Salut, frumușâcă tanti! Dă-mi o lădițî di țâbrice, ti rog.

în traducere...

Buna ziua, stimata domnișoară! Un pachet de chibrituri, va rog.


Noroc de voi, ca mi-ati trimis mesaje cu urari de bine... si am aflat si eu ca e ziua mea (de nume).

Oh, well... multi ani sa traiesc! :D

Si multumesc pentru urari!

Later edit: Daca tot m-am m-ati luminat, dupa 24 ani, ca mai am un pretext de sarbatorire... imi/va dedicat piesa asta. :D


 ...Making more out of less (facand mai mult din mai putin)

Designul ecologic nu se refera doar la obiectele realizate din materiale naturale (lemn, răchită, bambus, lână, bumbac etc.), la cele cu un consumul redus de energie, apă, gaz (atunci când sunt create sau utilizate) sau la cele usor perisabile, cu un impact redus asupra mediului.

Intr-o categorie speciala a designului ecologic intra obiectele realizate prin reciclarea altor materiale/obiecte.

Reciclarea este procesul de refolosire a materialelor si produselor vechi pentru crearea unora noi, fara a apela la materii prime noi, reducand astfel consumul de energie necesar extragerii materiilor prime, respectiv distrugerii deseurilor.

Reciclarea (recycling)  poate fi realizata in doua moduri:
-Upcycling
-Downcycling


I.Upcycling reprezinta procesul de transformare a rezidurilor prin reciclare in ceva calitativ superior, cu un consum de energie ce tinde spre zero.

Nu, n-am muscat de curand dintr-o pensionara.

Fiecare facem diverse asocieri intre sunete, culori, mirosuri, gusturi... fie ca le relationam intre ele sau le asociem (constient sau nu) cu experiente trecute.

Pentru mine, mirosul florilor de tei va ramane mirosul unui sfarsit de vara, petrecut pe malul unui rau, la umbra teilor. Iar o anumita marca de parfum o voi asocia mereu cu tatal meu.

Dar cu ce ati asocia mirosul trandafirilor? V-ati aminti, poate, de primul buchet de trandafiri primit sau v-ati imagina o gradina plina cu astfel de flori? Cu siguranta insa, majoritatea asocierilor va fi pozitiva. Trandafirii (si implicit mirosul lor) sunt, in general, iubiti- sunt florile preferate ale multora.

Dar o buna prietena asociaza mirosul de trandafir cu... "mirosul de baba". De ce? De la mirosul mirului in zilele de duminica, de la sapunul si apa de colonie (pe care -ea sustine- ca doar femeile in varsta le prefera). ...Poate si de la o amintire din copilarie -adanc ingropata- legata de acest parfum.
Insa, indiferent de motiv, nu suporta acest miros.
Desi nici eu nu sunt mare fan, iubesc dulceata de trandafiri. Iar de anul acesta, dupa ce am participat si la procesul- migalos- al fabricarii ei, parca o apreciez si mai mult.

Mai nou, a aparut si o bautura carbogazoasa cu aroma de trandafir. Prietena mea si-a inmuiat doar buzele in licoarea roz la insistentele mele si a declarat:
Gust de baba! Nu pot bea asa ceva!
Cand am o zi proasta... devine si mai proasta cu fiecare client sucit. Cand am o zi buna... ma amuz teribil si notez perlele, sa se bucure si altii.
Ieri am avut o zi buna. Iata ce am cules:


-Slapi aveti?
-Da, modelul acesta (n.a. slapi deosebiti; made in China, colectia primavara-vara 2011, din cauciuc, la 5 lei)
-Aaa... dar ceva mai eleganti nu aveti?
-Nu, slapii de costum s-au terminat.
-... Dar unde as mai putea gasi?
-...
_________________________________
-Coli pentru cereri aveti?
-................................... Adica... (imi imaginam fel si fel de formulare, cu "Domnule Director" si "Subsemnatul" scrise deja pe hartie)
-Adica... coli pentru cereri.
-Coli albe? imi incerc eu norocul.
-Da. Pentru scris cereri.
_________________________________
-Electro...zant aveti?
-... Energizant? Da. La 3 lei 20 si 6 lei 40.
-Si care-i mai ieftin?
_________________________________
-Proaspata berea?
-... 
 Zambeam, incercand sa fiu amabila cu clientul glumet. Dar el continua.
-Deci e proaspata, da?
-Da. Azi dimineata am cules-o, fortez si eu o glumita, poate il multumesc. Dar el nu si nu.
-Vorbesc serios! E proaspata? Cand ati primit-o?
-Ieri. Din depozit. Sa sun si sa intreb ei cand au primit-o de la fabrica?
-Eeeeii... De ieri, deci e proaspata.

Dilema saptamanii: superglue, prenandez, glue gun sau ac si ata?
Pana ma hotarasc ce aleg si termin de indoit si lipit conserve (detalii... dupa ce voi termina), va invit pe celalalt blog la un concurs. Premiile constau in semne de carte si produse (la alegere) in valoare de 50 si 100 lei.

Ce-ati mai citit in ultima vreme?

Mai multe detalii aici.
Pentru iubitorii de mileuri si goblene... acum si pe masina.

 
  
 
Tuning disponibil si in varianta casnica, pe tigai si farfurii.

O voce apreciata de spectatorii de la mare si munte- era subiectul unei emisiuni de pe postul local. Ca deh... cei de la campie si podis sunt mai mofturosi.

Testul bezelei (The Marshmallow Test) e un experiment al Universitatii Stanford din anii '60, repetat in multiple randuri de atunci. In cadrul testului fiecarui copil i-a fost oferita cate o bezea si i s-a spus ca poate sa o manance pe loc sau sa astepte cateva minute si va primi inca una. Cercetatorii au analizat cat (si cum) a putut rezista tentatiei  fiecare copil si daca exista vreo corelatie intre autocontrol, abilitatea de amana recompensa (placerea) si succesul in viata de mai tarziu.

Rezultatele au aratat ca acei copii care au reusit sa astepte (aprox. 30 %) au devenit persoane mai bine adaptate psihologic, au avut note si venituri mai mari si in general mai mult succes decat ceilalti.



3 guys, 44 days, 11 countries, 18 flights, 38 thousand miles, an exploding volcano, 2 cameras and almost a terabyte of footage... all to turn 3 ambitious linear concepts based on movement, learning and food ....into 3 beautiful and hopefully compelling short films.....

= a trip of a lifetime.


MOVE from Rick Mereki on Vimeo.



LEARN from Rick Mereki on Vimeo.



EAT from Rick Mereki on Vimeo.
N-ati ghici nici intr-o mie de ani, asa ca va spun eu: desenele animate. Ooo... da!

De cateva zile, mi-am gasit o alta ocupatie (cand n-am clienti la magazin): ma uit la anime-uri- filme japoneze de animatie (Deja citisem prea mult si incepeam sa sochez clientii. Vaaaiii... dar citesti? O carte asa groasa?? Dar n-am mai vazut pe cineva citind de... )

Revenind la taranii japonezi... Intr-un astfel de film de animatie, un tanar taran japonez asculta in caruta masina "muzica pentru tarani", cantata de un "grup unguresc".  Doar ca in loc de muzica traditionala ungureasca, pe parcursul filmului au tot fost piesele lui Gheorghe Zamfir- Frunzulita lemn adus si Cantec de nunta.

Pai nu? Cand admiri peisaje tipice japoneze, cu campuri de orez... nu-ti rasuna imediat un nai in minte?  Poate si-un tambal?


Eeh... acum ca au amestecat japonezii cantecele populare unguresti cu cele romanesti... se mai intampla. Cati dintre voi reusesc sa deosebeasca fizic un japonez, un corean, un chinez sau orice alt asiatic? Dar limba sau muzica?

In Franta l-am ascultat pe Grigore Lese intr-un bar cu specific rusesc. Asa ca...
Prea mult timp (aproape) liber, prea multe de facut, prea putin chef de facut orice... prea dupa-amiaza am baut cafeaua de dimineata.
Acum ceva vreme a inceput la noi moda serialelor coreene. Ehh... alte telenovele, imi ziceam si schimbam canalul. Dar nu stiu cum se face ca reluarile cadeau fix cand luam noi pranzul si televizorul ramanea deschis pe primul canal. Si azi asa, maine asa... pana au ajuns sa protesteze tata si fratele meu daca puneam mana pe telecomanda. Si uite cum... uitandu-ne in timpul mesei la un serial despre o bucatareasa regala, care ajunge apoi primul medic femeie, a ajuns sa-mi placa. As putea sa ma apar sustinand ca era mai altfel, dar cred ca asa ar spune orice telenovelista de cariera. :)) Toate sunt mai altfel. Yeah... right!
Insa, dupa ce m-am uitat la sfarsitul serialului amintit, n-am putut sa urmaresc altele. Or fi fost serialele coreene diferite de restul telenovelelor, dar erau foarte la fel intre ele- aceiasi actori, aceleasi decoruri, povesti asemanatoare...

Vara trecuta lucram in magazinul parintilor (cum fac si acum, de altfel). Si cum clientii nu se calcau in picioare, iar acolo vindeam si televizoare (puse in functiune pentru reclama), am dat din greseala peste un nou serial corean - DAMO- Cronicele frumoasei luptatoare. Asta chiar nu-l pot numi telenovela, ca a avut saracul doar vreo 14-16 episoade, pe cand o telenovela respectabila e trasa de par minim 500 de episoare (si pe cuvant ca nu vorbesc din experienta :P).
Scurtul serial chiar mi-a placut. Poveste frumoasa, desi trista, actiune derulata rapid (cu multe batai :D), actori frumosi si episoade putine. Iar coloana sonora inca imi trezeste o nostalgie dulce-amaruie. :)





p.s: Dupa serialul asta n-am mai recidivat cu altele. Dar acum doua zile au venit niste turisti coreeni... Man! In realitate sunt si mai frumosi! :))
Daca mi-a placut cu adevarat ceva la facultate in Franta, acel ceva a fost excursia de studiu de la inceputul proiectelor. Indiferente de tema, fiecare grupa pleca in strainataturi, pentru a se documenta in domeniu (si) de la altii. Urma sa faci un complex de locuinte, plecai sa vezi blocuri (dar nu numai), trebuia sa faci un pavilion expozitional, plecai sa vizitezi muzee, si tot asa. 

Noi urma sa facem un pavilion expozitional in cadrul viitorului muzeu Luvru din Lens si am plecat in Germania sa ne documentam. Am spus deja ca ideea de a te documenta vizitand mi-a placut. Si excursia in sine a fost reusita. Dar la intoarcere... Au inceput sa curga mailurile de la profesori cu lucrarile despre excursie pe care trebuia sa le facem. Cred ca am petrecut mai multe ore in biblioteca si pe net documentandu-ne despre ce am vazut acolo, decat in excursie efectiv. Iar dupa ore intregi de munca... n-am mai prezentat lucrarile, ca n-au mai avut profesorii chef  timp de ele. 

Si cu asa lehamite de excursia germaneza n-am mai scris pe blog nimic de ea. Pana acum, cand am dat peste lucrarea mai sus amintita si mi s-a facut mila de ea. Am ales din ea un fragment despre Peter Zumthor si Muzeul Kolumba, din Koln. E o lucrarea de arhitectura aparent simpla si totusi impresionanta, a carei frumusete sta in detalii.

...pentru cei puternici care stiu ca arhitectura inseamna mai mult decat doua linii pe-o foaie "de matematica".

"Arhitectura tine de fizic si de experiente(...),  nu lucreaza cu lucruri abstracte ca filozofia. Stiind ceea ce faci e important, dar nu de acolo incepe. Totul incepe cu emotii."

Cladirile arhitectului elvetian Peter Zumthor sunt discutate in termeni spirituali pentru ca nu avem un alt mod de a descrie ceea ce el prezinta, desi "arhitectura nu e abstracta, ci concreta", dupa cum insusi spune.
Zumthor singur s-a etichetat ca fiind un fenomenologist, "preocupat de felul in care lucrurile arata, se simt, miros, suna." A construit biserici si capele expresive, dar chiar si cladirile non-religioase tind sa evoce o anumita spitualitate, cum ar fi cutia de sticla a unei galerii de arta din Bregenz- Austria sau baile termale din Vals, un "templu in piatra a ceremoniei imbaierii", in Alpi.
Cartea lui Zumthor- "Atmospheres" e o poetica a arhitecturii si o "fereastra" spre sursele sale personale de inspiratie. Acesta porneste in intregime de la principii legate de natura- materialele de constructie, simturile umane, amintirile altor experiente arhitecturale.

Imaginile spatiilor si cladirilor care l-au marcat sunt la fel de importante ca anumite piese muzicale sau carti ce au devenit surse de inspiratie. De la compozitia si "prezenta" materialelor, la tratarea proportiilor si a efectelor luminii, aceasta poetica a arhitecturii permite cititorului sa recapituleze ce conteaza cu adevarat in procesul de creatie a unei cladiri.

"Gandindu-ma la lumina naturala si la cea artificiala, trebuie sa recunosc ca lumina naturala, lumina pe anumite obiecte, e atat de emotionanta pentru mine incat aprope ca ii simt o calitate spirituala. Atunci cand soarele rasare dimineata- iar eu intotdeauna gasesc incantator, absolut fantastic, modul in care revine in fieacare dimineata- si isi arunca lumina asupra lucurilor, nu pare ca ar apartine chiar lumii acesteia. Imi da sentimentul ca exista ceva mai presus de mine, ceva dincolo de intelegerea mea. Si sunt foarte fericit, foarte recunoscator ca exista asa ceva."(Atmosfere- Lumina lucrurilor)

Aceste principii le-am remarcat intr-una din cladirile sale mai recente, muzeul Kolumba, din Koln.
Incaperea de la parterul muzeului este un spatiu al misterului si veneratiei. Intrarea in ea se face printr-un foyerul aerat, luminos, printre cortine groase din piele. Instantaneu esti transportat intr-o alta lume. Interiorul e vag luminat artificial, dar aerul si lumina filtrata patrund prin perforatiile superioare, sub forma unui fagure urias.

Nu exista o podea propriu-zisa, ci doar o alee rosie din lemn, dispusa in zigzag in lumina difuza, printre ruine si coloanele zvelte din beton.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...