Hostelul in care am stat e in cartierul Montmartre, intr-o zona foarte frumoasa si linistita. Pana la 3 dimineata am stat sa aleg hostelul si sa fac rezervarea... dar a meritat- am ales bine, cu ajutorul lui Andy.

Vederea din camera noastra... peisaj urban, cu multe, multe hornulete simpatice.
Montmartre a fost candva un sat de langa Paris, ridicat pe e o colina. Fiind in afara limitelor orasului, scutit de taxele pariziene si avand podgorii, zona a devenit populara pentru distractiile decadente de la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX.
Aici, in cabaretele Moulin Rouge, Le chat Noir sau Le Lapin Agile se intalneau marii artisti ai perioadei- cunoscuta sub denumirea La boheme. Astfel zona a devenit principalul centru artistic al Parisului.
Artisti precum Pablo Picasso, Amedeo Modigliani, Vincent van Gogh, Henri Matisse, Pierre-Auguste Renoir, Edgar Degas, Maurice Utrillo, Henri de Toulouse-Lautrec,  au trait sau au lucrat in Montmartre.

Piesa lui Charles Aznavour -La Bohème (1965), e un cantec de ramas-bun pentru pentru perioada boema a cartierului Montmartre.



Tot aici au fost filmate cateva filme frantuzesti celebre, cum ar fi La vie en rose, Le fabouleux destin d'Amelie Poulian sau Le Moulain Rouge.

Cum sa nu-mi placa asa o zona din Paris? Cu stradute ei inguste si in panta, cu parcuri, verdeata, si cu casute care inca amintesc de un sat. Tot aici e si celebra bazilica Sacre Coeur.

In prima dimineata pariziana am plecat spre... cimitirul Montmartre... ca sa incepem ziua cu pofta de viata. Multe dintre celebritatile care au trait in zona au fost ingropate aici.
Mormantul lui Alexandre Dumas-fiul mi s-a parut de departe cel mai bizar. Multe morminte aveau statui, dar de obicei era un bust cu persoana respectiva sau un inger... dar statuia lui il reprezenta pe el, in marime naturala... mort, cu mainile pe piept. Nici nu m-ar mira prea tare ca statuia sa fie facuta dupa un mulaj realizat post-mortem. De ce?? De ce aer vrea cineva sa-si aminteasca de el asa si nu cum era atunci cand traia? Nu inteleg, cum nu intelge nici pozele sau filmarile de la inmormantari... dar asta e o alta poveste.
  
Fara a avea vreo pasiune morbida, am facut multe poze in cimitir. Si daca n-ar fi prea ciudata formularea... asta ar fi un cimitir frumos.
Dupa cimitir ne-am indeptat spre Sacre-Coeur. Am urcat o straduta si am ajuns la cabaretul Le Lapin Agile- o casuta roz, ce aminteste de vremurile in care Montmartre era un sat boem.
Tot aici e si ultima podgorie din Paris, iar peste drum l-am gasit si pe Michael Jackson...
Nu departe e si muzeul Montmartre- casa in care a avut atelierul si artistul Utrillo.

Bazilica Sacre Coeur eu am perceput-o foarte muzical. Cred ca am petrecut mai bine de o ora ascultand diverse genuri de muzica: de la folk-ul frantuzesc cantat de un barbat inarmat cu o basca si o chitara, la vioara manuita de un mosnegel bine dispus, la harpa, pana la muzica clasica-Lady gaga, ce rasuna de pe telefonul unor pusti italieni, foarte profunzi.
Cu greu m-am despartit de treptele bisericii si de acordurile de vioara, pentru a intra in biserica. Dar inauntru era o muzica mult mai bogata si mai potrivita unui lacas de cult. Am prins sfarsitul slujbei si un cor de calugarite ce au cantat aproape divin. Parca toata arhitectura prindea viata si fiecare detaliu de acolo capata un sens. 
Cata importanta are atmosfera in perceperea (subiectiva) a unui spatiu! 

De sus, de pe treptele bisericii, se deschide o frumoasa priveliste asupra Parisului.
Am coborat cu funicularul si ne-am indreptat spre una din celebrele statii de Metrou pariziene.
Si tot facandu-i poze, am remarcat o alta biserica, ce parea putin atipica. Era biserica St. Jean, cu un interior cel putin interesant, desi probabil n-o gasesti in ghidurile turistice.

In primul rand culoarea interioara era maro-negru. Arcele erau o reinterpretare a celor gotice, folosind un nou sitem- betonul armat. A fost prima utilizare a sistemului pentru un astfel de edificiu.

Ne-am continuat plimbarea spre Arcul de Triumf, pe unde altundeva, decat pe faimosul bulevard Champs Elysee. 
Citisem acasa parerile unora, cum ca nu merita, ca e plin de magazine de fite... si am fost convinsa ca asa era. Dar tot trebuia sa vad cu ochii mei si sa-mi fac propria parere. 

Si... sincer, cantecul bate realitatea bulevardului, care nu are nimic intr-atat de interesant sau spectaculos incat sa-si merite titulatura de cea mai frumoasa strada din lume. O fi autoproclamata? 
Nici macar magazinele nu mi s-au parut a avea mai multe fite decat orice alta strada comerciala de... oriunde. Bine, era si magazinul swarovski , cu o scara interioara placata cu cristale, ce ar fi facut orice pitipoanca sa tresara... dar cam atat. 
 
Erau si terase scumpe, langa erau fastfood-uri...
Saracii oameni cu bani, nici nu mai au pe unde sa-si plimbe fitele in voie, ca erau inghesuiti pe trotuar de un val galagios de turisti in trening.

Tot pe Champs Elysee am dat de sediul Citroen.
Luand fiecare element in parte, toate erau interesante si de efect (poate de prea mare efect!). Dar impreuna... era prea mult!!!
Geamul cortinda 3D, colorat in nuante "marker" dadea niste reflexii foarte intense pe scarile albe si peretii luciosi. Diverse masini se roteau pe niste platforme cu oglinzi dispuse spatial, la partea inferioara. Balustrada era din sticla transparenta, cu niste dungi ondulate ce iti dadeau iluzia de miscare. Iar toate acestea era completate de nu stiu ce turbine care se ridicau si coborau mereu in mijlocul cladirii.
Urcand pana la nivelu 4,5 (nici nu mai stiu) am ametit de-a binelea si mi s-a facut rau, de am cautat cu disperare liftul. Care... nu mergea.

Inspirand adanc, cu ganduri la fel de intense catre doamna arhitect ca si culorile folosite de ea acolo, am coborat si ne-am continuat drumul.

Am ales Arcul de Triumf si nu Turnul Eiffel pentru a urca si a vedea orasul, din doua motive: aici nu era coada si poti vedea de aici Parisul cu tot cu Turnul Eiffel.
Si acolo, ca mai peste tot in Paris, am ramas placut surprinse de faptul ca nu atrebuit sa platim intrare. Motivul? Suntem dintr-o tara care face parte din UE si avem mai putin de 26 de ani.

In cele din urma am ajuns si langa vestitul turn Eiffel si am mancat cate un panini (cu peripetii si amintiri dureroase... pentru unii) la picioarele lui, asa... ca sa sarbatorim.
 Ne-am facut si poze... sa imortalizam momentul.
Champs du Mars e un parc bun pentru picnic, eventual un fotbal dupa... si cam atat. E destul de plictisitor pentru a te plimba pe acolo, dar ai o vederea frumoasa a turnului.

Nu departe de turn, am vizitat muzeul Quai Branly, a arhitectului Jean Nouvel, unde sunt expuse obicete de arta non-europeana: bijuterii, masti, statui etc. din Asia, Africa, America de Sud, Australia etc.

O colectie de arta foarte interesanta! Muzeul merita vizitat atat pentru arhitectura, cat si pentru exponatele inedite.

Dar era si o colectie temporara, "nerecomandata minorilor". Un fel de expo erotic cu obiecte ale unui trib din Peru, acum disparut. Citind explicatiile, mai ca inghiteam toate motivatiile utilizarii sexului ca o legatura cu divinitatea si alte profunzimi din astea pe care sunt foarte convinsa ca le avea bastinasul in cap cand a creat opera.
Dar... vazand imediat obiectul despre care era vorba in explicatie... Siiiiiiigurr!!! Bastinasii aia faceau de toate... in toate combinatiile posibile de barbat+femeie, barbat+femeie+animal... sau barbat+femeie+moarte (?)... si vor specialistii sa cred ca era de fapt o metafora pentru un ritual divin de o mare profunzime? Mda... oricum expozitia a fost interesanta.
Toti vizitatorii se plimbau cu sprancenele ridicate, se chinuiau sa nu rada si nimeni nu indraznea sa fac vreo poza aici. :)) ...nici eu n-am facut. Prea parea ca...iau notite.

Pe la apus am ajuns si la Domul Invalizilor si i-am admirat cupola aurita de dupa santul fara apa ce il inconjoara.
La intoarcerea in hotel am avut eu geniala ideea de a schimba putin traseul si de a merge pe strada "de jos". Oo da! Ce idee!! Am avut de urcat 120 de trapte abrupte pana la usa hotelului si apoi alte cateva milioane pana in camera de la etajul 4... Ma dor muschii numai cand imi amintesc!!
Etichete: edit post
1 Response
  1. abbilbal Says:

    Un traseu imaginar alături de un ghid fermecător. Mulţumesc.


Enregistrer un commentaire

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...