In cosulet, plangand ca o pisica.

...poezioara invatata acum 20 de ani, reprodusa din memorie.

Se ia una bucata pistruiata emotiva de juma' de metru, se adauga par portocaliu si o imaginatie bolnava bogata... si sa vezi ce iese.

Cand eram mica si ma suparam pe parinti (se stie doar ce neascultatori pot fi cateodata), ma consolam zicandu-mi ca sunt adoptata sau ca am fost schimbata la nastere (...vazusem eu un film). Ce alta explicatie putea fi pentru faptul ca eram singura roscata intr-o familie de bruneti? Mda... nu descoperisem genetica pe atunci. Am descoperit insa, nu dupa mult timp, ca aveam un semn din nastere aproape identic cu al mamei. 

Merdre! Uite asa pica una din primele mele teorii fataliste.
Aaa... si peste cativa ani, avea sa se nasca un verisor cu acelasi portocaliu prins in par. Deci o gena ratacita si pe cale de disparitie, tot misuna prin familia asta.

Ei... dar numai pentru ca teoria asta a fost desfiintata, nu inseamna ca n-am creat multe altele de-a lungul timpului, care de care mai bizare. Am zis doar ca am uneori prea multa imaginatie. Si putina tendinta masochista. Mereu imi imaginam cum as reactiona in cele mai rele situatii, dar nu sperand sa se intample asa, ci ca un fel de ritual preventiv.

Viata bate intotdeauna nu doar filmul, dar si imaginatia. Si astfel aveam un oarecare sentiment ca asa ceva nu s-ar mai putea intampla in realitate, pentru ca devenise deja previzibil.

Poate ca sunt ciudata. Dar, din fericire, fiecare suntem diferiti, ciudati in felul nostru.

And If I'm insane... I love every minute of my madness! :D