Mini noi
Pentru un cadou mai special, destinat unei persoane dragi, am rugat-o pe Rux să mă ajute, cu a ei croșetă fermecată. I-am trimis poze cu sărbătorita, iar rezultatul a depășit așteptările. Păpușica croșetată a ieșit adorabilă și a fost foarte apreciată.
 
Ba mai mult, Rux mi-a făcut și mie o surpriză: o mini-eu croșetata. Roșcată, ochi verzi... semănăm, nu?
Și câtă atenție a acordat detaliilor! Totul a fost perfect. De la păpuși, ambalajele handmade în care le-am primit, felicitarea cu plicul origami, până la etichete și fundițe. 

Îmi pare rău că n-am avut timp să fac poze la toate elementele pachetului. Mulți ar trebui să învețe de aici. Nu numai produsul contează, ci și alte detalii- ambalaj, etichete, cărți de vizită etc. Îmi amintesc aici de accesoriile cumpărate cândva (mărunțișuri e drept, dar în valoare de câteva sute de lei), care au fost toate aruncate într-o pungă și expediate așa. Am pierdut 2 ore sortând zalele de tortițe și mărgele. N-am mai cumpărat niciodată de la ei. Sau de geanta handmade pe care a trebuit întâi să o splăl și abia apoi să o port. Mirosea atât de tare a fum încât nu mă puteam apropia de ea.

Revenind însă la Rux, vă invit să descoperiți alte minunății croșetate pe blogul ei Copilărim. Iar dacă vă doriți ceva personalizat, ați găsit omul potrivit.

Mulțumesc încă o dată, draga mea!

...Ce-mi mai place să primesc cadouri de ziua altora!

p.s.: 28 octombrie e o altă zi importantă. Doar așa... în caz că vreți să-mi faceți un cadou și n-aveți pretext.
Etichete: , , 2 comentarii | edit post
A trăi pentru a-ți povesti viața
”Viața nu este cea pe care ai trăit-o, ci aceea pe care ți-o amintești și cum ți-o amintești spre a o povesti.”

Așa își începe Gabriel Garcia Marquez primul volum din trilogia memoriilor sale. Gabo- cum îl alintă prietenii- povestește atât de fermecător încât nu poți lăsa cartea din mână, iar cele 600 de pagini par prea puține.

Poveștile despre copilăria petrecută în casa bunicilor, adolescența cu anii de liceu, studiile universitare întrerupte de vocația scrisului, începuturile într-ale jurnalismului, precum și portretele sau anecdotele despre bunici, părinți, frați și surori, unchi și mătuși, prieteni, colegi sau oameni simpli, anonimi, care i-au marcat viața la un moment dat, sunt toate îmbrăcate într-o aură miraculoasă, magică.

”Era o lume supranaturală, unde lucrurile cele mai fantastice păreau cele de zi cu zi.”

Întâmplările evocate sunt de multe ori familiare, ele fiind sursa de inspirație pentru povestirile și romanele de mai târziu. Cel mai frumos exemplu în acest sens e povestea de dragoste dintre părinții săi, supusă la testul distanței și al timpului  atunci când bunicii o trimit pe tânăra Luisa Santiaga într-o călătorie lungă și dificilă, ”în chip de leac strașnic pentru suferința ei din dragoste”, pentru a-l uita pe telegrafistul sărac- Gabriel Eligio.

După aproape 60 de ani, povestea emoționantă a fost ”furată” pentru romanul Dragostea în vremea holerei. 

”(...) cu puțin timp înainte de a muri, l-au întrebat într-un interviu (pe tatăl scriitorului) dacă și el ar fi dorit să scrie un roman și a răspuns că da, însă a renunțat (...) pentru că a descoperit atunci că romanul pe care îl scriam eu era la fel cu cel pe care avea de gând să-l scrie el.”

Așa cum titlul inspirat o sugerează, acest prim volum de memorii ilustrează vocația de scriitor a lui G.G. Marquez, situată mereu în centrul existenței sale. Din fiecare pagină transpare ”plăcerea pură de a povesti, starea omenească cea mai asemănătoare levitației”, iar după ce parcurgi ultima pagină ai vrea să o iei de la capăt. Abia atunci înțelegi pe deplin vorbele scriitorului- ”ar trebui să citim numai cărțile care ne obligă să le recitim.”

V-aș spune mai multe, dar e o carte ce nu se poate povesti. Cel puțin nu fără a-i șterge din farmec cu vorbele mele stângace. Am fost cucerită de la primele pagini și m-am despărțit cu greu de ea, ca de un prieten drag. Dar probabil nimic nu m-a atins mai mult decât multiplele referiri la timiditatea paralizantă, incurabilă a scriitorului, care nu l-a părăsit nici până în prezent, rămânând la fel de emoționat atunci când trebuie să vorbească la telefon sau să acorde un interviu.

Cunosc timiditatea asta ”de pitpalac”. E cea care m-a făcut să recitesc de 5 ori textul și să-l public cu emoții. Deși știu- e ceva banal. Și totuși...
Etichete: 2 comentarii | edit post
Sugar Hiiighhhh
Mi-am cumpărat ieri bomboanele preferate (pentru că merit, de-aia!). Și nici măcar nu știam că sunt preferatele mele până să le gust, deși aveam toate indiciile: ciocolată amăruie, cremă de mentă, ambalaj verde, formă de bulină 3D (sferică, pentru pretențioși). Și cum molfăiam eu mulțumită de alegerea făcută, mi-au căzut ochii pe textul de pe cutie: 

”Heidi Bouquette is about laughing, telling stories from childhood and taking funny pictures. It’s about spending quality time with friends.”

Frumos, nu? Ei, din asociere în asociere mi-am adus aminte de mult-prea-ignoratul blog și de cei câțiva cititori (dacă or mai fi și ăia) și mi-am zis că e timpul să vin cu noutăți. 

Ca să nu vă plictisesc prea mult, vă fac un rezumat- cu liniuțe, ca la școală:
- Pentru prima dată în ultimii șase ani, am uitat că azi (azi-ul de ieri, când am scris textul) e 1 octombrie. Pentru că sunt deja arhitect. Arhitect șomer în vacanță.

-De ceva vreme (a se citi 8-9 luni) n-am făcut decât să desenez și să citesc. Dar e bine. Am auzit că tocilarii sunt la modă acum- ”Geek is the New Chic”. Așa că până voi avea din nou o viață,  postările ce nu vor fi legate de cărți vor fi absolut accidentale.

-Tanti Doamna Urania îmi prezice o perioadă deosebită. Nu-știu-ce planetă intră în nu-știu-ce casă și o să fie nasol de mine. Dar nu mult. Doar până în decembrie. 2014. Vești bune așadar. Voi avea o stagiatură ”minunată”, dar voi putea da vina mereu pe astre. 

-Deja mă simt arhitect. Au început să vină oameni la mine cu planuri desenate pe foi cu pătrățele și să-mi ceară părerea. Oh... da. Abia aștept!

-N-am motive de euforie și totuși îmi vine să îmbrățișez pe toată lumea. Cutia de bomboane e goală. Probabil sunt SUGAR HIGH. Așa se explică aberațiile de mai sus.

P.S.: Ultima persoană care mi-a spus din inimă ”Felicitări! DAR greul abia acum începe” nu mai e prin preajmă să vă povestească cum am reacționat. Glumesc. ...Sau nu.
Etichete: 2 comentarii | edit post
Mă găsiți aici

Etichete: , 6 comentarii | edit post
Acasă




 

Etichete: 2 comentarii | edit post
Roșcată frumoasă, caut casă

Dacă nu v-au impresionat ochișorii ăștia triști...

Frumoasa din imagini a intrat ieri la noi în curte și n-a mai vrut să plece. E cuminte, e deșteaptă, dar nu mai avem loc și de ea. Avem deja doi căței (și tare mă tem că peste vreo 2 luni vor fi mai mulți), care n-au fost tocmai fericiți când au văzut-o.

Nu vreți să o adoptați? Abia așteaptă să aibă și ea un nume. Noi îi spunem "Cățel" deocamdată, pentru că nu vrem să ne atașăm prea mult de ea.

Etichete: 2 comentarii | edit post
Mâzgâleli naturale
O zi în care n-am desenat schițat mâzgâlit măcar ceva e o zi pierdută. Chiar și o schiță făcută în 2 minute îmi dă impresia că am făcut ceva în ziua respectivă.

Cu câteva bobițe de soc, niște frunze de... ceva (dacă recunoașteți arbustul, luminați-mă) și un marker, am salvat ziua de ieri.

Ta-daaam!!




Folosisem plantele ca decor în pozele cu noii cercei și era păcat să ale arunc pur și simplu. Mai ales că bobițele de soc pătează hârtia cu o culoarea așa frumoasă. 

 
Noii cercei vor disponibili în curând, în magazinul FoamBubbles. 

Etichete: 3 comentarii | edit post
12740 de...
...lampioane - Record mondial. 
Iași - 3 iunie 2012.



 Și după...

Etichete: , 2 comentarii | edit post
Vacanță la munte
Pfuu... ce praf s-a depus pe blogul meu!

Ziua e mai lungă vara, dar cum tot 24 de ore are (știu, v-am spus o mare noutate), cumva n-am reușit să mai scriu pe aici. Am zeci de postări nefinalizate, care așteaptă cuminți să le vină rândul. Sau toamna. 

Și totuși ce fac vara asta de sunt așa ocupată? Păi... îmi petrec vacanța la munte. Sau în Bucovina. Care variantă sună mai bine? Înainte de a mă invidia, să știți că asta înseamnă de fapt că sunt acasă și nu la vreo pensiune, iar ”vacanță” e un fel de a spune. De multă vreme nu m-am mai trezit la 7 fără și n-am mai muncit atât ca în ”vacanță”...

Dar e bine așa. Printre picături mai am timp și de arhitectură, și de pictat, și de citit, și de bijuterii, ba chiar și de plimbări prin pădurile de brazi de care mi-era dor. De net am mai puțin timp. Dar e binevenită și o cură din aceasta.

Pentru că am cumpărat de ceva timp un ”lichid de mascare” (drawing gum/ masking fluid) și n-am avut timp să-l încerc până acum, am mâzgălit ce se vede mai jos. Părțile albe au fost protejate de cauciucul ăsta lichid, pe care l-am îndepărtat la sfârșit. Nu sunt mari opere de artă, dar a fost un experiment reușit.


Când am cumpărat șmecheria asta utilă, pe care o căutam de mult timp, dar nu știam cum se cheamă, entuziasmul mi-a fost tăiat de vânzătorul care m-a întrebat sec: Dar știi ce e ăsta? Cum se folosește? Nu... dar îmi place așa mult borcănașul... Mda! Probabil îmi luasem, din greșeală, fața tâmpă cu mine. ...în loc de cea artistico-boemă, cu ochi integenți. Se mai întâmplă.

Voi ce mai faceți? Pe unde vă petreceți vacanța caniculară? Ce filme ați mai văzut? Ce cărți ați mai citit? (Eu am câteva bunătăți pe care mi le doream de muuult și abia aștept să ajung la ele. Însă, deocamdată mă plimb cu gândul prin America.)

O vară frumoasă, dragilor!
Etichete: , , 2 comentarii | edit post
Căldură mare, monșer!
Lălăia cineva că vara nu doarme. Tot de la caniculă, frate de suferință?

Nici eu nu dorm. Și nici nu mănânc... Și nici nu lucrez... Stau cu o carte în mână și cu un ventilatoraș în cealaltă... și aștept toamna. Sau măcar o ploaie. Dar în Iași furtuna a uitat că dupa fulgere și tunete ar fi drăguțe și niște picături.

Așa că plec. Mă refugiez între alte betoane, dar cu pădurea în spate. Sper să pot respira. Și dacă nu mă topesc de tot, ne mai citim.
                                                                                                                     

...scriam eu acum câteva zile, dar din motive tehnice public abia acum.

Între timp, am plecat din Iași și-am ajuns acasa. E răcoare și e bine. Vara pare mai frumoasă de aici. Încet, încet, rotițele reîncep să se învârtă... apatia mă părăsește... și încep să am din nou chef de lucru, de scris, de... viață.
Etichete: 6 comentarii | edit post
Dimineata... din nou

Etichete: , 0 comentarii | edit post
În ultima vreme...
...nici nu mai am nevoie de ceas. Când aud ciripit de păsărele... mă culc.


Etichete: 1 comentarii | edit post
Diverse... sfârșituri
Pfff... S-a terminat House M.D... S-a terminat sezonul opt din Anatomia lui Grey și primul sezon din Once Upon A Time (care a fost chiar drăguț, apropo).

La ce seriale mă mai uit?????



...A, da. Peste exact o lună termin facultatea și prezint proiectul de diplomă. Care... încă nu e.

Ok. No more TV Shows for you, Missy!
Etichete: 0 comentarii | edit post
Are You The Favorite Person of Anybody?
Etichete: 0 comentarii | edit post
Master Șăf'
I-am cumpărat mamei o carte de bucate (aia ”clasică” deja- de Sanda Marin, că o pierduse și plângea după ea) și răsfoind-o mai-mai că mi-a venit cheful de gătit. Dar inițiativa n-a fost primită cu entuziasmul preconizat, ci cu replica ”și eu ce mai fac?”. Mda... și nu de la mama a venit replica. :D

Și dacă tot începea să mă prindă microbul gătitului, am încercat să mă uit la Master Chef. Dar...

La una dintre primele emisiuni, văzându-i pe sărăcuții concurenți cum tremurau cu farfuria în fața criticilor (pardon Chef-ilor) serioso-critico-sictirito-golănași... am avut un deja-vu - parcă eram noi la corectură la panou, cu planșele în fața profesorilor. Am empatizat într-atât, încât am schimbat canalul după doar câteva minute. Farfuriile aruncate au pus capac.

N-a fost unica tentativă. Am încercat și în alte rânduri să mai fur niște secrete culinare. Dar am abandonat din nou după alte câteva minute. Avem zgârieturi adânci pe creier de la exprimările concurenților și a celor 3 crai. Da, Șef. Bine, Șef. ...mai bine le spuneau să trăiți Șefu'... era mai neaoș.

În inocența lui, un concurent le-a spus Buna seara, domnilor. Replica nu s-a lăsat așteptată Noi nu suntem domni, suntem chefi! (oh, really??). De când se exclud termenii aceștia între ei? În fine... nu că ar fi ei niște domni. Dar... oare bărbați mai sunt? Sau alte cuvinte mai intră în descrierea lor? Sau ei sunt doar... Chefi ...Master Chefi? (Nu sunt chel/blond/constipat ...sunt Chef!)

Într-o ultimă încercare, am prins o probă la care concurenții trebuiau să recunoască niște legume/mirodenii.
-Ce sunt aceștia?
-Morcovi.
-Greșit! Sunt Baby Carrots!
????

Incomplet... poate. Dar greșit??? Ok, sunt niște morcovi mai mici. Dar nu sunt tot morcovi???

Eh... de-acum gata cu televizorul. Adio și-un praz verde! ... că am și eu morcovii mei de care trebuie să mă ocup (...și nu, nu sunt baby carrots).
Etichete: 2 comentarii | edit post
The Rum Diary

Jurnalul unui iubitor de rom, cum a fost adaptat titlul în română, e un film prost. Și inutil. Despre mai nimic. E ca discursul unui om beat (o altă posibilă explicație a titlului)- fără cap și fără coadă, cu idei bune începute și apoi abandonate, cu scene și replici inutile. Poate și scenariul a fost scris la beție și atunci părea genial. E unul dintre puținele filme în care nici măcar Johnny Depp nu mi-a plăcut (o altă prestație slabuță, într-un film prost o are în Turistul).


Nu scriu despre filme care m-au lăsat indiferentă; doar despre cele bune și despre cele care ar trebui evitate- ca acesta. 2 ore din 24 e totuși o risipă mult prea mare. Mai bine dormi.
Etichete: 2 comentarii | edit post
Înțelepciune magică
Când eram mic eram foarte timid- cel mai timid om din câţi cunoşteam. Dar nu cunoşteam foarte mulţi. ...pentru că eram timid. (Neomagicianul Mydas- Românii au talent)

...pentru că am fost acasă și-am dat de televizor. :D
Etichete: 0 comentarii | edit post
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...