Daca mi-a placut cu adevarat ceva la facultate in Franta, acel ceva a fost excursia de studiu de la inceputul proiectelor. Indiferente de tema, fiecare grupa pleca in strainataturi, pentru a se documenta in domeniu (si) de la altii. Urma sa faci un complex de locuinte, plecai sa vezi blocuri (dar nu numai), trebuia sa faci un pavilion expozitional, plecai sa vizitezi muzee, si tot asa.
Noi urma sa facem un pavilion expozitional in cadrul viitorului muzeu Luvru din Lens si am plecat in Germania sa ne documentam. Am spus deja ca ideea de a te documenta vizitand mi-a placut. Si excursia in sine a fost reusita. Dar la intoarcere... Au inceput sa curga mailurile de la profesori cu lucrarile despre excursie pe care trebuia sa le facem. Cred ca am petrecut mai multe ore in biblioteca si pe net documentandu-ne despre ce am vazut acolo, decat in excursie efectiv. Iar dupa ore intregi de munca... n-am mai prezentat lucrarile, ca n-au mai avut profesorii chef timp de ele.
Si cu asa lehamite de excursia germaneza n-am mai scris pe blog nimic de ea. Pana acum, cand am dat peste lucrarea mai sus amintita si mi s-a facut mila de ea. Am ales din ea un fragment despre Peter Zumthor si Muzeul Kolumba, din Koln. E o lucrarea de arhitectura aparent simpla si totusi impresionanta, a carei frumusete sta in detalii.
...pentru cei puternici care stiu ca arhitectura inseamna mai mult decat doua linii pe-o foaie "de matematica".
"Arhitectura tine de fizic si de experiente(...), nu lucreaza cu lucruri abstracte ca filozofia. Stiind ceea ce faci e important, dar nu de acolo incepe. Totul incepe cu emotii."
Cladirile arhitectului elvetian Peter Zumthor sunt discutate in termeni spirituali pentru ca nu avem un alt mod de a descrie ceea ce el prezinta, desi "arhitectura nu e abstracta, ci concreta", dupa cum insusi spune.
Zumthor singur s-a etichetat ca fiind un fenomenologist, "preocupat de felul in care lucrurile arata, se simt, miros, suna." A construit biserici si capele expresive, dar chiar si cladirile non-religioase tind sa evoce o anumita spitualitate, cum ar fi cutia de sticla a unei galerii de arta din Bregenz- Austria sau baile termale din Vals, un "templu in piatra a ceremoniei imbaierii", in Alpi.
Cartea lui Zumthor- "Atmospheres" e o poetica a arhitecturii si o "fereastra" spre sursele sale personale de inspiratie. Acesta porneste in intregime de la principii legate de natura- materialele de constructie, simturile umane, amintirile altor experiente arhitecturale.
Imaginile spatiilor si cladirilor care l-au marcat sunt la fel de importante ca anumite piese muzicale sau carti ce au devenit surse de inspiratie. De la compozitia si "prezenta" materialelor, la tratarea proportiilor si a efectelor luminii, aceasta poetica a arhitecturii permite cititorului sa recapituleze ce conteaza cu adevarat in procesul de creatie a unei cladiri.
"Gandindu-ma la lumina naturala si la cea artificiala, trebuie sa recunosc ca lumina naturala, lumina pe anumite obiecte, e atat de emotionanta pentru mine incat aprope ca ii simt o calitate spirituala. Atunci cand soarele rasare dimineata- iar eu intotdeauna gasesc incantator, absolut fantastic, modul in care revine in fieacare dimineata- si isi arunca lumina asupra lucurilor, nu pare ca ar apartine chiar lumii acesteia. Imi da sentimentul ca exista ceva mai presus de mine, ceva dincolo de intelegerea mea. Si sunt foarte fericit, foarte recunoscator ca exista asa ceva."(Atmosfere- Lumina lucrurilor)
Aceste principii le-am remarcat intr-una din cladirile sale mai recente, muzeul Kolumba, din Koln.
Incaperea de la parterul muzeului este un spatiu al misterului si veneratiei. Intrarea in ea se face printr-un foyerul aerat, luminos, printre cortine groase din piele. Instantaneu esti transportat intr-o alta lume. Interiorul e vag luminat artificial, dar aerul si lumina filtrata patrund prin perforatiile superioare, sub forma unui fagure urias.
Aceste principii le-am remarcat intr-una din cladirile sale mai recente, muzeul Kolumba, din Koln.
Incaperea de la parterul muzeului este un spatiu al misterului si veneratiei. Intrarea in ea se face printr-un foyerul aerat, luminos, printre cortine groase din piele. Instantaneu esti transportat intr-o alta lume. Interiorul e vag luminat artificial, dar aerul si lumina filtrata patrund prin perforatiile superioare, sub forma unui fagure urias.
Nu exista o podea propriu-zisa, ci doar o alee rosie din lemn, dispusa in zigzag in lumina difuza, printre ruine si coloanele zvelte din beton.
Sub aceasta, pierzandu-se in adancime si in intuneric, sunt ruinele criptelor, bolti si fundatii. Si abia perceptibil, suprapunandu-se peste zgomotul traficului ce vine din exerior, este sunetul aripilor si ganguritul porumbeilor. Dar unde sunt? Niciunul nu este vizibil. In realitate este o instalatie sonora a lui Bill Fontana- o memorie fantomatica a pasarilor ce au locuit candva printre ruine.
Incadrate in peretii albi-gri de caramida sunt ferestre oarbe si arce- ruinele bisericii gotice peste care noua cladirea a fost ridicata. In partea dreapta o lumina albastra-verzuie patrunde prin sticla pictata a unei mici capele octogonale, inglobata in acest spatiu.
"Senzatia perceputa e cea a unui spatiu sacru: calm, puternic, memorabil. Timpul pare a se opri; mii de ani de istorie sunt vizibili dintr-o data. "
Pana de curand in acest loc era un simplu parc ce continea ruinele candva frumoasei biserici ST. Kolumba, distrusa in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial. O statuie din lemn a Fecioarei Maria a supravietuit bombardamentului, astfel incat, dupa razboi, arhitectul local Gottfried Böhm a construit o capela pe sit, dedicata "Fecioarei dintre ruine". In 1970, in urma sapaturilor, au fost descoperite ruinele bisericilor anterioare si morminte cu ramasite umane.
Pana de curand in acest loc era un simplu parc ce continea ruinele candva frumoasei biserici ST. Kolumba, distrusa in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial. O statuie din lemn a Fecioarei Maria a supravietuit bombardamentului, astfel incat, dupa razboi, arhitectul local Gottfried Böhm a construit o capela pe sit, dedicata "Fecioarei dintre ruine". In 1970, in urma sapaturilor, au fost descoperite ruinele bisericilor anterioare si morminte cu ramasite umane.
Cu o istorie atat de bogata in spate e destul de greu de imaginat ca cineva ar alege sa construiasca aici o galerie de arta. Dar Muzeul Kolumba nu e unul tipic, fiind comandat de arhedioceneza catolica din Koln, care detine o impresionanta colectie de arta religioasa.
Pentru acest proiect indraznet a fost ales Peter Zumthor, pentru lucrarile sale cu accente transcedentale si analogiile spirituale pe care acestea le inspira. Abordarea lui e caracterizata de atentia pentru detalii, intelegere profunda si rigoare. "Cladirile sale constau de obicei in foarte putin, facut foarte, foarte bine." El nu este totusi minimalist. Nu crede in arhitectura ca un mijloc de comunicare a altor intelesuri, ci mai degraba ca un limbaj in sine.
"Arhitectura nu este un vehicul sau un simbol pentru lucruri ce nu tin de esenta sa. Intr-o societate care celebreaza neesentialul, arhitectura poate opune rezistenta, sa contracareze irosirea de forme si semnificatii, si sa-si foloseasca propriul limbaj. Consider ca limbajul arhitecturii nu e o intrebare de stil. Fiecare cladire este construita pentru o anumita functiune, intr-un anumit loc si pentru o anumita societate. " (Peter Zumthor, Thinking Architecture)
Pentru acest proiect indraznet a fost ales Peter Zumthor, pentru lucrarile sale cu accente transcedentale si analogiile spirituale pe care acestea le inspira. Abordarea lui e caracterizata de atentia pentru detalii, intelegere profunda si rigoare. "Cladirile sale constau de obicei in foarte putin, facut foarte, foarte bine." El nu este totusi minimalist. Nu crede in arhitectura ca un mijloc de comunicare a altor intelesuri, ci mai degraba ca un limbaj in sine.
"Arhitectura nu este un vehicul sau un simbol pentru lucruri ce nu tin de esenta sa. Intr-o societate care celebreaza neesentialul, arhitectura poate opune rezistenta, sa contracareze irosirea de forme si semnificatii, si sa-si foloseasca propriul limbaj. Consider ca limbajul arhitecturii nu e o intrebare de stil. Fiecare cladire este construita pentru o anumita functiune, intr-un anumit loc si pentru o anumita societate. " (Peter Zumthor, Thinking Architecture)
Din strada insa, cladirea este un mister total. Cu colajul peretilor, cu uriasele ferestre patrate de la al doilea si al treilea etaj, si banda perforata din partea superioara, putine lucrurile sugereaza ce se intampla inautru. Nu arata in mod special ca o galerie de arta- sau ca orice altceva. Dupa spusele arhitectului, "aici oamenii cred in valoarea interioara a artei. Poti simti ca proiectul a pornit din interior, de la arta si loc".
Solutia porpusa de Zumthor (in special la parter) e atat de puternica incat poti uita de galerii. Din foyerul cu cortinele de piele, un coridor ingust de travertin alb duce la etaj, serpuind prin cele doua nivele, largidu-se ici si colo pentru a forma spatii mai largi sau deschizandu-se in camere separate.
Unele incaperi sunt inalte, luminate prin geamuri opace dispuse in partea superioara, altele sunt lungi, joase si fara ferestre. Exista chiar si o camera intunecata, captusita si catifea neagra, in care este expusa argintaria religioasa. Nu exista etichete care sa-ti sustraga atentia, explicandu-ti la ce te uiti. Daca vrei sa afli asta, exista un livret al expozitie.
Rezultatul este calm, dar stimulant. De fapt, totul este atat de bine executat incat, uneori, este greu de separat cladirea si arta. Poti admira la fel de bine panourile de lemn din sala de lectura, ca si Madonele renascentiste de pe perete. Sau poti fi uimit de uriasele ferestre pozitionate astfel incat sa lumineze fiecare colt, si de asemenea sa captureze privelisti ale catedralei si ale orasului inconjurator.
"Intotdeuna construiesti intr-un loc", spune arhitectul. "O posibilitate este de a-ti impune propriul stil oriunde ai merge. Alta posibilitate este aceea ca locul sa te inspire sa faci ceva special. Apartin celei de-a doua categorii. Vad situl ca o sursa de inspiratie si dorinta mea este de a crea ceva corespunzator acestuia".
Unele incaperi sunt inalte, luminate prin geamuri opace dispuse in partea superioara, altele sunt lungi, joase si fara ferestre. Exista chiar si o camera intunecata, captusita si catifea neagra, in care este expusa argintaria religioasa. Nu exista etichete care sa-ti sustraga atentia, explicandu-ti la ce te uiti. Daca vrei sa afli asta, exista un livret al expozitie.
Rezultatul este calm, dar stimulant. De fapt, totul este atat de bine executat incat, uneori, este greu de separat cladirea si arta. Poti admira la fel de bine panourile de lemn din sala de lectura, ca si Madonele renascentiste de pe perete. Sau poti fi uimit de uriasele ferestre pozitionate astfel incat sa lumineze fiecare colt, si de asemenea sa captureze privelisti ale catedralei si ale orasului inconjurator.
"Intotdeuna construiesti intr-un loc", spune arhitectul. "O posibilitate este de a-ti impune propriul stil oriunde ai merge. Alta posibilitate este aceea ca locul sa te inspire sa faci ceva special. Apartin celei de-a doua categorii. Vad situl ca o sursa de inspiratie si dorinta mea este de a crea ceva corespunzator acestuia".
Sunt multe lucruri ce pot fi admirate aici: arta, divinitatea, istoria, orasul din jur, atmosfera, arhitectura si, prin extensie, arhitectul insusi.
Peter Zumthor a descris ceea ce constitue cu adevarat o atmosfera arhitecturala ca fiind "aceasta unica stare sufleteasca, acest sentiment al prezentei, buna-starii, armoniei, frumusetii... sub a carei vraja am simtit ceea ce nu as fi putut simti in alt mod."
Peter Zumthor a descris ceea ce constitue cu adevarat o atmosfera arhitecturala ca fiind "aceasta unica stare sufleteasca, acest sentiment al prezentei, buna-starii, armoniei, frumusetii... sub a carei vraja am simtit ceea ce nu as fi putut simti in alt mod."
Enregistrer un commentaire