"Nuduri artistice"... asa cauta intelectualii kynky stuff? Se pare ca 90% dintre cei care ajung intamplator in zona cauta asta. Man!... si ce dezamagiti pleaca de aici. Nu tu exemple suculente, nu sfaturi de lumina, de decoruri, de... pozitii. Doar niste schite amarate, facute in graba, de voie-de nevoie si nu grozav de reusite.
Candva povesteam despre un film pe care l-am vazut pentru ca mi-a placut o melodie din coloana sonora. Eh... uite ca acum am vazut un film pentru ca mi-au placut mult afisele.
“Exista carti de care ramai cumva indragostit: crezi ca le-ai uitat si totusi le duci atat de tare dorul…
Sau carti carora le-ai presimtit miracolul, fara sa le fi cunoscut vreodata. Carti gata sa te iubeasca (...)” (Colectia Cartea de pe noptiera, Humanitas)
Cartea despre care scriu nu a aparut in colectia mai sus amintita, dar mi-au placut cuvintele astea si pare ca i se potrivesc.
Panza de paianjen- Cella Serghi... cred ca i-am dus dorul inainte a o citi. Aveam nevoie de ea si nu stiam. Asa cum mi-era dor de mare, dar am simtit asta abia cand am ajuns acolo dupa mult, mult timp.
Unii ar spune ca e o carte “de fete” si trecand cu vederea aerul misogin, poate ca n-ar gresi prea mult. Asta datorita subiectului abordat- confesiunile unei tinere despre scurta sa viata, framantarile, indoielile, implinirile si dezamagirile sale gravitand in mare parte in jurul unor povesti de iubire. Dar nu e numai atat.
Nu stiu de fapt ce m-a cucerit. Mi-a placut povestea, mi s-a parut autentica
Oficial imi merge bine, vacanta noastra vine odata cu Mos Craciun- pe 24 decembrie si se termina inainte de a inghiti si ultima sarmaluta, pe 3 ianuarie.
Neoficial... am fugit. Asa ca sunt acasa... in pre-vacanta. Incredibil, dar m-au vizitat deja fantomele Craciunului trecut, viitor... si astept prezentul.
Se pare ca e adevarat tot ce am invatat din filmele americane. Abia astept sa pilotez un avion primind instructiuni din turnul de control. Sau... poate sunt adevarata nepoata lui Mos Craciun! :D De ce nu?
Pana atunci... primiti cu colinda?? (ca eu incep ca tiganii in tramvai... mai devreme)
E firava linia ce desparte a te lasa purtatde val si a pluti in deriva. Iar eu am pierdut iluzia ca detineam candva controlul.
Am vazut, am facut si am invatat multe anul acesta. Dar n-am avut timp sa ma opresc si sa respir. Sa fiu eu cu adevarat. Ce paradox. Sa fac atat de multe intr-un timp atat de scurt si sa raman cu senzatia ca n-am facut nimic, ca am pierdut timpul, aglomerandu-l cu prea multe lucruri utile. Cand tocmai cele inutile imi faceau viata frumoasa.
Si totusi... N-am regrete. Dar nici planuri. Doar sperante intr-un mai bine abstract, care stiu ca va veni.
Am invatat-o poker. Ca niste arhitecti in devenire ce suntem, am jucat pe creioane colorate, ca bani n-avem inca. Noroc ca n-am jucat pe markere, ca nu mai aveam cu ce colora si strica schita-de-schita din ziua urmatoare. Am luat bataie de 4 ori la rand! Adica... de fiecare data!
Eh... norocul incepatorului, avantajul terenului propriu, vinul fiert (care pe ea o ajuta sa blufeze... pe mine sa cred ca am carti bune)... scuze ar fi.
Ultima data era o ceata de n-am vazut casa poporului... de langa propriul ei gard.. Acum... am prins un vant si o ploaie mai ceva ca in Lille. Se pare ca Bucurestiul nu ne prea iubeste. Deocamdata... nici noi pe el. Dar il prindem noi in toane mai bune data viitoare.
Pentru asta... ce-ar fi ca la anul sa ai ziua de nastere prin martie-aprilie, de exemplu? :P Sfarsitul lui noiembrie-incepul de decembrie tinde a fi deprimant. Doar o sugestie, Ani. :D
Totul pare mai frumos, mai bun, mai real... cu un strat alb, pufos deasupra. Cel putin in seara asta.
Ssssh... vorbiti in soapta. Nu vreau sa deranjam fulgii obositi de la asa un drum.
De maine ii calcam si ii transformam in mocirla. ...Ii umanizam si-apoi ne plangem.
Dar in seara asta... sunt ai lui Mos Nicolae! :)
Somn usor!
M-am trezit greu de tot in dimineata asta. Am dus o lupta grea de convingere, cu argumenete destul de slabute pentru a ma ridica din pat, dar am reusit. Mi-am pus o bluza roz (!!!) si am plecat, mai mult tarandu-ma, spre facultate. Cursuri de la 8... ce oroare!
Dar am facut doar cativa pasi, pentru ca... a sunat alarma. Abia atunci.
Aaa... nu din nou! Iar convingere, imbracat, plecat la scoala? Abia facusem asta, in vis. ...Mai bine dorm, de data asta!
Si-am mai ramas in pat... pret de vreo doua cursuri.
Nu stiu oricum cine s-a ridicat azi din pat in locul meu.
Azi traieste altcineva pentru mine. Si habar n-are ce face acolo.
Strica tot si ma modeleaza dupa vremea asta gri.
Azi sunt stravezie. Bate vantul prin mine, ridica tot praful si-mi agata frunze in par.
Cu mici variatii, asa au inceput zeci de conversatii de cand am ajuns in Romania.
Nici nu realizasem ca unii puneau asa problema- de a ramane acolo, odata ce am reusit sa “evadez” din Romania.
M-am intors pentru ca aici e ACASA.
M-am intors pentru ca aici sunt familia si prietenii vechi, unii pe care ii stiu chiar de la gradinita.
M-am intors pentru ca engleza, franceza, spaniola, desi le inteleg si as putea sa le vorbesc si mai bine decat o fac acum, nu vor fi niciodata limbi materne pentru mine.
M-am intors pentru ca am intalnit romani care negau ca sunt romani; un stigmat de care se rusinau, dar de care nu puteau scapa.
M-am intors pentru ca Romania mea nu e o tara de mana a doua, indiferent cat ar incerca altii sa ma convinga de asta si sa ma alunge de aici.
M-am intors pentru ca a fost frumos; am cunoscut locuri si oameni minunati, dar care mi-au amintit ca exista asa ceva si aici.
M-am intors pentru ca n-a fost chiar mereu frumos, dar ei au invatat sa-si ascunda mai bine gunoiul, sub presul lor mai pufos.
M-am intors pentru ca, desi mereu ma enervez, ma supar, ma revolt, nu pot sa renunt si nu stiu sa fug.
Si nu in ultimul rand, m-am intors pentru ca atat era bursa- de 5 luni jumate, si n-avut intentia de a-mi prelungi sederea acolo. Mai sunt si alte locuri interesante de vizitat!
...imi voi lua lumea in cap si voi pleca intr-o calatorie in jurul lumii. In rulota. Asa cum au facut-o ei (o familie de romani: el-arhitect, ea-ilustrator si 3 copii).
Dar nu plec oricum. Ci voi "vinde" kilometrii calatoriei si va voi aduce in schimb suveniruri de pe traseu. Cam asa cum a facut el (a parcurs 26.000 km, pana in Mongolia si inapoi, pe motocicleta, in 4 luni. A dedicat cate 500 km din calatoria sa, cate unui “sponsor”, cu doar 50 de euro)
Impresiile voi reusi sa le imortalizez colorandu-le asa:
Iar marele meu portofoliu, de mica arhitecta, il voi purta pe deget, sub o forma asemanatoare, dar ceva mai putin kitschioasa:
Aa... si fara nici o legatura cu cele de mai sus, cand ma fac mare voi avea vocea asta.
Ca e povestea mea. ...De aia! ...Sac!!! :P
Un grafician bulgar- Yanko Ţvetkov, a realizat 7 harti ale Europei, conform stereotipurilor, in viziunea americana, franceza, italiana, britanica, bulgara etc.
N-are rost sa comentez hartile, fiecare vorbind de la sine.
In ceea ce priveste francezii insa, imi place reprezentarea Frantei si a celorlalte tari, ce sunt "mai multa Franta". Dar Romania vazuta de ei ca "fratii saraci"... Hmm... dupa doar 6 luni petrecute in Franta si in "celelalte Frante", n-as prea zice ca asa ne vad ei. Ne vad saraci, dar sigur nu frati. Mai bine s-ar fi potrivit eticheta de "tigani"... sau ne-ar fi trecut direct la "tinut necartografiat" (pentru ca sigur nu stiu cam pe unde e Romania pe harta Europei... cei care stiu ca e in Europa).
In "mediul academic" mai sunt si unii care vad romanii si bulgarii ca buni ingineri, cu o scoala destul de buna la baza. Ei sunt insa un grup restrans si asta e alta poveste.
Proiect de pe vremea cand n-aveam voie sa folosim calculatorul. Atunci eram cam suparati, cum se intampla mereu cand e vorba de o interzicere, indeferent ca e de bine/rau. Acum...
E unul dintre putinele proiecte de care sunt foarte mandra, in ciuda spiritului meu auto-critic multa prea pronuntat. E facut dupa un releveu in muzeul Astra, din Sibiu. Frumoase timpuri! :)
Proiectul era mult mai complex si cuprindea vreo17-20 de planse, dar astea sunt cele pe care le-am facut integral (... la celelalte, dreptul de autor nu-mi apartine 100%).
somn putin + ceva stres + multa agitatie= 13 din 14 restante date si luate (cu brio as putea adauga :D)
Dupa o sesiune de restante nebuna de tot, nimic nu se compara cu o zi de vegetat in pijamale... cu telecomanda/mouse-ul in mana... cu traditionalele placinte, prajituri, m&m's in fata... asezonate din plin cu povesti, intr-o companie placuta.
