Mie îmi plac ambele animale. Îmi place independența pisicilor, dar și entuziasmul și energia câinilor. Dar dacă ar fi să aleg... prefer pisicile. El ar alege câinii- sunt mai ușor de înțeles, se bucură când te văd, au chef de joacă; pisicile i se par prea fițoase, prea dificile.
Și totuși...
În liceu, eu eram cea care mergea la școală înconjurată de o haită de câini. În prima dimineața m-am speriat. Erau vreo 10-12 câini- unii maidanezi, alții cu stăpân dar lăsați liberi, de toate rasele, mărimile și culorile- de la pechinez, la ciobănesc german. Cum spuneam, în prima dimineața m-am speriat. Mă și vedeam sfâșiată și împărțită între ei, scăpând astfel de teza la matematică (așa sunt eu- mereu văd lucrurile bune).

Dar din gașcă a făcut câțiva pași în fața un câine negru cârlionțat, unduindu-se la picioarele mele (de fapt dădea din coadă, dar din tot corpul- dacă cunoașteți mișcarea). Era câinele- mult prea entuziast- al blocului. De aici totul a decurs bine. Ceilalți câini i-au împărtășit entuziasmul și i s-au alăturat. Mergeam spre școală perfect integrată în haită- câinele blocului, ciobănescul german și o mogâldeață cenușie erau în față, câțiva în stânga, cațiva în dreapta și cei mai mulți în spate.

Dar de neuitat a fost reacția celorlalți pietoni. Toți fugeau din calea noastra! Unii traversau strada, alții făceau cale întoarsă, iar unii pur și simplu o luau la sănătoasa, țipând cât puteau. Și tot așa în fiecare dimineață, până la sfârșitul anului.

Cât de mândră eram de noua mea gașcă!

El, iubitorul de câini, locuiește în cel mai pisicesc cartier din câte am văzut vreodată. Sunt peste tot!!! Sunt câtă frunză și iarbă. Ba chiar cred că sunt mai multe decât șobolanii (și asta e ceva greu). Dar sunt atât de înfricoșătoare... Îți taie calea noaptea (nu una, ci patru-cinci), sar din tufișuri în fața ta și apoi se opresc fixându-te cu o privire amenințătoare (cu un ochi, doi... și jur că una părea să aibă trei), iar când miaunăăă... te trec fiori reci pe șina spinării. Și sunt imense- îmi par mai mari decât câinii din jurul blocului.

Mie-mi plac pisicile, dar astea mă-nfioară. Am mereu impresia că vor să ne atragă într-o ambuscadă și să ne omoare.

Mai nou, în jurul blocului unde își fac veacul cele mai multe, s-a pus un gard de sârmă. Unii ar spune că l-au spus împotriva cetățenilor ce aruncau câte-o privire în locuințele celor de la parter. Alții ar putea spune că au vrut și acești blocatari curtea lor.

Eu cred, însă... că teritoriul păzit populat de pisici a devenit rezervație naturală.