In ziua dinaintea plecarii am renuntat la agitatul Madrid si am mers in Toledo. Eu un orasel medieval cuaer de poveste- un fel de Sighisoara spaniola, cu multa caramida. M-a cucerit iremediabil cu stradutele lui inguste, desi m-au speriat initial manunchiurile de cabluri intinse pe fatadele tuturor caldirilor.
E orasul din Spania care mi-a placut cel mai mult, dar in care am petrecut cel mai putin timp si prin urmare despre care pot povesti cel mai putin. Am facut in schimb o multime de poze, care vorbesc de la sine. Toata ziua am fost un chinez harnic- am fotografiat fiecarea casa, fiecare staduta, de zici ca eram corespondent special pentru Google street view. :)
Cand revad pozele astea... deja mi se face dor!
Data viitoare sper sa vizitez Barcelona. Abia astept! :D
Majoriatatea timpului de vacanta l-am petrecut in Madrid. Dar fiind un oras foarte mare, am alergat toata ziua... si tot mi s-a parut ca am vazut foarte putin din el.
E un oras baroc, intens decorat, cu multe statui pe acoperisul cladirilor inalte (au mania asta - a statuii in varf de bat).
Strazile sunt destul de inguste si aglomerate, iar cladirle inalte... ceea ce da uneori o senzatie de claustrare.
Orasul e insa frumos. Are farmecul lui aparte.
Dar primul lucru pe care mi-l amintesc din Spania... e cerul ala ireal de albastru. Cer pe care n-am nici o sansa sa-l regasesc in nordul mohorat in care m-am intors.
De o vreme incoace ma framanta o intrebarea: Cum recunosti un roman? Care e fata tipica de roman?
Eu chiar nu ma pricep... dar altii se dau specialisti de parca si-au dat doctoratul in asa ceva.
Dupa 2 luni de experinta frantuzita am avut vacanta... si mi-am luat zborul... la propriu (bine, recunosc... am folosit totusi un avion).
E prima mea calatorie atat de lunga, pe care o fac singurica. Dar n-a fost deloc atat de rau pe cat ma asteptam.
Schimband 6 mijloace de transport ( metrou -> tren -> autobuz -> avion -> metrou -> tren) am ajuns in Alcala de Henares- orasul care m-a gazduit pentru aproape o saptamana.
Oricat as incerca, nu pot fi deloc obiectiva cand povestesc despre timpul petrecut in Spania (prietenii stiu de ce). Mi-a placut mult! Si singurul regret e ca... am plecat inainte de a bloca norul de cenusa traficul aerian. :))
Dupa o vacanta atat de intensa am avut nevoie de o saptamana de cursuri ca sa ma odihnesc, sa-mi revin. Dar pentru ca am fost un mic chinez saptamanile astea si am facut in medie 300 de poze pe zi... mai am nevoie de putin timp sa fac o selectie.
Revin in curand, cu povesti ilustrate.
Stiam si eu proverbul "la pomul laudat nu te duci cu sacul", dar pana nu-l vezi aplicat...
Am vrut sa vad un film bun (apreciere foarte relativa de altfel). Si toata lumea mi-l recomandase pe asta.
Buuun. Si l-am vazut. In doua etape. Si am facut abstractie de faptul ca a fost facut dupa o poveste reala.
Ce pot spune de bine despre film: imagini frumoase(pentru un film turistic... ar fi chiar reusit), soundtrack bun, unele cadre chiar memorabile.
Intr-o singura zi de marti-13 am pierdut un autobuz, un tren si am incercat sa astept pe cineva la un alt aeroport decat cel unde ateriza de fapt avionul. Micile ghinioane... nici nu le mai enumar.
Daca trenul cu care ma intorceam seara acasa ar fi deraiat... nu m-as fi mirat deloc. Pur si simplu se potrivea in tiparul zilei respective.
Franta --> Belgia --> Spania --> Belgia --> Franta-->Belgia -->Franta-->Belgia-->Franta...
...mai mult de jumatate din traseu l-am parcurs deja in prima saptamana(singura!), restul il continui de maine.
Plec din nou, a n-spea oara, in Belgia. Dar de data asta intentionez sa si vizitez ceva acolo-Bruxelles. Prea a fost doar o tara de tranzit pana acum, din care n-am vazut decat un orasel mic, de la granita cu Franta.
Impresii, povesti, poze... la sfarsitul alergaturii.
Mi-am inghesuit hainele in bagajelul meu mai mic de 55x40x20 cm (sper!) si plec in curand spre tari mai calde. Caut oameni vechi in locuri noi... si sper sa ne (re)gasim.
Imi place sa calatoresc, dar acum mi-ar placea sa ajung direct, fara a schimba 6 mijloace de transport. Nu s-ar putea cumva? Frica mea: Am o singura carte cu mine si aia mititica. Ce ma fac daca o termin? ... I need a backup plan! Faaast!!
"Traiesc clipa"... Da, poate ca sunt si traiesc dupa un cliseu. Ei si? In general cuvintele acestea imi explica atitudinea obisnuita in cel mai simplu mod.
Nu-mi merg minunat toate lucrurile aici, dar atat timp cat sunt perfect constienta ca nu am cum sa le schimb, nu-mi concentrez atentia asupra lor. Prefer sa nu-mi pierd timpul cu suparari inutile sau griji pentru un viitor oricum prea nesigur, ci sa ma bucur de momentele frumoase din prezent. Nu sunt ignoranta, dar atentia excesiva acordata unor probleme marunte nu le rezolva neaparat.
Dar azi... azi mi-e dor. Mi-e inexplicabil de dor de anumite momente, persoane din trecut care nu vor mai fi niciodata la fel. Si nu, nu e dorul de casa si nici macar dorinta de a revedea anumite persoane. E o suferinta tacuta, ciudata si fara rezolvare. Mi-e dor de o stare, de un sentiment trait intr-o anumita situatie. Dar chiar daca maine as incerca sa recreez toata scenografia, cu toate personajele, jucand acelasi scenariu in aceeasi locatie... nimic n-ar mai fi la fel, pentru ca noi nu mai suntem aceiasi. Asa ca... stau si sufar in continuare... dupa un sentiment unic, pe care il pot ghici, dar pe a carei nuanta exact nu o pot recrea nici macar in amintire.
Si i-am cerut singurei persoane care ar fi fost mai aproape de adevar... sa ma inteleaga. Si n-a inteles. Cum ar fi putut? Alti ochi, alta perspectiva, alt sentiment.
