Anul acesta Sighisoara a fost diferita. Sau poate eu am fost...
Orasul in sine era la fel de fermecator ca intotdeauna. Obloanele colorate, capul de cerb din coltul casei, turnul cu ceas, scarile interminabile, biserica din deal, chiar si magicianul Augustin :D... toate erau la locul lor.
Si totusi... parca ceva din farmecul de altadata lipsea.

Anul acesta am schimbat campingul in care mergeam de fiecare data, am schimbat gasca, s-au schimbat domnitele si cavalerii...
Dar poate ca n-a fost chiar rau. Bucuria, frumosul, vin din lucrurile marunte, gesturile dragute, melodiile fredonate, cuvintele fastacite. Vin cu miros de porumb fiert si gust de martipan.
N-am avut aparatul foto. Si mi-a lipsit asta. Dar incheiand cu tradionala formula "Nu mai e ce-a fost! S-a stricat de tot Vama/ Sighisoara asta!" ;)... iata cateva fotografii de acum cativa ani.

In cosulet, plangand ca o pisica.

...poezioara invatata acum 20 de ani, reprodusa din memorie.

Se ia una bucata pistruiata emotiva de juma' de metru, se adauga par portocaliu si o imaginatie bolnava bogata... si sa vezi ce iese.

Cand eram mica si ma suparam pe parinti (se stie doar ce neascultatori pot fi cateodata), ma consolam zicandu-mi ca sunt adoptata sau ca am fost schimbata la nastere (...vazusem eu un film). Ce alta explicatie putea fi pentru faptul ca eram singura roscata intr-o familie de bruneti? Mda... nu descoperisem genetica pe atunci. Am descoperit insa, nu dupa mult timp, ca aveam un semn din nastere aproape identic cu al mamei. 

Merdre! Uite asa pica una din primele mele teorii fataliste.
Aaa... si peste cativa ani, avea sa se nasca un verisor cu acelasi portocaliu prins in par. Deci o gena ratacita si pe cale de disparitie, tot misuna prin familia asta.

Ei... dar numai pentru ca teoria asta a fost desfiintata, nu inseamna ca n-am creat multe altele de-a lungul timpului, care de care mai bizare. Am zis doar ca am uneori prea multa imaginatie. Si putina tendinta masochista. Mereu imi imaginam cum as reactiona in cele mai rele situatii, dar nu sperand sa se intample asa, ci ca un fel de ritual preventiv.

Viata bate intotdeauna nu doar filmul, dar si imaginatia. Si astfel aveam un oarecare sentiment ca asa ceva nu s-ar mai putea intampla in realitate, pentru ca devenise deja previzibil.

Poate ca sunt ciudata. Dar, din fericire, fiecare suntem diferiti, ciudati in felul nostru.

And If I'm insane... I love every minute of my madness! :D

Moartea ma face nostalgica. Dar in acelasi timp imi aminteste sa pretuiesc oamenii cunoscuti si momentele frumoase traite, chiar daca si ele au murit in aceeasi clipa in care se consumau. Dar au ramas amintirile. Si uneori niste fotografii.

Ce am gasit azi in "arhiva", din greseala... sau poate ca nu:

Nu e noua piesa, nu inteleg un cuvant in finlandeza, habar n-am despre ce e vorba... si tot imi place.
It's kinda... addictive! :D

Un curcubeu 3D, creat cu un simplu flipbook, de Masashi Kawamura.

Link via ilusion360.

O calatorie marti, pe 13 a fost o idee proasta, candva. Prietenii stiu si... cand. :D
Dar mi-am zis ca nu sunt superstitioasa, asa ca... hai sa mai incerc o data. De data asta insa ghinionul a inceput pe 13, dar s-a facut 15 si nu se mai termina.

Eram obosita inainte de a incepe lungul drum spre casa- 2 zile si 2 nopti cu autocarul, doar imaginandu-mi ceea ce ma asteapta.
Dar se pare ca imaginatia mea a fost limitata, pentru ca realitatea surprinde intotdeauna.

Trebuia sa merg cu un autocar din Lausanne pana in Brasov, apoi schimbam cu un microbuz, pana in Suceava. Simplu, nu?
Pai... nu prea. In loc sa vin cu doua mijloace de transport, am schimbat 5! Daca mai pun la socoteala si masinile mici care m-au dus la autocar si m-au recuperat, ajung la 7!! Sunt convinsa ca puteam face si inconjorul pamantului, schimband mai putine mijloace de transport!

Autocarul nostru venea din Franta, din Lyon, numai ca

In ultima zi petrecuta in Elvetia am fost in Geneva. Ce-a fost mai frumos a ramas la urma- cireasca de pe tort… sau ma rog, aluna din ciocolata.
Poate ca a fost doar efectul detasarii prelungite de civilizatia agitata si un anume dor-de-asa-ceva implicat sau... poate ca nu. Dar mi-a placut mult Geneva. Cred ca a contat si faptul ca ghidului nostru ii placea orasul si a stiut unde sa ne duca si ce povesti sa spuna, ca sa ne fascineze.

Un prieten spunea ca oamenii fericiti nu poarta ceas. Eu am adaugat ca nu au nici telefon mobil... si m-am conformat.
Nici n-am realizat cat de fericita am fost 5 luni... pana azi. M-a trezit din somn, m-a panicat, m-a enervat... Yeeey... am din nou telefon!

In lunile petrecute aici, o singura data am avut nevoie cu adevarat de el... si atunci l-am uitat acasa. Si daca nu asa avea nevoie de el zilele astea, i-as fi prelungit vacanta cateva saptamani... sau luni, ani...

Da, visez. Dar cand am primit ultima data un telefon care sa fie in interesul meu? Nu toti, dar majoritatea celor care ma suna, vor ceva de la mine. Si atunci... ce e rau in atitudinea asta egoista de autoconservare?
Vrei sa ma gasesti? ...munceste ceva mai mult pentru asta! :D

Lieksa! sau The Matriarch e un film finlandez de prin 2007. Am vrut sa-l vad doar pentru ca mi-a placut melodia de la Nightwish:


A fost filmat simultan in finlandeza si engleza, dar nu am gasit decat versiunea in finlandeza si nici o subtitrare. Pana acum.
Acum am gasit mai multe subtitrari, am incercat vreo 5, dar toate erau la fel. Pareau traduse cu google din finlandeza si atat. Nici o adaptare, corectura sau incercare de a da vreo logica propozitiilor. Atunci cand intelegeam ideea dintr-o replica... era chiar ok.

Am inteles povestea, firul narativ fiind destul de simplu, dar sunt convinsa ca toata frumusetea filmului era in dialoguri. Sau macar in concluziile naratorului. :)

Clanul Koppelo calatoreste cu o caravana de rulote si se indreapta spre un oras mic din Finlanda- Lieksa, unde spera sa se aseze si sa-si deschida un atelier de croitorie. Clanul e condus si intretinut de femeile din familie, care cos rochii de mireasa, iar barbatii se ocupa, fara mult succes, cu jafuri marunte.
Drumul lor se intersecteaza cu cel al unui strain, pe care intai incearca sa-l jefuiasca, dar dupa ce il lovesc si isi pierde memoria, decid sa-l ia cu ei. Ii dau numele de Kasper si e personajul tacut si misterios, care nu vorbeste decat in ultimele minute, pentru a spune concluzia: importanta e calatoria, nu destinatia.

Nu e chiar o capodopera filmul, dar nu e nici prost. Poate ca mi-ar fi placut mai mult daca traducerea n-ar fi fost atat de frustranta.
In rest, cadre frumoase, soundtrack care imi placea oricum, cateva momente amuzante si o poveste tacuta de iubire, care poate fi rezumata perfect prin videoclipul de mai sus. Daca ramaneam doar la el... nu as fi pierdut multe.

Dupa succesul fulminant al filmuletelor de ieri, corelat cu lenea mea de a scrie mai mult text azi, va recomand trei scurtmetraje de Igor Cobileanski. (Alex... ai material pentru facebook :)) )

Daca aveti net bun si putina rabdare sa se incarce, va recomand si un film de lungmetraj- Tache. E o comedie neagra foarte, foarte buna. Groparul satului afla ca e pe moarte si se zbate sa obtina cel mai bun loc din cimitir- in varful dealului, sa-i poata privi de sus pe toti cei pe care i-a ingropat.

...nu e azi. :)
Dar astea sunt doua scurtmetraje care imi plac. Mai multe gasiti pe pangeaday.org

Cam toata lumea a terminat scoala si a plecat deja din Lille. Eu am ramas. Sa sting lumina.
Mi-a placut calatoria asta de 5 luni si parca n-as vrea sa o inchei aici, asa. Am mai ramas cateva zile ca sa mai pot face un ultim ocol francofon, inainte de a ma intoarce in Romania.

Dar de vineri pana marti/miercuri cand voi pleca... sunt cateva zile in care ma imaginam un fel de Bridget Jones, cantand All by my self. Si totusi...

Si totusi nu e deloc asa. Azi dimineata m-am trezit si inca ploua. Era atat de racoare si bine, incat m-a furat din nou somnul. Abia dupa micul meu dejun m-am uitat la ceas. Era... 16:40!!!
Deja credeam ca e o zi pierduta. Dar o vremea atat de placuta, dupa canicula de ieri, era pacat sa o irosesc, asa ca am iesit la plimbare in vieux Lille.

Orasul asta imi pare din ce in ce mai mic. M-am intersectat

De mititei copchii, intotdeauna am incercat sa-i ajutam pe parintii nostri. (...) ca niste copchii cumsecade.
Inca de pe atunci, tin minte, ca parintii nostri ne pregateau pentru zilele cele grele de batranete, si-ntotdeauna ne spuneau: sa fim cuminti, sa nu ajungem betivani sau lodri, ca sa aiba cine sa le aduca o cana cu apa la batranete. (...)
 

Dragi parinti... aveti grija ce va doriti! :)

In Lille nu e cald... in Lille e sauna. 
Fiind atat de aproape de mare, aerul e umed si caldura mai greu suportabila. Azi au fost 35 de grade, dar eu le-am simtit 50- cea mai calduroasa zi pe care am prins-o eu aici.

Dupa inceputul ploios si semi-deprimant din februarie, nu credeam ca voi ajunge sa ma bucur atat de o ploaie.
Si totusi... azi norii mi-au readus zambetul. :)

Dupa 5 luni de facultate in Franta, ce au semanat cu o sesiune continua... am cam uitat ce e ala timp liber. Asa ca... m-am trezit putin debusolata, fara ceva-dictat de altii- de facut.
Nu e un motiv de ingrijorare insa... mi-am revenit repede si mi-am gasit destule ocupatii. N-are Lille-ul atatea parcuri si House atatea episoare... cat timp pentru ele am eu. :)
Si totusi... intr-o seara n-aveam somn pe la vreo 3 si mi-am zis sa fac ceva diferit. :D Si anume... Sa schimb episodul deja traditional din Dr. House cu un alt film- ca aveam destule ce isi asteptau cuminti randul.
Dupa o analiza minutioasa, folosind algoritmul Ala-bala... por-to-ca-la, am ales un film aparut pe calculatorul meu prin amabilitatea cuiva-care se stie el, si caruia tin sa-i "multumesc" cu aceasta ocazie. :P

Solomon Kane... Dupa imdb... cica actiune, aventura, fantezie... fighting evil... Buuuun. Hai ca merge, imi zic! Avea doar nota 6... dar am zis ca nu e o tragedie asta. Poate nu e chiar prost!

Cum cele mai bune hotarari sunt cele spontane... luni, foarte de dimineata, pe la 1, ne-am hotarat sa mergem din nou la mare. Fara gasca mare de data asta... doar noi, ca fetele. :)
Pana am stabilit unde anume sa mergem, am facut bagajul... se facuse deja tarziu. Am dormit doar cateva ore pana la 6.
Iulia fusese deja in Calais si ne bazam pe cunostintele ei... caaare nu prea ne-au ajutat pana nu ne-am uitat serios la harta.
Pe plaja efectiv am ajuns dupa 10... dar suficient de devreme incat sa o inauguram noi saptamana asta si sa gasim inca gunoaiele ramase acolo din weekend.
Dar n-a fost asa rau. O plaja ceva mai goala imi place... pentru ca nu baile de multime ma intereseaza.