Barcelona- orașul pe care am impresia că-l cunosc, deși nu l-am vizitat niciodată, a fost motivul principal pentru care am citit această carte.

Pe lângă locație și subiectul era promițător. Negustor de antichități, Artur Aiguader este găsit mort în magazinul său. Fiul vitreg, scriitorul Enrique Alonso, vine în oraș ca să preia afacerile tatălui și se trezește implicat într-o poveste periculoasă legată de un manuscris medieval și un obiect misterios.

Personajele sunt complexe, dar insuficiente uneori, acțiunea ar fi aproape captivantă dacă n-ar fi atât de previzibilă de la un moment dat, iar romanul ar fi aproape bun, dacă stilul ar fi mai cizelat. Dar, ținând cont că e primul roman al unui arbitru de baschet (Julian Sanchez), poate n-ar trebui să fiu prea dură.

Totuși, atunci când acțiunea se învârte în jurul a trei personaje, dintre care două sunt pozitive, e mai mult decât evident cine e criminalul. Iar atunci când unul dintre ”buni” i se confesează la fiecare pas personajului negativ, ai același sentiment frustrant ca atunci când urmărești un film horror/ thriller, iar personajele au mereu ideea genială de a se despărți în fața pericolului. Asta pentru a fi omorâte ușor, ordonat- unul câte unul.

Dar trecând cu vederea unele neajunsuri, romanul nu e prost. E relaxant, se citește ușor, iar călătoria mea cu trenul a fost mai interesantă.

Romanul e bine documentat (deși nu te va solicita excesiv, nu e chiar Pendulul lui Foucault), putând fi citit și ca un fel de ghid turistic la Barcelonei, cu poveștile și istoria sa misteriosă, întortocheată precum străduțele din Cartierul Gotic.
Etichete: edit post
0 Responses

Publier un commentaire

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...