S-a lăsat ceva timp
așteptată această carte. Și când în sfârșit a ajuns la mine, am lăsat-o și eu
să aștepte, fiind deja în vârtejul prezentărilor de prediplomă și disertație.
Așa se face că scriu recenzia în ultima zi a campaniei VALLuntar (Pentru fiecare post scris echipa ALL va lucra 15 minute pentru un centru ales de bloggeri, iar pentru fiecare comentariu referitor la carte şi la campanie se mai adaugă încă 3 minute de voluntariat. Mai multe despre aceasta campanie puteti afla aici.)
Gargui nu e clasicul
roman de dragoste (nu vă lăsați păcăliți de inimioara de pe copertă,
concentrați-vă pe flăcări). Nu e chiar o lectură facilă, dar e intrigantă,
captivantă pe alocuri. Nu aș recomanda-o totuși persoanelor pudice sau foarte
sensibile.
Naratorul romanului e
un bărbat tânăr, cu un trecut dificil. Are un accident de mașină din care scapă
cu viață, dar suferă arsuri foarte grave pe tot corpul și trece prin dureri
greu de imaginat.
Dar pentru că autorul
a vrut totuși să ne imaginăm chinurile prin care trece personajul principal ,
acestea sunt descrise foarte plastic, foarte expresiv- aproape că simți căldura
flăcării și mirosul cărnii arse.
”Îmi imaginez, dragi cititori, că ați avut
unele experiențe legate de căldură. Poate ați înclinat ceainicul într-un unghi
nefericit, iar aburul vi s-a insinuat pe mânecă; sau dintr-o îndrăzneală
copilărească, ați ținut între degete un chibrit aprins cât mai mult posibil.
(…) Dacă nu ați avut parte decât de acest gen de incidente minore, vreau să vă
imaginați ceva cu totul inedit. Închipuiți-vă că ați aprins un arzător al
sobei- să zicem că este vroba despre o sobă electrică, cea cu arzătoare negre
spiralate. (…) O nuanță vag violetă ar putea să apară înnădită între elementele
negre ale arzătorului, după care spirala își asumă tonuri roș-vineții, ca
murele necoapte. Apoi se înroșește spre portocaliu, și în sfârșit- în sfârșit!-
ajunge de un intens roșu aprins. Destul de frumos, nu? Acum plecați capul în
așa fel încât ochii să fie la același nivel cu arzătoarele și să puteți privi
unduirea străvezie de deasupra elemenților. Gândiți-vă la toate acele filme
vechi în care eroul se pomenește privind în deșert la oaza nesperată. (…) Acum
plesniți cu palma aceea sensibilă și receptivă arzătorul acela incandescent.
Și țineți-o acolo. Țineți-o acolo în timp ce
spirala întipărește cele nouă cercuri dantești în palmă, permițându-vă să
strângeți în mână Infernul, pe veci. Lăsați căldura să vă graveze pielea,
mușchii, tendoanele; lăsați-o să fumege până la os. Lăsați arsura să se
cuibărească atât de adânc încât să nu mai știți dacă veți mai fi în stare
vreodată să luați mâna de pe spirală. Nu va trece mult până când duhoarea
propriei cărni va începe să adie, agățându-se de perișorii din nas, refuzând să
le dea drumul, și vă veți mirosi trupul arzând.
Vreau să vă țineți mâna aceea presată zdravăn,
numărând încet până la șaizeci. Fără să trișați. Unu Mis-sis-sip-pi, doi
Mis-sis-sip-pi, trei Mis-sis-sip-pi… La șaizeci Mis-sis-sip-pi mâna se va topi,
așa încât acum împrejmuiește arzătorul, fuzionând cu el. Acum smulgeți carnea
afară.
Mai am o provocare pentru voi. Aplecați-vă, întoarceți capul într-o parte șu
culcați-vă fața pe același arzător. Din nou șaizeci de Mississippi; fără să
trișați. Partea convenabilă e că urechea voastră e chiar acolo, gata să
captureze pârâitura, sfârâitul și explozia cărnii voastre.
Acum poate aveți o idee cum era pentru mine
acolo, blocat în mașină, neputincios în fața flăcărilor, îndeajuns de conștient
încât să cataloghez datele experineței înainte de a intra în stare de șoc.”
Toate aceste descrieri
sunt tratate cu lucididitate și chiar cu o ușoară ironie, făcându-le mai
ușor de digerat.
Dacă relatând
experințele dureroase prin care trece în timpul și mai ales după accident,
încearcă să impresioneze (șocheze chiar) cititorul, ducându-l cât mai aproape
de cele simțite de personaj, aspectele despre cariera sa porno sunt tratate
natural, cu detașare. Cu puțină detașare și din parte cititorului, aproape că
”jobul” lui pare la fel de obișnuit ca cel de …contabil (să zicem).
În spital o cunoaște
pe Marianne Engel, o femeie excentrică, sculptoriță de garguie (sau grotești),
care îi spune că ei trăiesc o poveste de dragoste încă de acum 700 de ani.
Astfel că, întâmplările din spital sunt intercalate cu povestiri din trecutul
recent al naratorului sau chiar cu frumoase povești de dragoste din Evul Mediu,
din Japonia, Islanda, Anglia etc. După externare, se
mută în casa Mariannei. Dar vă las să descoperiți singuri dacă trăiesc fericiți
până la adânci bătrâneți.
Dar traducerea cam
scârțâie pe alocuri. Deși autorul are o exprimare mai neconvențională și
probabil a fost destul de greu de tradus și adaptat… rezultatul e amuzant
uneori. Câteva exemple:
-”nu eram un tânăr
neinteligent”;
-”insanitate” - în loc
de nebunie;
-”ciuperci bolunde”-
pentru ciuperci halucinogene;
Și preferata mea:
personajul principal își caută un ”job” în secolul al XIV-lea…nu o slujbă sau
altceva. Adică… dacă tot e tradus ”sweet Jesus” ca ”dulce Isuse”, de ce nu putea
fi tradus și ”job”? Sau e deja un cuvânt uzual în limba română?
Făcând însă abstracție de aceste mici detalii,
mi-a plăcut romanul și dacă nu sunteți excesiv de sensibili, vi-l
recomand.
Hmmm interesant.... e altceva. Pe mine m-ai facut curioasa!
Ma bucur ca ti-am starnit curiozitatea. Chiar e un roman interesant!
M-a amuzat faza cu traducerea! :)) Chiar si cu gafele de traducere, dupa cum ai descris cartea, chiar imi pare interesanta, mai ales ca se face referire la Evul Mediu si la gargui. Am o chestie pentru ei de cand eram mica si am vazut niste desen animate. Din pacate nu-mi mai amintesc cum se numeau!
Da, si mie imi plac garguiele si sunt descrise foarte bine in carte. Dar de astfel de desene animate... n-am mai auzit pana acum. :) Imi amintesc doar de Ernest (parca)- vampirul albastru. :D
Thanks foor writing this