Haga este sediul de facto al guvernului olandez, dar nu este capitala Olandei, rol desemnat prin constituție comunei Amsterdam. Haga este sediul parlamentului olandez (Staten-Generaal). Regina Beatrix a Olandei are reședința și biroul de lucru la Haga, iar toate ambasadele statelor străine sunt situate aici. De asemenea la Haga sunt situate Curtea supremă (Hoge Raad der Nederlanden) și Consiliul de Stat (Raad van State).

sursa: wikipedia

Frumos orasul, dar nu m-am indragostit de el. Simteam insa ca ceva e foarte diferit si nu intelegeam ce. Abia la mare am realizat: caramida! Nu mai erau atat de obsedati de caramida. Erau si cladiri tencuite si cladiri cu pereti cortina... (sa nu intelegeti acum ca nu-mi place caramida, dar si de inghetata preferata ma satur daca mananc prea mult...)
Intr-o piata ne-a intampinat un pescarus si ne-a amintit ca suntem aproape de mare. Credeam ca ne ureaza bun venit, dar zarindu-i incruntarea... ne-am amintit de filmul Pasarile.
Rosul de pe cioc... e sange? ...de la alti turisti care nu l-au hranit?

Am fost la Muzeul Echer. Si am intrat... si am intrebat cat costa... si ne-am numarat maruntisul (in gand)... si am zis... Neah! Uite ce expozitie frumoasa in aer liber!

 
 

Am fost si pe malul marii. Nu stiu cum se face, dar la o mare unde textilele nu sunt necesare n-am mai fost de pe la 8-10 ani. In schimb am fost la Marea Nordului, unde cei doar in tricou erau rebeli (altii aveau geci pe ei... in iulie). Eh... oricum nu-mi place sa ma prajesc pe plaja, asa ca a fost perfect pentru mine.
 eu la mare...
el la mare...
...noi la mare.
 

Cladiri oribile de birouri
 O straduta linistita, cu arbori batrani si vile cochete (ambasade de fapt)

 ...and that's all folks!
Etichete: 0 comentarii | edit post
Amsterdam e un oras colorat, agitat, nebun, frumos. E un amestec cultural deosebit, cuprinzand peste 170 de nationalitati. Si asta pentru ca Amsterdamul a fost  mereu renumit pentru toleranta, liberul schimb, libertatea de exprimare.
Denumit si "Venetia nordului"- din motive evidente, e o destinatie europeana populara, in special pentru ca a doua limba vorbita e engleza si aproape orice olandez o vorbeste fluent (in Haga am conversat in engleza cu o batrana de 70-80 de ani).
 E agitat, e supra-aglomerat de turisti, dar sigur n-ai cum sa te plictisesti. Si dupa experienta din Eindhoven... calitatea asta am apreciat-o in mod special. Sunt prea multe de vazut, de facut, pentru a descoperi orasul intr-o singura zi. Dar noi fiind intr-o vacanta mai low-cost, ne-am permis sa stam doar doua zile: una frumoasa si una bosumflata (din motive neelucidate nici pana in prezent).

Ne-am cazat in Districtul Muzeelor, la Hotel Van Gogh, in apropierea muzeului omonim. Acesta a fost si singurul muzeu pe care l-am vizitat aici, desi oferta muzeografica a capitalei e foarte bogata (sunt peste 50 de muzee).
Recomand vizitarea muzeului, ce cuprinde cea mai mare colectie de tablouri ale pictorului. Puteti admira celebrul Almond Blossom sau Camera pictorului (atat tabloul, cat si o reconstituire a ei in marime naturala).
 
Un sfat pretios pentru a nu petrece mult timp in fata muzeului- la coada pentru bilete, ci in muzeu- admirand tablourile: 
peste drum de muzeu, la cca 50m (in partea dreapta, avand muzeul in spate) e un centru de informare turistica de unde puteti cumpara bilete sau pachete de bilete pentru orice muzeu din Amsterdam, la acelasi pret ca la intrare. Evitati astfel coada ce se formeaza in fata muzeului Van Gogh inca dinaintea deschiderii.

Un punct important de atractie e celebrul "cartier rosu" (Red Light District), cu coffe-shop-urile unde sunt legale drogurile usoare, vitrinele cu fete si tot felul de magazine, baruri, muzee tematice. Nici sa nu vrei sa-l vizitezi... n-ai cum sa scapi. E in centrul orasului, la 5 minute de gara centrala.
Desi planuiam sa trecem si pe acolo, nu era primul lucru pe lista. Vroiam sa ne plimbam intai prin centru, sa admiram arhitectura... dar dupa o curba gresita ne-am trezit in plin cartier rosu. Si daca tot am ajuns acolo...
In piata centrala- Dam Square, se afla Palatul Regal (folosit doar cateva zile pe an; in rest e deschis publicului), Biserica Noua -De Nieuwe Kerk (unde au loc nunti regale, recitaluri de orga, dar cel mai frecvent expozitii de arta), Muzeul Madame Tussauds si un monument, inspirat denumit Monumentul National.

Un alt sfat studentesc (adica pentru cei lefteri, ca noi): pentru a vedea interiorul bisericii fara a plati taxa de vizitare, intrati in magazinul de suveniruri de alaturi- e de fapt o incinta in interiorul acesteia. Puteti urca si la supanta, de unde aveti o priveliste mai buna, puteti urmari filmulete cu diverse nunti regale sau puteti admira o serie de tablouri expuse acolo.

Obositi de agitatia din centrul orasului, ne-am bucurat de o plimbare linistita de-a lungul numeroaselor canale ce il inconjoara, si am facut un tur al stradutelor mai mult sau mai putin comerciale, cu tot felul de buticuri inedite. Am gasit astfel cateva magazine de vis pentru mine: magazine doar cu genti -handmade sau de serie (tot in Amsterdam este si un muzeu al gentilor si posetelor), un magazin de cutii (am cumparat "doar" vreo 6) si un extraordinar magazin cu margele (rafturi intregi cu borcane pline cu fel de fel de margele- de vis!).
Pentru ca Amsterdamul nu inseamna doar arhitectura de secol XVII, un must-see pentru cei ce vor sa descopere si arhitectura contemporana e un cartier rezidential nou- Eastern Docklands, construit pe o serie de peninsule artificiale.
Vechi si nou in arhitectura
   
Barcelona- Imobil de locuinte
 
 Recunoasteti mustata?

Un pod pietonal face legatura intre doua peninsule ale cartierului. Cand l-am vazut lung, inalt (e in trepte si urca pana la 8 m deasupra apei) am simtit nevoia sa ne odihnim inainte de a-l trece. Si cum stateam noi si ne odihneam privind podul, vad o batrana maruntica ce se chinuia sa urce pe pod de pe malul opus. Abia, abia mergea, urcand cate o treapta si apoi facand o scurta pauza. Dupa ce a trecut de mijlocul podului si a inceput sa coboare spre noi, am vazut si motivul ce o chinuia pe biata batranica. Nu, nu era artrita. Cara o ditamai geanta pe roti cu cumparaturi, probabil plina cu cartofi (aliment de baza si pentru olandezi).
Pensionari neajutorati...
 

Desi amenintati ca va trebui sa 'biciclim' macar in Amsterdam, "ca esti in Olanda; altfel n-ai cum", noi ne-am cumparat un pass de 24 de ore pentru transportul public si ne-am descurcat foarte bine asa. Mai tarziu am vazut cativa turisti care se descurcau atat de jalnic pe bicicleta, de parca am fi fost noi (in 100 de m unul a cazut de 3 ori) incat ne-am felicitat pentru alegerea facuta.

Daca va spun ca din Amsterdam, in loc sa cumparam mushrooms, am luat doar marshmallows... ma credeti? ;)
Intrerup mini-serialul olandez cu o scurta intamplare ce mi-a marcat ziua de ieri si probabil multe altele ce vor urma.

Cu o zi inainte, un scurt schimb de replici intre mama si doi concetateni mai bronzati a facut-o pe aceasta sa incheie conversatia cu "La revedere!... mama voastra de tigani ***" (dupa ce ei erau deja departe) La care eu am sarit ofensata, de parca mi se adresase mie sau unei persoane apropiate. Cum poate sa spuna asta? Ca nu i-au facut ceva asa de grav... De ce generalizeaza? De ce ii considera pe toti asa? De ce le atribuie asemenea adjective? Ca pe mine nu m-a invatat asa... Si alte bla-bla-uri naive de felul acesta.

Dar Universul a tinut sa-mi dea o lectie.
A doua zi, intra in magazin alti 3 africani- clienti fideli ai produselor ieftine din magazinul unde lucrez (jobul meu de vara...). Dupa ce-au cumparat cateva produse alimentare, au inceput sa-mi ceara produse ce erau in partea din spate a magazinului, departe de casa de bani. N-am cazut in plasa (din prima), pentru ca le stiu multe dintre metode. I-am chemat si pe ei cu mine in spate, de fiecare data. Doar ca... in timp ce (2 secunde) m-am intors sa iau un sapun de pe raft, tiganca cu copilul in brate era deja in fata si iesea din magazin. Am avut alt client si abia dupa 1-2 minute am ajuns la casa de bani, pe care am gasit-o trasa de la locul ei, si... cu mai putini bani in ea. Normal ca tiganii nu se mai vedeau nicaieri cand am iesit eu afara, dupa ei.

Nu eram atat de suparata pe ei ca m-au furat, cat imi era de ciuda pe mine si pe ideile mele de incredere, toleranta, nediscriminare...

Si... tocmai cand ma linistisem dupa respectiva intamplare, intra in magazin doi copii tuciurii de la centrul de plasament. (nici pe ei nu-i discriminez discriminam; copiii sunt copii) Si vin la mine cu Sar'mana, doamna! Ne schimbati si noua niste bani? Va dam de 1 leu si ne dati unul de 5 lei. Eu... sigur, va schimb. Dar iau banii sa-i numar intai. Si cand ii iau in mana... ce vad? 3 din banii de "1 leu" erau de fapt bani de 10.000 lei, care aveau acelasi verde si erau decupati la dimensiunea bancnotelor de 1 leu, apoi ascunsi intre 2 bancnote adevarate.
AAA... am turbat! Vroiau sa ma fure doar cu 3 lei, dar gestul conteaza, nu?
Nu, doamna! Noi i-am gasit pe strada asa! Nu stiam ca nu sunt buni! Da, sigur!!

Mai tarziu, in drum spre acasa, am trecut pe langa un batran care, povestind o intamplare cu niste tigani, ii injura cu sete. In mod normal m-as fi revoltat. Ca nu sunt toti la fel... ca bla-bla... Acum... am participat afectiv la fiecare cuvant urat pe care eu nu as fi indraznit sa-l pronunt, dar respectivul il spunea cu patima.

Mama lor... la toti!

UPDATE: Azi a intrat in magazin o gasca de 10 tigani, care de care mai agitati si mai grabiti sa cumpere primii, incercand (si nereusind) sa ma zapaceasca.
Mi s-a dus vestea in satra ca-s proasta si pot fi furata usor? Gata. De azi am devenit rasista.
Pentru ca Olanda e atat de mica, in maxim 4 ore de mers cu trenul o poti parcurge dintr-un capat in altul (trenurile circula din ora in ora sau chiar mai des, iar ultimele trenuri sunt pana la 2,3 noaptea). Asa ca noi ne-am instalat cam abuziv in Eindhoven si am facut rezervari pentru hostel doar in Amsterdam. Celelalte orase le-am vizitat fiecare in cate o zi. Si de dimineata pana la 11 seara (cand incepea sa se intunece), am avut timp suficient pentru plimbari si impresii. Plecam dimineata inarmati cu sandwich-uri (aparent mancarea olandeza traditionala) si ne intorceam cand nu ne mai simteam picioarele.

Am vizitat Olanda in cel mai ne-olandez mod posibil. Ei au programe rigide si bine stabilite pentru mai toate activitatile zilnice (inclusiv vizitele la bunici, iesiri cu prietenii etc.), atent notate cu zile/luni inainte in agendutele lor (pe care le au incepand de la 10-12 ani).
Noi... in functie de ce visam noaptea, ne hotaram unde sa mergem in ziua respectiva.
Asa se face ca am ajuns in Utrecht, in loc sa mergem intr-o rezervatie naturala cu olandezii (cu bicicletele, normal!!).
Dupa un popas de-un sandwich in curtea interioara a unei manastiri (amenintata si ea sa fie desfiintata precum altele si poate transformata in bar, biblioteca sau orice altceva necesar in zona) am parasit centrul istoric al orasului si ne-am indreptat spre campusul universitar. Ca deh... ca niste studenti arhitecti ce suntem am vrut sa vedem si ceva arhitectura contemporana.
 

Si am mers... si am mers... si am mers... si in trecere am vazut casa Schroder...

si am mers... si am mers... si am mers... si am injurat-o in gand pe don'soara de la punctul de informare turistica care ne-a spus ca nu e departe... si am mers... si am mers... si am iesit din harta data de la punctul de informare... si am mai mers... si am mai mers... si dupa cateva ore am ajuns.

Campusul era ca un mini-orasel... in care pasteau oile. 
Imi pare rau ca dupa efortul de a ajunge acolo n-am facut poze mai multe si mai reusite. In primul rand pentru ca eram prea obosita sa mai tin si aparatul foto in mana si apoi pentru ca cineva (yeah, you) a luat in excursie obiectivul gresit.

Dupa vizita in campus ne-am desteptat putin (probabil ne-am molipsit de acolo) si ne-am intors in centru cu autobuzul. Ne-am plimbat aiurea pe stradute, cu nasurile lipite de vitrinele unor magazine haioase, pe poduri si de-a lungul canalelor si ne-am bucurat de farmecul orasului. Casutele insiruite de-a lungul canalelor sunt mai dragute decat orice magneti de frigider a-ti putea gasi. Fiecare casuta are un stil aparte, o anumita culoare a caramizii, a tencuielii sau a obloanelor, creand insa o imagine unitara impreuna cu celelalte. (Cred ca asta nu mi-a placut in Eindhoven- casele insiruite erau toate la fel).
Canalele sunt navigabile, iar pe malul lor, la nivelul apei, gasesti din loc in loc baruri, restaurante, magazine sau hamace si leagane. Sunt multi turisti (inclusiv romani care se cred singuri acolo), fara a fi insa nebunia din Amsterdam. Ai loc sa te plimbi, sa respiri si sa te bucuri de un oras frumos.
A veniiit vacantaaa... cu trenul din Frantaaa Olandaaa! 

N-am terminat inca facultatea; mai am inca un an pentru practica, pregatirea licentei, a dizeratiei (da, noi le dam in acelasi an) si alte activitati de acest fel, dar simt cumva ca s-a cam terminat distractia de pana acum. Si dupa toti acesti ani grei de scoala, greul adevarat abia incepe. Dar pana atunci... vacanta! :)

Cand am plecat cu bursa Erasmus in Franta toata lumea m-a amenintat ca va veni sa ma viziteze. Yeah... right! Au venit doar doua persoane (dar bune :P), iar eu le-am intors vizitele. Anul trecut am fost in Spania, iar acum in Olanda.

Planul era sa vizitam cateva orase importante, iar intre vizite sa ne odihnim si sa vizitam orasul in care ne-am instalat tabara- Eindhoven. Dar planul de acasa...

Eindhoven s-a dezvoltat in epoca industriala, mai ales dupa deschiderea fabricii de becuri Philips, in 1891. Frits Philips (un "fiu al satului"), unul dintre conducatorii companiei Philips a fost un personaj foarte popular, care a contribuit mult la dezvoltarea orasului. A trait pana la varsta de 100 de ani (in 2005), iar in urma lui au ramas atat de multe cladiri, parcuri si statui care ii poarta numele, incat Eindhoven ar putea sa se numeasca orasul Philips.

Desi la origine e un oras vechi (din sec. XIII), nu arata deloc asa. In timpul celui de-al doilea Razboi Mondial  a fost bombardat si a suferit importante distrugeri, iar ce nu a fost distrus in timpul razboiului au demolat ei dupa. Conceptul de patrimoniu nu era luat in considerare in acei ani.
Asa ca astazi toate constructiile sunt relativ noi (construite in ultimul secol), dar mai totul e din si cu caramida: caramida pe jos, pe sus, pe strada, pe trotuar, pe case, pe cladiri de birouri, pe biserici si malluri.


Zonele rezidentiale (chiar si cele rau famate) sunt curate, ordonate, organizate, patratoase, cu multa caramida si aparent nepopulate. Vezi masini si muuulte biciclete parcate, dar aproape nici un om pe strada.
Desi e un oras foarte mare si populat (e al 5-lea din Olanda), ai impresia ca mergi pe strazile unui satuc. Si e bine... initial. Pseudo-casutele insiruite (ce sunt un fel de mini-blocuri), placate cu caramida, si cu un petec de 1m de verdeata in fata, par dragute. Dar ajungi rapid la saturatie. Dupa ce ai vazut o casuta, le-ai vazut pe toate de pe strada respectiva; iar dupa ce ai vazut o astfel de strada le-ai cam vazut pe toate din cartier, din oras...

In prima zi de plimbari prin Eindhoven am rezistat o ora si jumatate, pana sa recunoastem ca murim de plictiseala. In centru, pe stradutele comerciale, prin malluri si pe la terase am gasit si oameni. Dar orasul tot nu a devenit mai atractiv. De fapt, am fost atat de plictisiti incat n-am putut scoate aparatul foto din geanta. Asa ca unele fotografii au ca sursa google maps si poisondtea.

Primul contact adevarat cu Olanda- o parcarea imensa de biciclete in fata garii.
(De cand am pasit pe pamant olandez am fost amenintata ca va trebui sa merg pe bicicleta- 'nu se poate altfel, aici! Dar stiti ce? Expresia 'e ca mersul pe bicicleta: nu se uita niciodata'  e doar o expresie! ...pentru ca eu am uitat. E adevarat ca odata urcata, reuseam sa-mi pastrez oarecum echilibrul, dar n-aveam nici o sansa sa ma opresc la zecile de semafoare din oras. As fi fost un pericol public, asa ca pietonul din mine a castigat. )

O straduta tipica eindhoveana... (remarcati multimea de oameni?)
 
Statuia lui Frits Philips...
Piata centrala...
 

Eindhoven e supranumit "the brainport of the Netherlands" si se lauda a fi "world's smartest region". Iar in campusul universitar te intampina un semn infipt in peluza: "The Land of Innovation". Poate asa o fi, nu le iau asta... 
But it's frickin' booooring!
Bine, nu chiar acum. In cateva zile.
Nu va pun sa ascultati o melodie in limba nativa a locului, care e atat de muzicala incat n-am cunostinte de nici un artist/trupa care sa cante si in alta limba inafara de engleza. (Ani, aici poti veni oricand cu sugestii care sa-mi antreneze urechea)

Pana atunci... o melodie care m-a binedispus astazi (fara nici un motiv evident):

Nu stiu cum stam la nivel national cu sporul natural, dar Iasul sau cel putin cartierul in care am locuit pana ieri, sta bine la capitolul natalitate. Nici in gradinite n-am vazut o asemenea densitate de prichindei pe metru patrat, cum am vazut pe bucatica de verdeata de langa blocurile vecine.
Vedeam de pe geam mici puncte colorate, misunand prin iarba (marcata de caini cu doar cateva ore in urma) intr-o miscare browniana, urmarite indeaproape de buline parintesti vigilente.

Facand intr-o zi slalom printre ei, remarc doi pusti, deja prea mari pentru a fi urmariti de parinti la 1 m distanta (tatii lor stateau relaxati la 3 m!...). Cautau un joc nou, cand unuia ii vine o idee salvatoare:
-Hai sa... alergam dupa fete!!!
Tati mai mandri decat ai lor nici n-ati vazut! Hahaiau veseli, dandu-si coate, nerabdatori probabil sa le sara in ajutor cu sfaturi.

Poate asa se explica natalitatea crescuta a cartierului. Daca sunt asa iubareti de mici...
In 5 ani de facultate am schimbat vreo 7-8 locuri carora le-am spus "acasa". Au fost si locuri frumoase, cu oameni urati, dar si locuri modeste, in care ma asteptau prieteni.
Astazi... imi impachetez din nou cutiutele si plec.
A trecut si ultima sesiune, ultimul proiect de verificare, ultimele schite (sper)... urmeaza ultima vacanta si ultimul an de facultate (care va fi insa total diferit de cei 5 care au trecut).
Abia asteptam vacanta si poate ar trebui sa fiu mai entuziasmata, dar orice sfarsit are ceva trist in el. Sunt locuri, oameni, momente cu care nu ma voi mai intalni (cel putin nu asa).
Si afara ploua, ploua...
Am visat intr-o seara ca imi facusem parul verde si incercam acum sa-i schimb stralucirea, transparenta, sa-l fac... de sticla.
De ce? Tocmai terminasem proiectul asta, dupa vreo 3 zile de nesomn. (remarcati sticla oarecum verde)


In "weekendul" meu de 3 zile, din mijlocul saptamanii, nu am fost in locuri exotice, ci acasa. Da... si bunica era confuza si nu stia ce caut acum pe acolo: Da' e sambata, deja??

Vaaai... Alexandra... De 5 ani esti plecata la Iasi si tre' sa mai stai inca unu' ?? Vaaaiii... apai eu as fugi! Atata amar de ani de scoala... Ai fost de mica la invatatoare... si-ai fost si la gradinita!!... 
Vaaaiii... atatia ani sub comanda...

Si cati ani "sub comanda" vor mai urma...
Imi faceam in graba bagajul pentru a prinde trenul si a pleca in weekendul din mijlocul saptamanii, cand aud afara un tipat si un planset, ce  s-au transformat rapid intr-un urlet disperat. Ne-am repezit la geam sa vedem ce s-a intamplat, am vazut vecinii la bustul gol pe la alte geamuri, o vecina ce intindea impasibila rufele pe sarma afara, dar altceva... nimic.

Bazandu-ma pe vigilenta neobosita  a celorlalti vecini, mai indesam un tricou in ghiozdan, ma uitam din nou pe geam... Cand urletul a reinceput. Am vazut atunci si persoana care tipa, cazuta la pamant, plangand si zvarcolindu-se neincetat... si vecina care intindea rufe la 5 metri de ea. Ne uitam de sus, de la etajul 4 si nu stiam ce sa facem, pe cine sa sunam mai intai si ce sa spunem ca s-a intamplat. Am hotarat ca e mai bine sa coboare cineva la ea, sa vada ce s-a intamplat, ca sa stie ce sa spuna la salvare/politie.

A coborat colega mea si printre urletele respectivei a inteles ca batut-o cineva, ca a nascut sau a pierdut copilul. A sunat la salvare, ignorand indemanul vecinei cu rufele "Las-o don'soara! Mai bine adu-i o vodca, nu salvarea!"
La telefon s-a lovit de raspunsul scarbit "Aaa... pai o stim pe doamna. A mai fost pe la noi. Probabil n-are nimic."
"Bine, dar tipa si se zvarcoleste aici, in spatele blocului. Zice ca a batut-o cineva si a nascut..."
"Nu, probabil n-are nimic. Tipa ea asa. Nu putem veni pentru orice."
"Deci nu veniti?"
"Nu."

Intr-adevar, se vedea ca femeia era de-a strazii, dar era totuci un om, care plangea si tipa de parca urma sa moara acolo. Raspunsul "salvarii" ne-a blocat. Initial. Apoi ne-a revoltat, dupa care ne-a intristat si spre sfarsit ne-a speriat (la gandul ca am putea muri in strada, iar nimeni sa nu reactioneze, ci sa se uite la noi la bustul gol.).

Imi aminteam si de episodul cand un batran(poate beat), cazut la pamant si cu tampla sparta se tara cu carja intr-o mana spre salvare, iar "salvatorii" stateau in masina in fata lui si mancau biscuiti.

Revenind la prezent... Nu stiam ce mai puteam noi face si plini de revolta pomeneam ba salvarea, ba vecinii. Cand... o vedem pe doamna boschetara ca se ridica, isi scutura sapca... si pleaca.

Vecina inca intindea rufe.
Exista oameni care te inspira si oameni care iti frang aripile (sau macar incearca din rasputeri asta). Ce pacat ca exista atat de putini din prima categorie... iar de ceilalti nu mai poti trai.
Si nu, nu cred in povestea dragostei dure (sau taugh love), cum nu cred nici in faptul ca un sut in fund e un pas inainte. Dupa o vreme obosesti sa te remontezi, sa te incurajezi si sa te ambitionezi in a arata ce poti.
Dupa un timp, auzind zilnic ca esti prost, ajungi sa crezi asta. (Exceptie face cazul cand chiar esti prost. Atunci nimeni si nimic nu te va putea convinge.)

Nu ma plang. Eu inca mai am resurse de autoregenerare, inca ma revolt si ma exprim ca atare, dar altii s-au descurajat. Si e pacat.
Ce bine ca azi a fost ziua din luna in care deschid televizorul! Altfel... nu as fi aflat de ce ieri, in supermarket, doua gospodine au trecut nepasatoare pe langa castraveti: "Nu luam, fata! Vrei sa luam aviara?". Se pare ca nici ele nu-l deschid prea des sau il deschid degeaba, ca au pierdut si o porcina intre timp.

Azi am aflat cum sta treaba cu E-coli. Si chiar am inteles, pentru ca o domnisorica draguta a tinut sa explice frumos, pe intelesul tuturor. Mai intai ne-a luat cu ea in grajd, ne-a aratat cum arata o vacuta si cum poarta mititica in stomacel aceasta bacterie pacatoasa. Care ajunge apoi in balegar (cum bine a ilustrat cu o mostra tinuta intr-o farfurie, sub nas). Apoi... am iesit cu ea afara si am urcat pe o movila de balegar (deja vorbesc la plural de bine ce m-am integrat in poveste) si am dat la lopata, ca sa intelegem cum se ia balegarul si se pune la rosii... si la castraveti... si la salata...
Din pacate, dupa acest moment a existat o discontinuitate in poveste, pentru ca domnisorica nu s-a eviscerat ca sa ne arate ce face bacteria aia obraznica in organismul uman, ci a lasat o prostie de animatie computerizata din care sigur nimeni n-a inteles ceva sa ne explice cum sta treaba si ce am putea pati.

Am inchis rapid televizorul dupa asta. Mi-era frica sa nu urmeze o crima. Sau un viol. Si sa ne explice.
 
...si luati de-aici niste baloane. Ca in loc sa facem cladiri de birouri, am photoshopat un logo. :D


Si ca sa nu ramaneti doar cu baloanele virtuale, va fac cadou si o reducere de 30 % la produsele de aici. Doar astazi... si maine... si poimaine. (ca sa va puteti hotari) :D
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...