E un film emoționant, despre un cal ”miraculos”, ce trece prin război schimbând destine. Dacă războiul scoate la iveală ce e mai urât din oameni, calul i-a făcut să-și arate și altă latură. Joey, calul de luptă, n-a avut o viață ușoară în timpul primului război mondial, dar a întâlnit peste tot oameni care l-au iubit și l-au îngijit, uneori chiar cu prețul vieții. 
Deși filmul regizat de Steven Spielberg a fost complet ignorat de Oscaruri, merită văzut. Cu (cel puțin) o batistă alături. (da, da... știu că voi nu...)

Am pus la treabă mașina de cusut și mi-am făcut cadou o pernuță- cățel. Verde. Pentru ziua mea care tocmai a trecut... și pentru cea care vine în curând. Păi, nu? Dacă nu mă felicit și-mi fac cadouri singură...  nu mulți se înghesuie. :D

Pentru How-It`s-Made marca FoamBubbles, vă invit să-mi vizitați celălalt blog.
...acum și în varianta colorată. :)




Tehnica: laviu  (+ tuș negru)
Timp de execuție: 20-40 minute
Mai multe (vor fi în curând) aici.
Azi nu mă împac bine cu vorbele. Așa că vă las cu niște desene (să zicem).

În vacanță am stat acasă și-am hoinărit doar cu gândul, pe hârtie, prin locuri dragi care mi-au rămas în suflet și...  în galeria mea DevianArt. (...asta dacă aveți răbdare să căutați fotografiile și să vedeți dacă am făcut o treabă bună... sau nu.)

Tehnica: liner negru +/ cărbune +/ acuarelă
Timp de execuție: 5-30 minute/ fiecare
Stil: not-givin`-a-damn
Mai multe mâzgâleli: aici (în curând).

The Artist (Artistul) e un omagiu adus filmului mut. E un film despre începuturile cinematografiei, despre trecerea de la filmul mut la cel vorbit și apoi la cel muzical.

Povestea e prezentată într-un mod inedit pentru vremurile actuale, în care deseori se pune accentul pe efectele speciale și nu pe subiectul în sine al filmului. E o dovadă în plus că poveștile frumoase nu au nevoie nici măcar de cuvinte pentru a fi transmise, imaginile alb-negru fiind suficient de expresive pentru a transmite emoții.
Hugo un film sensibil despre Parisul anilor `30, despre curaj, prietenie, despre oameni și visuri, despre începutul plin de succes al cinematografiei și declinul ei ulterior.

Hugo e un băiețel orfan, ce trăiește într-o gară din Paris, întorcând ceasurile mecanice. În ochii lui albaștri se află poate prea multă înțelepciune pentru vârsta lui: În mașinării nu există piese în plus. Iar dacă întreaga lume e o mașinărie gigant, atunci nici el nu e în plus. Trebuie doar… să-și găsească menirea. Încercând să repare un misterios omuleț mecanic ca să aibă un prieten, de fapt, Hugo va repara… oameni.

Deși foarte diferite între ele, ambele filme au ceva în comun- poveștile frumoase, de care parcă am uitat să ne bucurăm. Prea multe filme cu subiecte inedite, șocante chiar sau extrem de alambicate am văzut în ultima vreme, iar alternativa rom-com / chick-flick e rareori satisfăcătoare. 

Încă mai am (avem?) nevoie de povești simple, spuse frumos, cu adevăruri aparent banale, dar etern valabile.
Am auzit că v-ați topit de dorul meu, așa că m-am întors! :D 

Au trecut două săptămâni (deja?!) de când am terminat și prezentat (în sfârșit!) prediploma și disertația. O (prea) lungă periodă m-am mințit singură că am depășit momentul și mi-am luat gândul de la ea, dar n-a fost chiar așa. Ziua susțineam că m-am relaxat și am uitat de prezentări, dar în vis... nu mai aveam pe cine păcăli. Într-o noapte încercam să ordonez visul, să-l structurez pe capitole și să elimin părțile inutile. Cum să faci (sau să încerci măcar) așa ceva cu un vis??? Mda... e clar că depășisem momentul, nu?

Așa că am început un tratament intensiv- filme, cărți, desen si ceva muncă- pe ici, pe colo. Și ceai de sunătoare. Pe scurt... m-am întors acasă. Și e bine. Deocamdată. 

Cu ce-am desenat, vizionat, citit... mă voi lăuda în zilele următoare. Că oricum va fi Paștele și nu va citi nimeni. :D

Da, măi! Noi, bucovinenii, așa înțelepți suntem... de putem da lecții! :D
In Iași, primăvara muzicală continuă. Știți copiii care cerșesc prin tramvaie, cântând dăăă neneaaaa șiii mi-e uuuun baaaann? În pauză, cântă... Ai si eu te pego. În cor! Și dacă la primul șlagăr stâlcesc cuvintele cât pot, aici se chinuie să le pronunțe corect- întâi repetau toți versurile (corectându-se reciproc pe alocuri) și apoi începeau pe muzică.

Mă întreb dacă n-ar face mai mulți bani așa... ținând cont de isteria provocată de maneaua portu popularitatea melodiei portugheze (pe care eu n-o înțeleg). Dacă îmi explică și mie cineva... eventual un fan sau un prieten de-al unuia (în caz că nu vreți să recunoașteți), v-aș fi recunoscătoare.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...