Am uitam ca azi incepe scoala. Mi-au amintit florile din mainile copiilor, de care m-am impiedicat adormita in dimineata aceasta. Intotdeauna am asociat prima zi de scoala cu ziua mamei mele (sau era invers ?)- si asa le tineam minte pe ambele: 15 septembrie.

Scoala am facut-o intr-un oras minuscul, dar cu 3 scoli (de fapt, corpuri ale aceleiasi scoli, dar aflate la distanta de cateva sute de metri unul de altul). In prima zi de scoala, copiii de-a opta luau de mana cate doi copii de-a-ntaia si ii conduceau, din curtea liceului- unde aveau loc manifestarile de-nceput de an-, pana la alta scoala- unde invatau doar cei din clasele primare.

Inarmate cu fundite penibile  albe in par, eu si prietena de care am fost nedespartita vreo 20 de ani, impreuna cu un verisor mai mare, am trecut pe sub 'podul de flori' si am pornit spre scoala noastra. Dar stiu ca am pornit hotarati! Hotarati sa invingem si sa-i intrecem pe toti! Nu mai stiu daca a fost dorinta noastra sau a verisorului care ne conducea. Dar am iesit din coloana, am grabit pasul, am semnalizat depasit-o si am alergat aproape, pentru a ajunge primii.

In clasa, ne asteptau deja abecedarele pe banci si cate o garoafa. "Ghidul" ne-a instalat in prima banca, apoi mandru de isprava lui/a noastra a plecat. Am asteptat... am asteptat... si-au inceput sa soseasca primii colegi. Dar nu erau colegii nostri. Si nici pe invatatoare n-o recunosteam si doar o vazusem 'la careu'. Dupa ce ne-am dezmeticit noi (sau ne-a dat invatatoarea afara?), am mers in clasa vecina. Da... aia era clasa noastra si invatatoarea noastra... si locurile libere care ne asteptau. In ultima banca. Fara garoafe.

In timp, am avansat din ultima banca si-am ajuns paaana-n prima. Apoi m-am mutat. Parcam eram prea in fata.


Si totusi aceasta ultima banca m-a urmarit mereu. La modul propriu si nu numai.
In prima zi de facultate am intarzit- ceva obisnuit pentru mine. Si am ramas tot in ultima banca (planseta, de fapt), pe care am fost obligata sa-mi scriu numele, sa am grija de ea si sa o pastrez cateva luni sau poate chiar un an. Nu m-ar fi deranjat pozitia, dar nu vezi si nu auzi nimic cand mai ai 20 de plansete in fata ta. Iar eu trebuia sa invat ceva, ca sa ies din alta ultima banca in care ma situam- intrasem printre ultimii la arhitectura si eram la taxa.
Eh... dar timpul a trecut si eu am plecat de mult din acea 'banca'. Nu m-am asezat in prima. Dar stau bine, unde stau acum. :)

Numai ca... vor urma in curand alte si alte ultime banci. Si mereu voi mai avea ceva sa (imi) dovedesc.
Etichete: edit post
1 Response
  1. Ioana Says:

    Frumos! Asa e tot timpul, pornim de la 0 sau sa zicem 1...si trebuie sa trecem prin toate bancile!


Enregistrer un commentaire

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...