...nici nu mai am nevoie de ceas. Când aud ciripit de păsărele... mă culc.
Pfff... S-a terminat House M.D... S-a terminat sezonul opt din Anatomia lui Grey și primul sezon din Once Upon A Time (care a fost chiar drăguț, apropo).
La ce seriale mă mai uit?????
...A, da. Peste exact o lună termin facultatea și prezint proiectul de diplomă. Care... încă nu e.
Ok. No more TV Shows for you, Missy!
I-am cumpărat mamei o carte de bucate (aia ”clasică” deja- de Sanda Marin, că o pierduse și plângea după ea) și răsfoind-o mai-mai că mi-a venit cheful de gătit. Dar inițiativa n-a fost primită cu entuziasmul preconizat, ci cu replica ”și eu ce mai fac?”. Mda... și nu de la mama a venit replica. :D
Și dacă tot începea să mă prindă microbul gătitului, am încercat să mă uit la Master Chef. Dar...
N-a fost unica tentativă. Am încercat și în alte rânduri să mai fur niște secrete culinare. Dar am abandonat din nou după alte câteva minute. Avem zgârieturi adânci pe creier de la exprimările concurenților și a celor 3 crai. Da, Șef. Bine, Șef. ...mai bine le spuneau să trăiți Șefu'... era mai neaoș.
În inocența lui, un concurent le-a spus Buna seara, domnilor. Replica nu s-a lăsat așteptată Noi nu suntem domni, suntem chefi! (oh, really??). De când se exclud termenii aceștia între ei? În fine... nu că ar fi ei niște domni. Dar... oare bărbați mai sunt? Sau alte cuvinte mai intră în descrierea lor? Sau ei sunt doar... Chefi ...Master Chefi? (Nu sunt chel/blond/constipat ...sunt Chef!)
-Ce sunt aceștia?
-Morcovi.
-Greșit! Sunt Baby Carrots!
????
Incomplet... poate. Dar greșit??? Ok, sunt niște morcovi mai mici. Dar nu sunt tot morcovi???
Eh... de-acum gata cu televizorul. Adio și-un praz verde! ... că am și eu morcovii mei de care trebuie să mă ocup (...și nu, nu sunt baby carrots).
Jurnalul unui iubitor de rom, cum a fost adaptat titlul în română, e
un film prost. Și inutil. Despre mai nimic. E ca discursul unui om beat (o altă
posibilă explicație a titlului)- fără cap și fără coadă, cu idei bune începute și
apoi abandonate, cu scene și replici inutile. Poate și scenariul a fost scris
la beție și atunci părea genial. E unul dintre puținele filme în care nici
măcar Johnny Depp nu mi-a plăcut (o altă prestație slabuță, într-un film prost o
are în Turistul).
Nu scriu despre filme care m-au lăsat indiferentă; doar despre cele bune
și despre cele care ar trebui evitate- ca acesta. 2 ore din 24 e totuși o
risipă mult prea mare. Mai bine dormi.
Când eram mic eram foarte timid- cel mai timid om din câţi cunoşteam. Dar nu cunoşteam foarte mulţi. ...pentru că eram timid. (Neomagicianul Mydas- Românii au talent)
...pentru că am fost acasă și-am dat de televizor. :D
E un film emoționant, despre un cal ”miraculos”, ce trece prin război
schimbând destine. Dacă războiul scoate la iveală ce e mai urât din oameni,
calul i-a făcut să-și arate și altă latură. Joey, calul de luptă, n-a avut o
viață ușoară în timpul primului război mondial, dar a întâlnit peste tot oameni
care l-au iubit și l-au îngijit, uneori chiar cu prețul vieții.
Deși filmul regizat de Steven Spielberg a fost complet ignorat de
Oscaruri, merită văzut. Cu (cel puțin) o batistă alături. (da, da... știu că voi nu...)
Am pus la treabă mașina de cusut și mi-am făcut cadou o pernuță- cățel. Verde. Pentru ziua mea care tocmai a trecut... și pentru cea care vine în curând. Păi, nu? Dacă nu mă felicit și-mi fac cadouri singură... nu mulți se înghesuie. :D
Pentru How-It`s-Made marca FoamBubbles, vă invit să-mi vizitați celălalt blog.
...acum și în varianta colorată. :)
Tehnica: laviu (+ tuș negru)
Timp de execuție: 20-40 minute
Mai multe (vor fi în curând) aici.
Timp de execuție: 20-40 minute
Mai multe (vor fi în curând) aici.
Azi nu mă împac bine cu vorbele. Așa că vă las cu niște desene (să zicem).
În vacanță am stat acasă și-am hoinărit doar cu gândul, pe hârtie, prin locuri dragi care mi-au rămas în suflet și... în galeria mea DevianArt. (...asta dacă aveți răbdare să căutați fotografiile și să vedeți dacă am făcut o treabă bună... sau nu.)
Tehnica: liner negru +/ cărbune +/ acuarelă
Timp de execuție: 5-30 minute/ fiecare
Stil: not-givin`-a-damn
Mai multe mâzgâleli: aici (în curând).
În vacanță am stat acasă și-am hoinărit doar cu gândul, pe hârtie, prin locuri dragi care mi-au rămas în suflet și... în galeria mea DevianArt. (...asta dacă aveți răbdare să căutați fotografiile și să vedeți dacă am făcut o treabă bună... sau nu.)
Tehnica: liner negru +/ cărbune +/ acuarelă
Timp de execuție: 5-30 minute/ fiecare
Stil: not-givin`-a-damn
Mai multe mâzgâleli: aici (în curând).
The Artist (Artistul) e un omagiu adus filmului mut. E un film despre începuturile
cinematografiei, despre trecerea de la filmul mut la cel vorbit și apoi la cel
muzical.
Povestea e prezentată într-un mod inedit pentru vremurile actuale, în care
deseori se pune accentul pe efectele speciale și nu pe subiectul în sine al
filmului. E o dovadă în plus că poveștile frumoase nu au nevoie nici măcar de
cuvinte pentru a fi transmise, imaginile alb-negru fiind suficient de expresive
pentru a transmite emoții.
Hugo un film sensibil despre Parisul anilor `30, despre curaj,
prietenie, despre oameni și visuri, despre începutul plin de succes al
cinematografiei și declinul ei ulterior.
Hugo e un băiețel orfan, ce
trăiește într-o gară din Paris, întorcând ceasurile mecanice. În ochii lui
albaștri se află poate prea multă înțelepciune pentru vârsta lui: În mașinării nu există piese în plus. Iar
dacă întreaga lume e o mașinărie gigant, atunci nici el nu e în plus. Trebuie
doar… să-și găsească menirea. Încercând să repare un misterios omuleț
mecanic ca să aibă un prieten, de fapt, Hugo va repara… oameni.
Deși foarte diferite între ele, ambele filme au ceva în comun- poveștile
frumoase, de care parcă am uitat să ne bucurăm. Prea multe filme cu subiecte
inedite, șocante chiar sau extrem de alambicate am văzut în ultima
vreme, iar alternativa rom-com / chick-flick e rareori satisfăcătoare.
Încă mai am (avem?) nevoie de povești simple, spuse frumos, cu adevăruri aparent
banale, dar etern valabile.
Am auzit că v-ați topit de dorul meu, așa că m-am întors! :D
Au trecut două
săptămâni (deja?!) de când am terminat și prezentat (în sfârșit!) prediploma și disertația. O
(prea) lungă periodă m-am mințit singură că am depășit momentul și mi-am luat
gândul de la ea, dar n-a fost chiar așa. Ziua susțineam că m-am relaxat și am
uitat de prezentări, dar în vis... nu mai aveam pe cine păcăli. Într-o noapte
încercam să ordonez visul, să-l structurez pe capitole și să elimin părțile inutile.
Cum să faci (sau să încerci măcar) așa ceva cu un vis??? Mda... e clar că
depășisem momentul, nu?
Așa că am început
un tratament intensiv- filme, cărți, desen si ceva muncă- pe ici, pe colo. Și
ceai de sunătoare. Pe scurt... m-am întors acasă. Și e bine. Deocamdată.
Cu ce-am desenat, vizionat, citit... mă voi lăuda în zilele următoare. Că oricum va
fi Paștele și nu va citi nimeni. :D
Da, măi! Noi, bucovinenii, așa înțelepți suntem... de putem da lecții! :D
In Iași, primăvara muzicală continuă. Știți copiii care cerșesc prin tramvaie, cântând dăăă neneaaaa șiii mi-e uuuun baaaann? În pauză, cântă... Ai si eu te pego. În cor! Și dacă la primul șlagăr stâlcesc cuvintele cât pot, aici se chinuie să le pronunțe corect- întâi repetau toți versurile (corectându-se reciproc pe alocuri) și apoi începeau pe muzică.
Mă întreb dacă n-ar face mai mulți bani așa... ținând cont deisteria provocată de maneaua portu popularitatea melodiei portugheze (pe care eu n-o înțeleg). Dacă îmi explică și mie cineva... eventual un fan sau un prieten de-al unuia (în caz că nu vreți să recunoașteți), v-aș fi recunoscătoare.
Mă întreb dacă n-ar face mai mulți bani așa... ținând cont de
S-a lăsat ceva timp
așteptată această carte. Și când în sfârșit a ajuns la mine, am lăsat-o și eu
să aștepte, fiind deja în vârtejul prezentărilor de prediplomă și disertație.
Așa se face că scriu recenzia în ultima zi a campaniei VALLuntar (Pentru fiecare post scris echipa ALL va lucra 15 minute pentru un centru ales de bloggeri, iar pentru fiecare comentariu referitor la carte şi la campanie se mai adaugă încă 3 minute de voluntariat. Mai multe despre aceasta campanie puteti afla aici.)
Gargui nu e clasicul
roman de dragoste (nu vă lăsați păcăliți de inimioara de pe copertă,
concentrați-vă pe flăcări). Nu e chiar o lectură facilă, dar e intrigantă,
captivantă pe alocuri. Nu aș recomanda-o totuși persoanelor pudice sau foarte
sensibile.
Naratorul romanului e
un bărbat tânăr, cu un trecut dificil. Are un accident de mașină din care scapă
cu viață, dar suferă arsuri foarte grave pe tot corpul și trece prin dureri
greu de imaginat.
Dar pentru că autorul
a vrut totuși să ne imaginăm chinurile prin care trece personajul principal ,
acestea sunt descrise foarte plastic, foarte expresiv- aproape că simți căldura
flăcării și mirosul cărnii arse.
”Îmi imaginez, dragi cititori, că ați avut
unele experiențe legate de căldură. Poate ați înclinat ceainicul într-un unghi
nefericit, iar aburul vi s-a insinuat pe mânecă; sau dintr-o îndrăzneală
copilărească, ați ținut între degete un chibrit aprins cât mai mult posibil.
(…) Dacă nu ați avut parte decât de acest gen de incidente minore, vreau să vă
imaginați ceva cu totul inedit. Închipuiți-vă că ați aprins un arzător al
sobei- să zicem că este vroba despre o sobă electrică, cea cu arzătoare negre
spiralate. (…) O nuanță vag violetă ar putea să apară înnădită între elementele
negre ale arzătorului, după care spirala își asumă tonuri roș-vineții, ca
murele necoapte. Apoi se înroșește spre portocaliu, și în sfârșit- în sfârșit!-
ajunge de un intens roșu aprins. Destul de frumos, nu? Acum plecați capul în
așa fel încât ochii să fie la același nivel cu arzătoarele și să puteți privi
unduirea străvezie de deasupra elemenților. Gândiți-vă la toate acele filme
vechi în care eroul se pomenește privind în deșert la oaza nesperată. (…) Acum
plesniți cu palma aceea sensibilă și receptivă arzătorul acela incandescent.
...și noi.
A venit primăvara! În sfârșit! De atâta stat cu nasul în cărți și-n monitor... nici n-am observat. Dacă ați văzut pe cineva cu palton cel gros, când toată lumea era în tricou... eu eram aia!
Poate sunt eu primăvăratică și entuziasmată de vremea asta per-fectă, dar am impresia că nu doar eu sunt așa.
Azi, în tramvai, o fată a început să cânte. Credeam inițial că ascultă muzică cu căștile pe urechi și lălăie fără să-și dea seama. Dar nu... pur și simplu cânta. Nici nu mai conta că afară era soare și ea cânta Ploaia, de la Cargo. Cânta prea frumos și situația era mult prea ciudată și simpatică în același timp.
Tramvaiul era plin, dar nimeni nu a părut deranjat, nimeni nu a înjurat-o sau i-a spus să tacă. Toată lumea zâmbea. A fost frumos! Am coborât cu un zâmbet până la urechi.
Aaa... și la refren, timid, au început și alții să cânte. :)
Superb!
A venit primăvara! În sfârșit! De atâta stat cu nasul în cărți și-n monitor... nici n-am observat. Dacă ați văzut pe cineva cu palton cel gros, când toată lumea era în tricou... eu eram aia!
Poate sunt eu primăvăratică și entuziasmată de vremea asta per-fectă, dar am impresia că nu doar eu sunt așa.
Azi, în tramvai, o fată a început să cânte. Credeam inițial că ascultă muzică cu căștile pe urechi și lălăie fără să-și dea seama. Dar nu... pur și simplu cânta. Nici nu mai conta că afară era soare și ea cânta Ploaia, de la Cargo. Cânta prea frumos și situația era mult prea ciudată și simpatică în același timp.
Tramvaiul era plin, dar nimeni nu a părut deranjat, nimeni nu a înjurat-o sau i-a spus să tacă. Toată lumea zâmbea. A fost frumos! Am coborât cu un zâmbet până la urechi.
Aaa... și la refren, timid, au început și alții să cânte. :)
Superb!
Am început să... termin facultatea. Și ce lungi păreau 6 ani...
Peste o săptămână voi susține proiectul de pre-diplomă, peste două disertația... așa că nu voi mai avea mult timp de scris aici, o perioadă.
Până termin eu de ordonat ideile încâlcite ce-mi bântuie nopțile, vă invit să citiți un interviu despe FoamBubbles în Revista Atelierul. Scuzați-mi limbajulde lemn arhitectural... am făcut o pauză de la disertație ca să răspund întrebărilor Ruxandrei. :D
Peste o săptămână voi susține proiectul de pre-diplomă, peste două disertația... așa că nu voi mai avea mult timp de scris aici, o perioadă.
Până termin eu de ordonat ideile încâlcite ce-mi bântuie nopțile, vă invit să citiți un interviu despe FoamBubbles în Revista Atelierul. Scuzați-mi limbajul
Poster by Mary Engelbreit
Simțiți? Vine primăvăra, deși nu pare. Au înflorit trotuarele cu zambile învelite în plastic, ciripelele păsăresc, pietonii se îmbrâncesc fericiți... Dar nici un mărțisor.
Cu ocazia acestei frumoase zile de 1 martie, un deștept a parcat mașinalângă pe linia de tramvai, așa că, sătulă de claxonul fericit și înjurăturile primăvăratice ale vatmanului, am decis să fac o plimbare și să merg pe jos până acasă. Zău, eram singura cu o floare și un șnur alb-roșu în piept. Începusem chiar să mă simt prost. Stai să vezi că iar am încurcat zilele și azi e... ieri încă. Dar nu, ajunsă acasă am verificat în calendar. Chiar e 1 martie!
Bine a zis- cine a zis, că începi să apreciezi unele lucruri abia după ce nu le mai ai. Cât de mult mi-au lipsit mărțisoarele când n-aveam unde să le găsesc! Și ce entuziasmată eram că anul ăsta pot să le ofer și să le por.
Hai, mâna sus, cine are un șnur alb-roșu în piept! :)
Vă doresc o primăvară frumoasă și vă ofer un mărțisor muzical.
... și încă unul:
Cu ocazia acestei frumoase zile de 1 martie, un deștept a parcat mașina
Bine a zis- cine a zis, că începi să apreciezi unele lucruri abia după ce nu le mai ai. Cât de mult mi-au lipsit mărțisoarele când n-aveam unde să le găsesc! Și ce entuziasmată eram că anul ăsta pot să le ofer și să le por.
Hai, mâna sus, cine are un șnur alb-roșu în piept! :)
Vă doresc o primăvară frumoasă și vă ofer un mărțisor muzical.
... și încă unul:
