Încercam să o ascult cu răbdare, să zâmbesc, să pun întrebări, ca și cum le auzeam pentru prima dată. Pentru bunica mea timpul poveștilor era mult mai real decât cel al prezentului, în care avea doar speranța că „poate la vară mă ridic din pat și ajung până la poartă”. 

Una dintre poveștile preferate era cea cu bunicul în armată. Pe atunci, prin anii '50, armata nu era doar obligatorie, dar dura și mult. Și ajungând unitatea bunicului într-o localitate din apropiere, acesta a coborât din tren și a fugit câțiva kilometri ca să-și vadă drăguța. Nici pe la părinți n-a trecut, ci a mers direct acasă la Mesa. Dar n-a găsit-o, așa că a vorbit cu mama ei.

Nu era omul cuvintelor multe. I-a transmis doar atât: dacă se mărită cu altul... el se împușcă.

Mesa, aflând mesajul, nu s-a temut că se împușcă Alexa, ci că mai întâi o împușcă pe ea și apoi se omoară el. Așa că... l-a așteptat. :)

Abia mai târziu am descoperit declarațiile mai poetice pe care i le făcuse bunicul.