Domnișoară, intrați, vă rog, aici!, mă abordă o doamnă sextagenară, cu lentilele prea groase pentru a-i vedea ochii, tăindu-mi calea pe culoarul vagonului. Văzându-mi uimirea, plusă: Promit să nu vorbesc nimic, să vă las in pace. Am zâmbit. Și am intrat. Știți, nu prea mai e nimeni în vagon și mi-e frică să-mi las lucrurile nesupravegheate, dacă voi ieși din compartiment. Ăsta a fost ultimul lucru pe care mi l-a mai adresat și apoi și-a ținut promisiunea. Aș fi vrut eu să-i mai spun ceva, dar mi-a fost jenă amintindu-mi promisiunea făcută, deși necerută de nimeni. Poate și ea vroia lăsată în pace.

Probabil oricine a călătorit cândva cu trenul a dat peste persoane vorbărețe, plictisitoare și din cale-afară de obositoare. Dar aceste persoane nu-și vor da nicicând seama de asta. Cei ce știu să tacă sunt uneori și cei ce știu să vorbească, atunci când o fac.

"Unii tac din înțelepciune, alții tac din prostie, oricum tăcerea lor vorbește." (Dimitrie Cantemir)