Era un om năcăjit. Mai năcăjit decât omul lui Sadoveanu. Când m-a văzut, i-au sclipit ochii: are cui povesti!

-Vai domnișoară, ce năcaz am pațit. Vai, vai...
-Dar ce s-a intamplat?
-Vai domnișoară, e rău tare! A fost nevastă-mea la doctor...
-Si e așa grav?
-Grav tare! A zis doctoru' ca-i sănătoasă.
-...?! ...si nu e bine lucrul ăsta? întreb, în naivitatea mea. 
-Cum sa fie, don'șoară??? A pierdut pensia. Ce ne facem numai cu pensia mea? ...Doar nu și-a lua servici, de-acu'.
Și-a plecat. Supărat că n-am empatizat suficient.

Locuiesc într-o localitate mică, dar mereu surprinzătoare. Ocupația principală a mai bine de jumate din populație e cea de pensionar. Unii chiar sunt bătrâni. Unii. Restul  au 30-40 de ani (hai și 50) și sunt bolnavi. Ce ironie... sa fie atâția bolnavi in orașul ce se lăuda cu cel mai ozonat aer din Europa. Lor nu prea le-a priit aerul.

Unii par chiar că s-au născut pentru a fi pensionari. Alții par că au facut cursuri pe undeva. Unii or fi pensionari din tată-n fiu.

Cu ce se ocupă totuși aceștia? Pai... eu i-am surprins doar înjurând cu naduf pe hoții ăi de sus, care ne fură și se lăfăie în banii noștri.

Iar ei, oameni cinstiți...