mar
23
S-a lăsat ceva timp
așteptată această carte. Și când în sfârșit a ajuns la mine, am lăsat-o și eu
să aștepte, fiind deja în vârtejul prezentărilor de prediplomă și disertație.
Așa se face că scriu recenzia în ultima zi a campaniei VALLuntar (Pentru fiecare post scris echipa ALL va lucra 15 minute pentru un centru ales de bloggeri, iar pentru fiecare comentariu referitor la carte şi la campanie se mai adaugă încă 3 minute de voluntariat. Mai multe despre aceasta campanie puteti afla aici.)
Gargui nu e clasicul
roman de dragoste (nu vă lăsați păcăliți de inimioara de pe copertă,
concentrați-vă pe flăcări). Nu e chiar o lectură facilă, dar e intrigantă,
captivantă pe alocuri. Nu aș recomanda-o totuși persoanelor pudice sau foarte
sensibile.
Naratorul romanului e
un bărbat tânăr, cu un trecut dificil. Are un accident de mașină din care scapă
cu viață, dar suferă arsuri foarte grave pe tot corpul și trece prin dureri
greu de imaginat.
Dar pentru că autorul
a vrut totuși să ne imaginăm chinurile prin care trece personajul principal ,
acestea sunt descrise foarte plastic, foarte expresiv- aproape că simți căldura
flăcării și mirosul cărnii arse.
”Îmi imaginez, dragi cititori, că ați avut
unele experiențe legate de căldură. Poate ați înclinat ceainicul într-un unghi
nefericit, iar aburul vi s-a insinuat pe mânecă; sau dintr-o îndrăzneală
copilărească, ați ținut între degete un chibrit aprins cât mai mult posibil.
(…) Dacă nu ați avut parte decât de acest gen de incidente minore, vreau să vă
imaginați ceva cu totul inedit. Închipuiți-vă că ați aprins un arzător al
sobei- să zicem că este vroba despre o sobă electrică, cea cu arzătoare negre
spiralate. (…) O nuanță vag violetă ar putea să apară înnădită între elementele
negre ale arzătorului, după care spirala își asumă tonuri roș-vineții, ca
murele necoapte. Apoi se înroșește spre portocaliu, și în sfârșit- în sfârșit!-
ajunge de un intens roșu aprins. Destul de frumos, nu? Acum plecați capul în
așa fel încât ochii să fie la același nivel cu arzătoarele și să puteți privi
unduirea străvezie de deasupra elemenților. Gândiți-vă la toate acele filme
vechi în care eroul se pomenește privind în deșert la oaza nesperată. (…) Acum
plesniți cu palma aceea sensibilă și receptivă arzătorul acela incandescent.
