Stiu... suna a banc sec. Si totusi... asta fac. Si-mi placeee!
Dupa excursia in Germania (despre care mi-am facut o promisiune personala ca voi scrie, in cele din urma) am socializat suficient cu colegii, incat sa ajungem intr-o alta etapa a relatiei. Semnalul... am inceput sa ne pupam.

Frateee.. si cat ne mai pupam! La fiecare revedere, la fiecare despartire... cu un grup intreg. In general, daca cunosti chiar si o persoana dintr-un grup si mergi sa o saluti (deci NORMAL si sa o pupi...) trebuie sa te pupi cu tot grupul.

Eu, o persoana nu foarte pupacioasa de felul meu, inca nu m-am obisnuit cu obiceiul. Mi se intampla de multe ori sa plec si sa uit "acel ceva". Si le vad ochisorii... cum se uita dupa mine si parca imi spun din priviri ca mai trebuie sa fac ceva inainte de a ii saluta si a o sterge... si totusi... imi dau seama dupa vreo 30m ca IAR am uitat. ...Merdre!

Nici nu ma mir ca francezii nu sunt deloc punctuali. Sunt sigura ca ei incearca... si se pornesc de acasa la timp si se grabesc si se straduiesc... dar daca pe drum se intalnesc cu 2 vecini de palier, 3 colegi din generala, 2 prieteni prin metrou si inca vreo 4 colegi care merg si ei la facultate... pai pana ii iau pe toti la rand....... Clar, iar intarzie!! Dar nu e nici o problema ca intarzie la cursuri cate 15-20, 30min, oricum TOTI ajung tarziu...chiar si profii, ca si ei tot francezi sunt. Dar intra discret in clasa... se aseaza incet in banca... apoi incep "toc-toc" cu toti colegii din jur.

Sincer... mie nu mi se pare deloc politicos asa!! Nu!!! Cel mai bine ar fi sa intri in clasa si sa mergi intai la prof sa-l pupi, apoi sa continui cu toti colegii de pe randul unde stai in amfiteatru.. sau macar cu cei din jurul tau. Si ce distractie ar fi... mai ales ca trei sferturi din studenti ajung cu cel putin jumatate de ora mai tarziu (cursul incepand oricum "la si un sfert").

P.S: Tot prin nordul Frantei, dar ceva mai in vest... la salut se pupa de 4 ori!!! Ma intreb si eu... oare oamenii aia mai au timp sa manance, sa doarma? Sa mai faca ceva in ziua respectiva?

P.S.2: In caz ca am "zgariat" pe cineva pe creier prin folosirea excesiva a cuvantului "pup" si a derivatelor sale... intrebati-va cate zgarieturi adanci am eu...
Ca sa raspund cerintelor de comparatie intre "aici si acolo"... va prezint ilustrarea grafica a diferentelor, in materie de proiectare.

Acasa, de la conceptul initial B(considerat probabil un moft, o "fantezie") as fi ajuns siiigur la A, varianta cuminte.
Aici... de la A, varianta plictisitor de cuminte si de "construibila" am ajuns la B...deocamdata. :)
Aaa.. cred ca reiese destul de clar din desene ca tema e pavilion expozitional. Nu?
Aveam in minte fragmente de idei, foarte familiare... si totusi simteam ca nu sunt ale mele. Apoi mi-am amintit...

After a while you learn the subtle difference
Between holding a hand and chaining a soul,

And you learn that love doesn't mean leaning
And company doesn't mean security.

And you begin to learn that kisses aren't contracts
And presents aren't promises,

And you begin to accept your defeats
With your head up and your eyes open
With the grace of a woman, not the grief of a child,

"Eeei … dragi copii Erasmus, ce sarbatorim noi maine, 20 martie? Nu, nu e prima zi de primavara... nuu, nu e prima zi de weekend...nuu... e chiaaar... ziua internationala a francophoniei!!"

... cu emotie in suflet imi amintesc de poeziile recitate in franceza, la "serbarile" de acasa. Nici macar eu nu stiam bine ce spun acolo. Insa oricum nu conta... Cine asculta asa ceva??

Francezii par a avea resurse inepuizabile de texte, desene, anecdote, menite a ne face mandrrri de tara care ne-a adoptat pentru 5 luni.

Dar, daca stau bine sa ma gandesc, nici nu stiu care a fost punctul culminant al cursului de franceza de azi. Sa fi fost oare mica tema, unde trebuia sa scriem ce ne inspira ziua de 20 martie si citatul « Ma patrie est la langue francaise » ??

Sau... sa fi fost momentul in care am aflat ca profesoara e din Ungaria, mai exact din Transilvania? hmm... grea decizie!

Aproape ca era simpatica cand vorbea de capitala ei, Budapesta, apoi intreba daca si noi, in Romania, avem aceleasi obiceiuri.

.....!!!!!!!!!!...................

Nu, n-am sarit la ea! Dar mai ca-mi venea sa-i spun ceva pe romaneste. Doar asa... sa vad daca intelege.

Ieri, la seminarul Mise en oeuvre, am vizitat un oras industrial din apropiere, pentru a studia un proces de reabilitare, reconstructie a unor cladiri. Principul lor e Zero déchets. ...in realitate nu e chiar zero, raman si deseuri care nu pot fi folosite...dar suna bine, nu? .

Apoi...am mancat frites(cartofi prajiti). In strada. 20 de oameni. La ideea profilor. :D
Saptamana viitoare vizitam o fabrica de reciclare. Apoi... facem un picnic.

...Nici intr-un milion de ani n-am fi facut asa ceva acasa.
Astazi am depus o munca intensa de documentare(a se citi... am stat mai toata ziua pe un scaun incomod, cu mana inclestata pe mouse...) in domeniul reciclarii, reutilizarii materialelor, pentru seminarul Materialite-Mise en oeuvre.

Trebuie sa alegem 2 materiale pe care sa le reinventam: adica sa le refolosim intr-un mod cat mai ingenios si mai eco, pentru a crea un perete (cu proprietati cat mai bune in ceea ce priveste rezistenta la foc, izolarea etc). Si cand spun a crea... ma refer la construirea efectiva a peretului (...un mic prototip de 3x2 m -care va fi evaluat pentru un procent din nota finala a seminarului).

Eh... si rasfoind astazi netul pana i-am indoit toate colturile, am dat peste un site cu lucruri foarte, foarte ingenioase. Si m-a inspiraaaaat... Doar ca nu in domeniul peretilor. In schimb mi-au venit o multime de idei pentru bijuterii. Abia astep sa ma intorc si sa le pun in practica! :D


Borcane, ziare, monede, tacamuri, cutii de carton, de bere, de iaurt, de medicamente ale bunicii , cauciucuri, bucati dintr-un avion... pentru lucrurile acestea care va incurca de obicei prin casa puteti gasi o noua intrebuintare, cu putina imaginatie si ceva indemanare.

Aruncati o privire aici. 19bis.com/objectbis















De-o vreme incoace m-a lovit nostalgia pentru muzica pe care o ascultam in liceu, in anul I de facultate... Printre redescoperi si melodia asta, care tinde sa devina o mica obsesie nevinovata (daca ar exista astfel de obsesii...).
Am postat-o aici ca sa ma salvez. :D
Inca nu stiu exact ce m-a de terminat sa mai fac un blog. Si nu, nu e plictiseala care ma copleseste, cum ar putea crede unii. Probabil tocmai lipsa timpului de a vorbi cu toata familia, toti prietenii, colegii... si de a povesti aceleasi si aceleasi intamplari. Si pe sistemul... mai pune si tu mana pe mouse si citeste pe blog ce mai fac... Ta-dam!

Mda... nu stiu ce ar trebui sa scriu in prima postare... asa ca voi incepe, absolut banal, cu inceputul.
Cred ca e deja o luna, daca nu cumva mai mult, de cand am aterizat in orasul asta ploios si aparent neprimitor- Lille ( cunoscatorii stiu ca nu le am cu localizarea exact in timp-respectiv date, ore...si cu siguranta ma vor ierta pentru lipsa preciziei). In seara in care am ajuns...ploua. Saptamana urmatoare a plouat. In urmatoarele a fost doar innourat. Si uite asa a trecut o luna, in care am prins doar 3 zile cu soare. Eeeh.. dar cine mai tine socoteala? Cum bine zicea un inaintas de-al nostru... e o vreme numai buna pentru alcoolici si depresivi.

Insa se pare ca de o vreme incoace a venit primavara si aici. Nu, nu e mult mai cald. Dar e soare! Lucru foarte, foarte special.

Dar sa revenim la inceput. Prima impresie despre Lille? Sincer... una urata. Urat mirositoare, moale (sau tare, dupa preferinte si dieta.. ma gandesc), in diferite texturi si culori... si absolut peste toooott! Ca sa va scutesc de alte detalii inutile si deloc placute, va prezint un desen explicativ, furnizat de Andy.

N-as fi vrut sa scriu despre asa ceva in primul post, dar... asta e adevarul. N-am vazut asa ceva in viata mea!! In mod normal prima impresie ar fi trebuit sa mi-o lase arhitectura, nu? Pai uite ca nu! Cine poate sa vada cladirile din jur, cand e asa ocupat sa detecteze surprizele de pe trotuar?

Dar in timp, am reusit sa ma obisnuiesc, sa-mi ridici ochii de pe strada si sa descopar ca orasul nu e chiar urat.
A aparut in jurul anului 1000... din apa. Numele ii vine de la Isla, adica insula, locul fiind initial un teren mlastinos, cu o insula de teren uscat in centru, pe care se afla castelul flamand. Printr-o succesiune de "mariaje politice" a fost detinut de diverse natiuni. A fost flamand, burgund, spaniol... si abia prin sec. XVII a devenit francez. Dar.. a fost cucerit de olandezi si abia prin sec XVIII redevine francez.

Acum e un oras post industrial, cu multa, multa caramida si cladiri de sec. XIX, XX, dar nu numai. S-au pastrat si cladiri mai vechi, in stil renascentist flamand, desi, din cate am inteles, interesul lor pentru patrimoniu a aparut relativ recent (de vreo 50-60 de ani), cand au inceput sa renoveze cladirile, in special din "Vieux Lille". Bine ca au fost gata la timp, pentru ca in 2004 Lille a fost capitala culturala europeana.
Pietele din centrul orasului imi plac, fara insa a fi innebunita dupa ele, in schimb imi plac foarte mult cateva stradute din Vieux Lille (adica vechiul oras), cu piatra cubica, casute cu verdeata in fata si la streasina casei, cafenele chic cu 3-4 mese pe trotuar, florarii, magazine de antichitati si de dulciuri... So typical french! :) Asa imi imaginam eu Franta...cand eram mica.

Cateva poze ilustrative, facute de Ramona. Dati vina pe fotograf pentru ca apar in toate pozele. Eu nu prea am facut multe fotografii in Lille.. dupa principiul... mai am timp!




Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...