"Traiesc clipa"... Da, poate ca sunt si traiesc dupa un cliseu. Ei si? In general cuvintele acestea imi explica atitudinea obisnuita in cel mai simplu mod.

Nu-mi merg minunat toate lucrurile aici, dar atat timp cat sunt perfect constienta ca nu am cum sa le schimb, nu-mi concentrez atentia asupra lor. Prefer sa nu-mi pierd timpul cu suparari inutile sau griji pentru un viitor oricum prea nesigur, ci sa ma bucur de momentele frumoase din prezent. Nu sunt ignoranta, dar atentia excesiva acordata unor probleme marunte nu le rezolva neaparat.

Dar azi... azi mi-e dor. Mi-e inexplicabil de dor de anumite momente, persoane din trecut care nu vor mai fi niciodata la fel. Si nu, nu e dorul de casa si nici macar dorinta de a revedea anumite persoane. E o suferinta tacuta, ciudata si fara rezolvare. Mi-e dor de o stare, de un sentiment trait intr-o anumita situatie. Dar chiar daca maine as incerca sa recreez toata scenografia, cu toate personajele, jucand acelasi scenariu in aceeasi locatie... nimic n-ar mai fi la fel, pentru ca noi nu mai suntem aceiasi. Asa ca... stau si sufar in continuare... dupa un sentiment unic, pe care il pot ghici, dar pe a carei nuanta exact nu o pot recrea nici macar in amintire.

Si i-am cerut singurei persoane care ar fi fost mai aproape de adevar... sa ma inteleaga. Si n-a inteles. Cum ar fi putut? Alti ochi, alta perspectiva, alt sentiment.

Stiu... e greu uneori de trait in preajma mea.