Desi a fost pentru mine o carte mult dorita, mult asteptata, cand (in sfarsit!) am inceput sa o citesc, m-am simtit repede mult prea... inculta pentru o asemenea carte, cu multiple referiri la templieri si terorii ale conspiratiei, la ocultism, cabala, alchimie, religie. Aveam impresia ca trebuia, mai intai, sa citesc o multitudine de alte carti si abia apoi sa o citesc pe aceasta, pentru a o putea intelege.

Si totusi, acceptandu-mi limitele si depasind acest prag, romanul m-a fascinat. Si in loc sa-l citesc cu temele foarte bine facute, am reusit sa invat cate ceva din el (sau sa raman cu impresia ca asta fac). Caci, asa cum spune si Marin Mincu, "imi inchipui ca Umberto Eco poseda o biblioteca imensa, precum aceea misterioasa apartinand abatiei din Melk, semiologul putand sa excame oricand cu orgoliu, aflat in ipostaza Lectorului absolut: "Nimic din ceea ce este scris nu-mi e strain." "

Titlul romanului vine de la inventia fizicianului francez Leon Foucault, care demostreaza ca pamantul se invarte in jurul propriei sale axe. Dispozitivul, instalat pentru prima data in 1851, sub cupola Panteonului din Paris, e format dintr-o bila cu un varf ascutit, avand o masa de 28 kg, atasata unui fir metalic cu o lungime de 67m. Sub el, pe un disc, este presarat un strat de nisip fin, pe care varful pendului deseneaza o rozeta si revine in locul de unde a pornit. Aparent, pare o rotatie a planului de oscilatie al pendulului, in realitate insa, cel care se roteste este Pamantul, planul de oscilatie ramanand fix.

"Eu stiam ca Pamantul se invarte, si eu odata cu el, si Saint-Martin-des-Champs si intregul Paris odata cu mine, si impreuna ne roteam pe sub Pendulul care in realitate nu-si schimba niciodata directia propriului plan, pentru ca acolo, in locul de unde atarna el, si de-a lungul infinitei prelungiri ideale a firului, sus, catre cele mai indepartate galaxii, statea, intepenit intru eternitate, Punctul Fix.
Pamantul se invartea, insa locul unde firul era agatat era unicul punct fix al universului." 


Personajele principale sunt trei prieteni- Belbo, Diotallevi si Casaubon (naratorul)-, care ajung sa lucreze impreuna la o mica editura din Milano. Intr-o zi, la sediul editurii apare un colonel Ardenti, ce dorea sa publice o carte despre Planul secret al templierilor de a domina lumea. Dovada sa era un mesaj presupus a fi al templierilor, partial descifrat de acesta. A doua zi colonelul dispare, iar toata povestea e data uitarii pentru cativa ani.

Ajungand sa lucreze la o serie de scrieri despre ocultism, cei trei incep sa completeze Planul colonelui, facand legaturi nebanuite intre diferite evenimente istorice (daca vrei sa gasesti o legatura intre doua evenimente diferite, o vei gasi pana la urma). Pornind initial ca o joaca, ajung sa se prinda in propriul puzzle si chiar sa creada ca planul descoperit/inventat de ei ar putea fi adevarat.

Dar joaca ia o intorsatura tragica atunci cand un grup ocult incepe sa suspecteze ca ei cunosc Planul templierilor.

Nu voi desconspira mai mult din actiunea romanului, ci voi selecta cateva citate (din zecile pe care mi le-am notat si mi-am promis ca voi retine ceva din ele).

"E o iluzie moderna aceasta de a crede ca timpu-i o succesiune liniara si orientata, care merge de la A catre B. Poate ca merge si de la B catre A, efectul e cel care produce cauza... Ce anume inseamna a fi inainte sau a fi dupa? (...) Ea este originea misterioasa a ceea ce a contribuit la crearea ei."

"Timpul revelatiei ultime nu e timpul masurat de ceasuri. Legaturile lui se stabilesc in timpul "istoriei subtile", in care acei "inainte" si "dupa" ai stiintei conteaza foarte putin. (...)
Istoria nu se dezvolta la intamplare. Ea este opera Stapanilor Lumii, carora nu le scapa nimic. (...)
-Dar ce anume vor ei ca lumea sa stie?
-Ca exista un secret. Altfel de ce sa traiesti, daca totul ar fi asa cum apare?
-Si care-i secretul?
-Acela pe care religiile revelatoare n-au putut sa-l spuna. Secretul se afla dincolo."

"Reconstituirea ne lua zile intregi, ne intrerupeam lucrarile pentru a ne comunica unii altora ultima conexiune, citeam tot ce ne cadea in mana, enciclopedii, ziare, istorii ilustrate, cataloage editoriale, pe diagonala, in cautarea unor scurtcircuite posibile, ne opream sa scotocim pe la toate tarabele, adulmecam pe la chiscuri, furam zdravam din dactilogramele diabolicilor nostri, ne repezeam triumfatori in birou, trantind pe masa ultima gaselnita.(...) In orice caz, si oricare ar fi fost ritmul, soarta ne rasplatea, pentru ca, daca vrei sa gasesti conexiuni, ele se gasesc intotdeauna, pretutindeni si in orice, lumea explodeaza intr-o retea, intr-un vartej de inrudiri si totul trimite la tot, totul explica tot..."

"Sa invetezi un Plan: Planul te justifica in asa masura, incat nu mai poti fi responsabil nici de Planul insusi. Ajunge sa arunci piatra si sa-ti ascunzi mana. Nu ar exista esec daca ar exista cu adevarat un Plan. (...)
Un Plan, un vinovat. Visul speciei. An Deus sit. Daca exista, e vina lui. (...)
Dar daca Planul cosmic nu exista?
Ce farsa, sa traiesti in exil cand nimeni nu te-a trimis acolo. Si exilat dintr-un loc care nu exista. (...)
Si daca exista el, Planul, dar iti scapa vesnic?"

"Trebuie sa existe un secret pe care, cunscandu-l, noi n-am mai fi frustrati. Pentru ca ori ar fi secretul care ne duce la mantuire, ori cunoasterea secretului s-ar identifica cu mantuirea. Exista oare un secret atat de luminos?"

Nu e o lectura usurica, de citit in tramvai, ba chiar e considerat de unii un roman greoi, cu prea multe informatii, greu de citit. Mie insa mi s-a parut fascinant si nu l-am lasat trei zile din mana, pana nu l-am terminat. Mai mult, e unul dintre putinele romane pe care l-as reciti candva.