Barcelona-
orașul pe care am impresia că-l cunosc, deși nu l-am vizitat niciodată, a fost
motivul principal pentru care am citit această carte.
Pe lângă locație
și subiectul era promițător. Negustor de antichități, Artur Aiguader este găsit
mort în magazinul său. Fiul vitreg, scriitorul Enrique Alonso, vine în oraș ca
să preia afacerile tatălui și se trezește implicat într-o poveste periculoasă
legată de un manuscris medieval și un obiect misterios.
Personajele sunt
complexe, dar insuficiente uneori, acțiunea ar fi aproape captivantă dacă n-ar
fi atât de previzibilă de la un moment dat, iar romanul ar fi aproape bun, dacă
stilul ar fi mai cizelat. Dar, ținând cont că e primul roman al unui arbitru de
baschet (Julian
Sanchez), poate n-ar trebui să fiu prea dură.
Totuși, atunci
când acțiunea se învârte în jurul a trei personaje, dintre care două sunt
pozitive, e mai mult decât evident cine e criminalul. Iar atunci când unul
dintre ”buni” i se confesează la fiecare pas personajului negativ, ai același
sentiment frustrant ca atunci când urmărești un film horror/ thriller, iar
personajele au mereu ideea genială de a se despărți în fața pericolului. Asta
pentru a fi omorâte ușor, ordonat- unul câte unul.
Dar trecând cu
vederea unele neajunsuri, romanul nu e prost. E relaxant, se
citește ușor, iar călătoria mea cu trenul a fost mai interesantă.
Romanul e bine
documentat (deși nu te va solicita excesiv, nu e chiar Pendulul lui Foucault), putând fi citit și ca un fel de
ghid turistic la Barcelonei, cu poveștile și istoria sa misteriosă,
întortocheată precum străduțele din Cartierul Gotic.
Enregistrer un commentaire