“Exista carti de care ramai cumva indragostit: crezi ca le-ai uitat si totusi le duci atat de tare dorul…
Sau carti carora le-ai presimtit miracolul, fara sa le fi cunoscut vreodata. Carti gata sa te iubeasca (...)” (Colectia Cartea de pe noptiera, Humanitas)

Cartea despre care scriu nu a aparut in colectia mai sus amintita, dar mi-au placut cuvintele astea si pare ca i se potrivesc.

Panza de paianjen- Cella Serghi... cred ca i-am dus dorul inainte a o citi. Aveam nevoie de ea si nu stiam. Asa cum mi-era dor de mare, dar am simtit asta abia cand am ajuns acolo dupa mult, mult timp.

Unii ar spune ca e o carte “de fete” si trecand cu vederea aerul misogin, poate ca n-ar gresi prea mult. Asta datorita subiectului abordat- confesiunile unei tinere despre scurta sa viata, framantarile, indoielile, implinirile si dezamagirile sale gravitand in mare parte in jurul unor povesti de iubire. Dar nu e numai atat.

Nu stiu de fapt ce m-a cucerit. Mi-a placut povestea, mi s-a parut autentica (desi, parca usor narcisista pe alocuri) si poate ca m-am regasit in anumite situatii, intrebari.
Mi-a placut stilul simplu, nepretentios in care (pare) ca e scrisa (desi autoare spunea ca ea nu scria cu usurinta si se chinuia pentru fiecare cuvant potrivit). Dar impresia lasata e de curgere lina a povestii, de conversatie cu o prietena draga. Si e placut, e reconfortant sa citesti o carte fara sa fii nevoit sa te intorci de 3 ori pentru a reciti un pasaj, o carte care sa nu te ameteasca, sa te oboseasca, sa te deprime... si asta fara a deveni totusi echivalentul unui film american tampitel.
Mi-a placut si prezenta marii, descrierea atmosferei din Balcic sau Mangalia.

Cartea asta a “vorbit” cumva cu mine, prin mine. Si cred ca am citit-o la timpul potrivit. Mai devreme (sau mai tarziu) poate ca n-as fi inteles-o sau nu mi-ar mai fi placut.

Sunt foarte subiectiva cand spun ca m-a cucerit si tocmai de asta nu stiu daca sunt in masura sa o recomand altcuiva. Poate nu va starni acelasi entuziasm si printre altii. Si totusi... Cine stie? Cat despre povestit... nu-mi place sa stric surpriza in caz ca vrea cineva sa o citeasca.

In prefata, Cleopatra Lorentiu scria ca “... fie ca o cititi prima oara, fie ca o recititi, sunt sigura ca veti avea un moment de pura incantare, de plonjare in proza adevarata, calda, invaluitoare, cu dialog si actiune.
E o lectura care poate crea o stare anume, un mic curaj, un imbold catre viata cu toate ale ei, bune si rele, dar traite cu adevarat, cu intensitate, un avant brusc si poate romantic de a te bucura de tot ce te inconjoara. E ca si cum de undeva, din spirit, Cella Serghi ne-ar indemna sa fim noi insine si sa nu ne temem sa traim. 

Nu pot sa nu-i dau dreptate. Pentru mine va ramane o carte speciala. 
Etichete: edit post
2 Responses
  1. abbilbal Says:

    Bună întâlnire în 2011. LA MULŢI ANI cu sănătate !



Enregistrer un commentaire

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...