War Horse
E un film emoționant, despre un cal ”miraculos”, ce trece prin război schimbând destine. Dacă războiul scoate la iveală ce e mai urât din oameni, calul i-a făcut să-și arate și altă latură. Joey, calul de luptă, n-a avut o viață ușoară în timpul primului război mondial, dar a întâlnit peste tot oameni care l-au iubit și l-au îngijit, uneori chiar cu prețul vieții. 
Deși filmul regizat de Steven Spielberg a fost complet ignorat de Oscaruri, merită văzut. Cu (cel puțin) o batistă alături. (da, da... știu că voi nu...)

Etichete: 7 comentarii | edit post
Cățelul meu verde
Am pus la treabă mașina de cusut și mi-am făcut cadou o pernuță- cățel. Verde. Pentru ziua mea care tocmai a trecut... și pentru cea care vine în curând. Păi, nu? Dacă nu mă felicit și-mi fac cadouri singură...  nu mulți se înghesuie. :D

Pentru How-It`s-Made marca FoamBubbles, vă invit să-mi vizitați celălalt blog.
Etichete: , 5 comentarii | edit post
Mâzgâleli de vacanță (II)
...acum și în varianta colorată. :)




Tehnica: laviu  (+ tuș negru)
Timp de execuție: 20-40 minute
Mai multe (vor fi în curând) aici.
Etichete: 2 comentarii | edit post
Mâzgâleli de vacanță
Azi nu mă împac bine cu vorbele. Așa că vă las cu niște desene (să zicem).

În vacanță am stat acasă și-am hoinărit doar cu gândul, pe hârtie, prin locuri dragi care mi-au rămas în suflet și...  în galeria mea DevianArt. (...asta dacă aveți răbdare să căutați fotografiile și să vedeți dacă am făcut o treabă bună... sau nu.)

Tehnica: liner negru +/ cărbune +/ acuarelă
Timp de execuție: 5-30 minute/ fiecare
Stil: not-givin`-a-damn
Mai multe mâzgâleli: aici (în curând).

Etichete: 3 comentarii | edit post
Filme despre… filme
The Artist (Artistul) e un omagiu adus filmului mut. E un film despre începuturile cinematografiei, despre trecerea de la filmul mut la cel vorbit și apoi la cel muzical.

Povestea e prezentată într-un mod inedit pentru vremurile actuale, în care deseori se pune accentul pe efectele speciale și nu pe subiectul în sine al filmului. E o dovadă în plus că poveștile frumoase nu au nevoie nici măcar de cuvinte pentru a fi transmise, imaginile alb-negru fiind suficient de expresive pentru a transmite emoții.
Hugo un film sensibil despre Parisul anilor `30, despre curaj, prietenie, despre oameni și visuri, despre începutul plin de succes al cinematografiei și declinul ei ulterior.

Hugo e un băiețel orfan, ce trăiește într-o gară din Paris, întorcând ceasurile mecanice. În ochii lui albaștri se află poate prea multă înțelepciune pentru vârsta lui: În mașinării nu există piese în plus. Iar dacă întreaga lume e o mașinărie gigant, atunci nici el nu e în plus. Trebuie doar… să-și găsească menirea. Încercând să repare un misterios omuleț mecanic ca să aibă un prieten, de fapt, Hugo va repara… oameni.

Deși foarte diferite între ele, ambele filme au ceva în comun- poveștile frumoase, de care parcă am uitat să ne bucurăm. Prea multe filme cu subiecte inedite, șocante chiar sau extrem de alambicate am văzut în ultima vreme, iar alternativa rom-com / chick-flick e rareori satisfăcătoare. 

Încă mai am (avem?) nevoie de povești simple, spuse frumos, cu adevăruri aparent banale, dar etern valabile.
Etichete: 2 comentarii | edit post
Gata, nu mai plângeți...
Am auzit că v-ați topit de dorul meu, așa că m-am întors! :D 

Au trecut două săptămâni (deja?!) de când am terminat și prezentat (în sfârșit!) prediploma și disertația. O (prea) lungă periodă m-am mințit singură că am depășit momentul și mi-am luat gândul de la ea, dar n-a fost chiar așa. Ziua susțineam că m-am relaxat și am uitat de prezentări, dar în vis... nu mai aveam pe cine păcăli. Într-o noapte încercam să ordonez visul, să-l structurez pe capitole și să elimin părțile inutile. Cum să faci (sau să încerci măcar) așa ceva cu un vis??? Mda... e clar că depășisem momentul, nu?

Așa că am început un tratament intensiv- filme, cărți, desen si ceva muncă- pe ici, pe colo. Și ceai de sunătoare. Pe scurt... m-am întors acasă. Și e bine. Deocamdată. 

Cu ce-am desenat, vizionat, citit... mă voi lăuda în zilele următoare. Că oricum va fi Paștele și nu va citi nimeni. :D
Etichete: 2 comentarii | edit post
Cântă cucul, bată-l vina...

Da, măi! Noi, bucovinenii, așa înțelepți suntem... de putem da lecții! :D
Etichete: , 0 comentarii | edit post
Să cântăm, așadar
In Iași, primăvara muzicală continuă. Știți copiii care cerșesc prin tramvaie, cântând dăăă neneaaaa șiii mi-e uuuun baaaann? În pauză, cântă... Ai si eu te pego. În cor! Și dacă la primul șlagăr stâlcesc cuvintele cât pot, aici se chinuie să le pronunțe corect- întâi repetau toți versurile (corectându-se reciproc pe alocuri) și apoi începeau pe muzică.

Mă întreb dacă n-ar face mai mulți bani așa... ținând cont de isteria provocată de maneaua portu popularitatea melodiei portugheze (pe care eu n-o înțeleg). Dacă îmi explică și mie cineva... eventual un fan sau un prieten de-al unuia (în caz că nu vreți să recunoașteți), v-aș fi recunoscătoare.
Etichete: , 2 comentarii | edit post
Gargui
S-a lăsat ceva timp așteptată această carte. Și când în sfârșit a ajuns la mine, am lăsat-o și eu să aștepte, fiind deja în vârtejul prezentărilor de prediplomă și disertație. Așa se face că scriu recenzia în ultima zi a campaniei VALLuntar (Pentru fiecare post scris echipa ALL va lucra 15 minute pentru un centru ales de bloggeri, iar pentru fiecare comentariu referitor la carte şi la campanie se mai adaugă încă 3 minute de voluntariat. Mai multe despre aceasta campanie puteti afla aici.)

Gargui nu e clasicul roman de dragoste (nu vă lăsați păcăliți de inimioara de pe copertă, concentrați-vă pe flăcări). Nu e chiar o lectură facilă, dar e intrigantă, captivantă pe alocuri. Nu aș recomanda-o totuși persoanelor pudice sau foarte sensibile.

Naratorul romanului e un bărbat tânăr, cu un trecut dificil. Are un accident de mașină din care scapă cu viață, dar suferă arsuri foarte grave pe tot corpul și trece prin dureri greu de imaginat.

Dar pentru că autorul a vrut totuși să ne imaginăm chinurile prin care trece personajul principal , acestea sunt descrise foarte plastic, foarte expresiv- aproape că simți căldura flăcării și mirosul cărnii arse.

”Îmi imaginez, dragi cititori, că ați avut unele experiențe legate de căldură. Poate ați înclinat ceainicul într-un unghi nefericit, iar aburul vi s-a insinuat pe mânecă; sau dintr-o îndrăzneală copilărească, ați ținut între degete un chibrit aprins cât mai mult posibil. (…) Dacă nu ați avut parte decât de acest gen de incidente minore, vreau să vă imaginați ceva cu totul inedit. Închipuiți-vă că ați aprins un arzător al sobei- să zicem că este vroba despre o sobă electrică, cea cu arzătoare negre spiralate. (…) O nuanță vag violetă ar putea să apară înnădită între elementele negre ale arzătorului, după care spirala își asumă tonuri roș-vineții, ca murele necoapte. Apoi se înroșește spre portocaliu, și în sfârșit- în sfârșit!- ajunge de un intens roșu aprins. Destul de frumos, nu? Acum plecați capul în așa fel încât ochii să fie la același nivel cu arzătoarele și să puteți privi unduirea străvezie de deasupra elemenților. Gândiți-vă la toate acele filme vechi în care eroul se pomenește privind în deșert la oaza nesperată. (…) Acum plesniți cu palma aceea sensibilă și receptivă arzătorul acela incandescent.

Etichete: 5 comentarii | edit post
Au înnebunit... salcâmii
...și noi.

A venit primăvara! În sfârșit! De atâta stat cu nasul în cărți și-n monitor... nici n-am observat. Dacă ați văzut pe cineva cu palton cel gros, când toată lumea era în tricou... eu eram aia!

Poate sunt eu primăvăratică și entuziasmată de vremea asta per-fectă, dar am impresia că nu doar eu sunt așa.

Azi, în tramvai, o fată a început să cânte. Credeam inițial că ascultă muzică cu căștile pe urechi și lălăie fără să-și dea seama. Dar nu... pur și simplu cânta. Nici nu mai conta că afară era soare și ea cânta Ploaia, de la Cargo. Cânta prea frumos și situația era mult prea ciudată și simpatică în același timp.

Tramvaiul era plin, dar nimeni nu a părut deranjat, nimeni nu a înjurat-o sau i-a spus să tacă. Toată lumea zâmbea. A fost frumos! Am coborât cu un zâmbet până la urechi.

Aaa... și la refren, timid, au început și alții să cânte. :)
Superb!


Etichete: 0 comentarii | edit post
Genul meu de ceas

Etichete: , 0 comentarii | edit post
Interviu cu...
Am început să... termin facultatea. Și ce lungi păreau 6 ani...
Peste o săptămână voi susține proiectul de pre-diplomă, peste două disertația... așa că nu voi mai avea mult timp de scris aici, o perioadă.

Până termin eu de ordonat ideile încâlcite ce-mi bântuie nopțile, vă invit să citiți un interviu despe FoamBubbles în Revista Atelierul. Scuzați-mi limbajul de lemn arhitectural... am făcut o pauză de la disertație ca să răspund întrebărilor Ruxandrei. :D

Poster by Mary Engelbreit
Etichete: , 2 comentarii | edit post
Alb-roșu
Simțiți? Vine primăvăra, deși nu pare. Au înflorit trotuarele cu zambile învelite în plastic, ciripelele păsăresc, pietonii se îmbrâncesc fericiți... Dar nici un mărțisor.

Cu ocazia acestei frumoase zile de 1 martie, un deștept a parcat mașina lângă pe linia de tramvai, așa că, sătulă de claxonul fericit și înjurăturile primăvăratice ale vatmanului, am decis să fac o plimbare și să merg pe jos până acasă. Zău, eram singura cu o floare și un șnur alb-roșu în piept. Începusem chiar să mă simt prost. Stai să vezi că iar am încurcat zilele și azi e... ieri încă. Dar nu, ajunsă acasă am verificat în calendar. Chiar e 1 martie!

Bine a zis- cine a zis, că începi să apreciezi unele lucruri abia după ce nu le mai ai. Cât de mult mi-au lipsit mărțisoarele când n-aveam unde să le găsesc! Și ce entuziasmată eram că anul ăsta pot să le ofer și să le por.

Hai, mâna sus, cine are un șnur alb-roșu în piept! :)

Vă doresc o primăvară frumoasă și vă ofer un mărțisor muzical.


... și încă unul:

Etichete: , 2 comentarii | edit post
Din Letopisețul FoamBubbles
Totul a început acum 3 ani [și ceva], când am fost cuminte [:D] și am primit de la Moș Crăciun 3 pachețele de argilă polimerică- roz, albastră și albă [fix culorile mele preferate-not!]. Așa am început experimentele cu misterioasa plastilină. Pentru început am făcut doi ursuleți îmbrățișați [nu chicotiți, încă experimentam, da?], care au ieșit foarte drăguți. Atâta doar că au rămas fără lăbuțe și unuia i-a căzut capul. În rest... foarte simpatici.

Din experiment în experiment, am ajuns la oițe și am descoperit o întreagă obsesie pentru ele din partea prietenelor mele și a prietenelor-prietenelor mele. Și din oiță în oiță, am ajuns să fac o înteagă turmă.
 
Pe 27 februarie 2009, adică fix acum 3 ani [...] 

Continuarea o găsiți [aici]. 
Eu am plecat la petrecere! :D Hepi bărdei tu mi!
Etichete: , 7 comentarii | edit post
Adoptă un monstruleț
...din hârtie!
Găsiți aici, pe alese, unul mai simpatic ca altul. Procedeul e simplu: alegeți, printați, decupați, lipiți... și aveți o chestie cuuuuuuuute pe birou. :) Și dacă vă place ce găsiți acolo, dar credeți că puteți face voi unul mai cu moț, găsiți și un sablon de la care să începeți un pepetz nou.
Al meu e albastru și rânjit. Io'te la el, ce simpatic e! :D
L-am printat pe o coală obișnuita de hârtie A4. Fiind așa mititel a fost puțin mai greu de lipit. Puteți încerca și pe formatul A3, pe o hârtie puțin mai groasă.

...din seria: ce face Alexandra când  face, din  nou, o pauză scrie la disertație.
Etichete: , 4 comentarii | edit post
...de oftat
Ce legătură e între Ryan Gosling și arhitectură? Aparent, niciuna. Dar... cineva (inconștient, care nu realizează ce chestie periculoasă a făcut) mi-a trimis un link, cu îndemnul Vizionează și oftează! :))

Ce-am găsit acolo... made my day! Poze cu Ryan Gosling + mici texte legate (oarecum) de arhitectură. Atfel spus- poze de oftat lângă ele. Dacă n-aveți nici o treabă cu arhitectura, nu-i nimic, puteți ofta și fără. :D

Etichete: , , 2 comentarii | edit post
A fost odată ca niciodată
...că de n-ar fi nu s-ar povesti, un serial de poveste- Once Upon a Time.

Cine știe cum s-a terminat povestea fraților Grimm- Albă ca zăpada, mâna sus! (da, Rux, tu știi :D) Să vă împrospătez memoria, dacă nu vă amintiți: prince charming o salveză pe Albă ca Zăpada cu sărutul magic, apoi fac o nuntă ca-n povești și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți. The end

Ei da! Sfârșiturile astea fericite nu-s așa simple cum crede lumea. Și regina cea rea ce a făcut? A renunțat, pur și simplu? Pentru că un astfel de sfărșit nu era plauzibil (vă dați seama, tot restul avea sens), au venit creatorii serialului Lost să continue povestea. 

Regina nu a renunțat, ci a aruncat un blestem asupra tuturor, ca aceștia să trăiască pe un alt tărâm, unde să nu-și amintească cine au fost cândva. Acest tărâm al uitării e un orășel din Maine- Storybroke.

În zilele noastre, la ușa Emmei, o tânără de 28 de ani cu un trecut dificil, apare un băiețel de 10 ani care îi spune că e fiul ei, iar ea e fata Albei ca zăpada și a prințului, singura care poate rupe blestemul în care trăiesc personajele din poveste. Emma nu îl crede, dar din dorința de a nu-i răni sentimentele, acceptă să îi facă jocul și să-l ducă acasă.
Serialul e nou-nouț (au apărut până acum 13 episoade), dar se anunță interesant. Acțiunea se desfășoară pe două planuri- atât in StoryBroke, în zilele noastre, cât și pe tărâmul basmelor-, combinând mai multe povești (Albă ca zăpada, Pinochio, Scufița roșie, Hansel și Gretel etc.). N-am văzut decât două episoade până acum, dar m-a prins povestea. Sper doar să nu aibă soarta Lost și să-l lungească și încâlcească până nu vor mai ști cum să termine povestea și într-o zi, unul dintre personaje se va trezi și va realiza că totul a fost doar un vis (sau alt sfârșit stupid).
Etichete: 8 comentarii | edit post
Mic bucătar... în devenire
Nu-mi transform blogul într-unul culinar, că ați muri de foame așteptând rețete de la mine. Dar Simoniciu mi-a făcut poftă de brioșe și-am vrut musai să mănânc și eu (sper că ați reținut nuanța, nu foarte subtilă... să mănânc, da? nu să fac...), dar n-am găsit forme. Exact acum când muream de poftă! 

Însă... am găsit o rețetă de chec în cană, la microunde. Ta-dam! Chec gata în 5 minute. Genul meu de rețetă! :D Așa că m-am pus pe treabă am pus bucătarul la treabă și mi-am potolit pofta. 

Astăzi, micul bucătar ce zace în mine m-a împins să încerc și eu rețeta. Nici nu vă puteți închipui ce mizerie pot eu să fac în bucătărie, folosind doar 1 ou, 4 linguri de făină, 4 de zahăr, 2 de cacao, 3 de ulei, 3 de apă și jumătate de linguriță de praf de copt. :D Compoziția rezultată din amestecul de mai sus se toarnă în două căni/ pahare și se coace în cuptorul cu microunde la putere maximă, pentru 3-5 minute.

Pofticioașii îl pot mânca direct din cană. Pretențioșii îl pot scoate, îl pot pudra sau glazura.

Ta-dam!
În caz că vă întrebați de ce povesteam de 2 pahare și în poză e doar unul... celălalt n-a rezistat fotografierii. Era prea delicios!
Eh... și-am trecut la al doilea. :D
Etichete: 3 comentarii | edit post
De ziua răposatului
...sau cum comenta cineva pe youtube, Happy Birthday, you genius!

Etichete: 0 comentarii | edit post
Genul meu
Măi, am văzut un episod dintr-un serial... exact genul tău! Deja mă gândeam că urmează o comedioară sau ceva pinkish, girlish... și-ncepeam să-mi iau fața jignită. Dar am zis să aștept totuși, să văd despre ce e vorba. Și continuă: Era cu crime, cu mistere, cu anchete... din astea pe care le urmărești tu! :D Îmi cer scuze pentru neîncredere. Da... astea sunt serialele mele.

Nu încercați să-mi analizați prea tare preferințele în materie; eu încerc să n-o fac (sau... poate ar trebui să mă îngrijorez?), dar se pare că numai serialele cu crime, mistere (gen CSI:NY, NCIS, Criminal Minds, The Medium, Ghost Whisper) și cele cu doctori (Grey's Anatomy, House M.D) reușesc să mă facă atentă și să mă țină în fața televizorului/ monitorului. 

Excepția a fost Gilmore Girls, cu replici inteligente și pline de umor, cu relația frumoasă dintre o mamă și fiica sa și buna dispoziție pe care mi-o lăsa fiecare episod.

O altă excepție a fost Stargate SG1, serial pentru care (la începuturile lui) mă trezeam în miez de noapte și deschideam televizorul fără sonor, ca să nu ne prindă părinții.

Acum... am aflat că se termină House. O dată și odată trebuia să ajungă și acest serial la sfârșit. Dar după ce mi-a ținut de urât în nopțile lungi și plictisitoare din N-ul Franței, am impresia că un prieten vechi (cam morocănos, insensibil, dar băiat bun, totuși) mă va părăsi.

Ca să nu regret prea tare, cineva mi-a recomandat Lie to me- un fel de House, combinat cu Criminal Minds. Foarte pe scurt, subiectul e următorul: o companie numită Lightman Group, condusă de Cal Lightman (ursuz și atotștiutor- gen House) analizeză micro-expresiile umane, pentru a descoperi minciunile și a ajuta la rezolvarea diferitelor cazuri.
Cel mai mult mi-a plăcut primul sezon, în care e explicată toată această știință, cu multiple exemple din viața reală. Chiar ai impresia că înveți ceva. Serialul a fost însă anulat după 3 sezoane. Adică exact la timp... înainte de a deveni paranoică.  

Aaa... eviți întrebarea, deci ai ceva de ascuns! Ce-a fost ăla? Un micro-zâmbet?? Deci așa... :))

Voi ce seriale urmăriți?
Etichete: 4 comentarii | edit post
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...