In a doua saptamana de vacanta m-am hotarat sa mai vizitez Franta, ca mai am putin pana ma intorc acasa si n-am vazut decat nordul asta semi-depresiv, de care pana si francezii fug (Bienvenue chez les Ch'tis e un film edificator in acest sens).

Am mers cu primul TGV spre Paris si dupa o ora, la 7.30, eram deja acolo. Yeee... Paris!!! :))) Un friiiiiiiiiggg... :((((((
Note to myself: garile astea moderne, foarte deschise, sunt frumoase si practice... vara. In rest nu. Trebuie retinut! Cine stie cand voi avea de facut proiectul unei halte, pe undeva??

Prima tinta a micului turist-punctul informativ. Cum era inchis la acea ora, am mai dardait o ora langa o cafea si un corn- mic-dejunul frantuzesc.

O melodia pentru inducerea atmosferei pariziene...


Dupa 2 ore de somn, cu ghiozdane grele in spate, am inceput sa marsaluim prin Paris. In ciuda oboselii, inceputul a fost plin de entuziasm: suntem in Pariiiiis... na, na, na, naa... naaa, na... Dar dupa primele 200 de scari urcate si coborate in statia de metrou din gara, entuziasmul scazuse simtitor.

Am studiat noi hartile cu metrourile si obiectivele turistice si am ales ca prima destinatie singurul punct important unde puteam ajunge fara a schimba 2 sau mai multe metrouri (asta ca sa incepem usurel).
Si... am ajuns la catedrala Notre Dame( dupa ce am urmarit un grup de chinezi si indieni, ca sa nu mai scoatem harta din ghiozdan).
Atunci cand cauti un loc super-cunoscut, e de multe ori mai eficient sa te orientezi dupa alti turisti mai hotarati sau sa cauti turnurile cu privirea (cand e ceva inalt). Recomand turistii chinezi- mici, agili si hotarati-, si mai putini grupurile de pensionari germani, dupa care te-ai putea plimba juma de ora... si ei sa caute, de fapt, o baie...

Notre Dame... frumoasa, impresionanta si totusi... ii lipsea ceva. N-avea atmosfera pe care aveam sa o descopar mai apoi la Sacre Coeur.Vitraliile nu creau in interior efectul pe care ma asteptam sa-l gasesc. Dar poate era de vina si momentul zilei-era abia 9 dimineata.
Ne-am pozat si noi ca toti turistii cu fatada arhicunoscuta, sa ne creada parintii ca am plecat totusi la Paris si nu am baut banii printr-un bar din Lille.
Ne-am continuat plimbarea pe malul Senei, am trecut Pont Neuf si am ajuns apoi la o magaoaie de cladire, care nu-mi spunea multe si nu-mi era deloc cunoscuta.
 Apropiindu-ne doar de curiozitate, sa vedem ce e, am intrezarit dupa o curte interioara... piramida de sticla. Mda... magoaia era deci muzeul Louvre... din spate. Total neinteresanta fatada asta... nu ma mir ca n-o vezi in nici o carte postala.

Nu voi vorbi despre stilul arhitectural sau alte detalii pe care le-am invatat deja la istoria arhitecturii sau pe care le poate oricine citi intr-un ghid turistic. Eu imi prezint doar propriile impresii, pur subiective.
 Curtile interioare si fatada principala eram mai decorate si mai putin anoste. Exteriorul muzeului e urias si doar imaginandu-ne cate de mare e interiorul, am decis sa-l lasam pe alta data. Sunt acolo peste 30,000 de exponate si ai nevoie de timp-cel putin o zi-, si chef, pentru a vizita un astfel de muzeu. Cum n-aveam nici una, nici alta... ne-am continuat traseul. Scopul nostru nu era sa bifam cat mai multe obiective arhicunoscute, ca sa avem cu ce ne lauda. Asa ca... Louvre-ul ramane pentru data viitoare.
Ne-am plimbat prin gradinile Tuileries- un parc mare, simetric si plictisitor. Alei largi, mult gazon, putini copaci si niste lalele. Cum la ei iarba nu se supara si nici nu o doare daca o calci, gazonul era numai bun sa te odihnesti dupa o plimbare lunga sau sa iesi la un pique-nique cu prietenii. Dar atat. Nimic altceva interesant pentru niste gradini atat de celebre.

Ajunsi in Place de la Concorde, am zarit doar Champs Elysees si turnul Eiffel in departare, dar ne-am indreptat spre La Madeleine.
E cu totul diferita fata de bisericile vazut in Franta pana acum, in primul rand datorita stilului arhitectural, care nu e gotic de data aceasta.
Interiorul e impresionant mai ales prin dimensiunile coplesitoare ale spatiului, prin intermediul statuilor impozante si a picturii.
Treptele sunt folosite de parizieni in special, dar si de turisti, ca loc de luat pranzul (salatele din caserole-francezii, sandwishuri -turistii). Ca niste plimbareti ce se respecta, am mancat si noi pe scari sandwishurile pregatite de acasa. Si ce bine au prins!

Dupa siesta la soare, pe treptele bisericii, a urmat Opera lui Garnier.
Mult, mult, mult, muuult decor! Coplesitor de multe detalii decorative!!! Dar incadrand-o in epoca sa...e totusi frumoasa, desi poate parea exagerata pentru vremurile astea puriste.
Aa... si am surpins celebra dragostea pariziana: doi porumbei sarutandu-se pe balconul operei!

Ne-am intors la Madeleine pentru un concert sustinut de niste copii de la o scoala de baieti din Australia. 90% erau asiatici, majoritatea chinezi. Stiam ca si chinezii sunt ca romanii- peste tot! Dar nu stiam ca atat de multi sunt deja pe continentul ala.
Copiii... foarte talentati, acustica foarte buna... dar dupa fiecare 30 de secunde de cand incepeau o noua melodie... atipeam. Asa ca am renuntat dupa jumatate de ora si am mers sa ne cazam.
La receptie am dat peste un negru american- one man show. Foarte simpatic! Canta si mai facea cate o pirueta in timp ce ii plateam si ne dadea toate informatiile.
Camera era la etajul 4, asa ca in fiecare seara aveam impresia ca urc milioane de scari pana acolo. Dar camera si hostelul in ansamblu au fost peste asteptari... desi nici acum nu-i pot pronunta numele repede si corect: Coulaincourt Square Hotel, in celebrul cartier Montmartre.