”Închiriasem odată o cameră împreună cu un prieten care mă înnebunise, pur și simplu. Stătea tolănit pe canapea ceasuri întregi și nu mă mai slăbea din ochi în timp ce eu îmi vedeam de treburi prin odaie. Spunea că-i face bine să mă vadă forfotind fără rost, de colo până colo. Simțea că în felul acesta viața căpăta sens, că nu i se mai părea un vis deșert, prin care treci ca un gură-cască, ci o menire nobilă, plină de răspunderi și muncă încordată. Și, iarăși, își punea întrebarea cum de a putut trăi până acum, nevând pe nimeni la care să se uite cum muncește.

Eu am o cu totul altă fire. Nu pot să stau cu brațele încricișate și să văd cum altul trudește și transpiră. Simt întotdeauna nevoia să mă scol și să supraveghez, să umblu după el cu mâinile în buzunar și să-i spun ce are de făcut. De vină e firea mea păcătoasă, sunt prea energic.”

Dacă nu ați citit-o până acum și mostra de umor englezesc v-a stârnit pofta, vă recomand romanele lui Jerome K. Jerome- Trei într-o barcă și Trei pe două biciclete.

Inițial, cartea s-a vrut un ghid de călătorie, așa că subiectul e destul de simplu- naratorul, împreună cu doi prieteni și un câine, călătoresc intr-o barcă cu vâsle pe Tamisa, de la Londra la Oxford. Întâmplările prin care aceștia trec nu sunt excepționale, dar modul de a analiza și prezenta lucrurile obișnuite, provoacă râsul și la 120 de ani de la publicare.