesc să visez la mai mult, așa că postările vor fi mai rare.

Să aveți un an mai bun, să fiți sănătoși, frumoși și să vă bucurați de toate! 
Să trecem cu bine peste un nou sfârșit al lumii, să ne citim și comentăm mult timp de acum înainte.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...