Bine, nu chiar acum. In cateva zile.
Nu va pun sa ascultati o melodie in limba nativa a locului, care e atat de muzicala incat n-am cunostinte de nici un artist/trupa care sa cante si in alta limba inafara de engleza. (Ani, aici poti veni oricand cu sugestii care sa-mi antreneze urechea)

Pana atunci... o melodie care m-a binedispus astazi (fara nici un motiv evident):

Nu stiu cum stam la nivel national cu sporul natural, dar Iasul sau cel putin cartierul in care am locuit pana ieri, sta bine la capitolul natalitate. Nici in gradinite n-am vazut o asemenea densitate de prichindei pe metru patrat, cum am vazut pe bucatica de verdeata de langa blocurile vecine.
Vedeam de pe geam mici puncte colorate, misunand prin iarba (marcata de caini cu doar cateva ore in urma) intr-o miscare browniana, urmarite indeaproape de buline parintesti vigilente.

Facand intr-o zi slalom printre ei, remarc doi pusti, deja prea mari pentru a fi urmariti de parinti la 1 m distanta (tatii lor stateau relaxati la 3 m!...). Cautau un joc nou, cand unuia ii vine o idee salvatoare:
-Hai sa... alergam dupa fete!!!
Tati mai mandri decat ai lor nici n-ati vazut! Hahaiau veseli, dandu-si coate, nerabdatori probabil sa le sara in ajutor cu sfaturi.

Poate asa se explica natalitatea crescuta a cartierului. Daca sunt asa iubareti de mici...

In 5 ani de facultate am schimbat vreo 7-8 locuri carora le-am spus "acasa". Au fost si locuri frumoase, cu oameni urati, dar si locuri modeste, in care ma asteptau prieteni.
Astazi... imi impachetez din nou cutiutele si plec.
A trecut si ultima sesiune, ultimul proiect de verificare, ultimele schite (sper)... urmeaza ultima vacanta si ultimul an de facultate (care va fi insa total diferit de cei 5 care au trecut).
Abia asteptam vacanta si poate ar trebui sa fiu mai entuziasmata, dar orice sfarsit are ceva trist in el. Sunt locuri, oameni, momente cu care nu ma voi mai intalni (cel putin nu asa).
Si afara ploua, ploua...

Am visat intr-o seara ca imi facusem parul verde si incercam acum sa-i schimb stralucirea, transparenta, sa-l fac... de sticla.
De ce? Tocmai terminasem proiectul asta, dupa vreo 3 zile de nesomn. (remarcati sticla oarecum verde)

In "weekendul" meu de 3 zile, din mijlocul saptamanii, nu am fost in locuri exotice, ci acasa. Da... si bunica era confuza si nu stia ce caut acum pe acolo: Da' e sambata, deja??

Vaaai... Alexandra... De 5 ani esti plecata la Iasi si tre' sa mai stai inca unu' ?? Vaaaiii... apai eu as fugi! Atata amar de ani de scoala... Ai fost de mica la invatatoare... si-ai fost si la gradinita!!... 
Vaaaiii... atatia ani sub comanda...

Si cati ani "sub comanda" vor mai urma...

Imi faceam in graba bagajul pentru a prinde trenul si a pleca in weekendul din mijlocul saptamanii, cand aud afara un tipat si un planset, ce  s-au transformat rapid intr-un urlet disperat. Ne-am repezit la geam sa vedem ce s-a intamplat, am vazut vecinii la bustul gol pe la alte geamuri, o vecina ce intindea impasibila rufele pe sarma afara, dar altceva... nimic.

Bazandu-ma pe vigilenta neobosita  a celorlalti vecini, mai indesam un tricou in ghiozdan, ma uitam din nou pe geam... Cand urletul a reinceput. Am vazut atunci si persoana care tipa, cazuta la pamant, plangand si zvarcolindu-se neincetat... si vecina care intindea rufe la 5 metri de ea. Ne uitam de sus, de la etajul 4 si nu stiam ce sa facem, pe cine sa sunam mai intai si ce sa spunem ca s-a intamplat. Am hotarat ca e mai bine sa coboare cineva la ea, sa vada ce s-a intamplat, ca sa stie ce sa spuna la salvare/politie.

A coborat colega mea si printre urletele respectivei a inteles ca batut-o cineva, ca a nascut sau a pierdut copilul. A sunat la salvare, ignorand indemanul vecinei cu rufele "Las-o don'soara! Mai bine adu-i o vodca, nu salvarea!"
La telefon s-a lovit de raspunsul scarbit "Aaa... pai o stim pe doamna. A mai fost pe la noi. Probabil n-are nimic."
"Bine, dar tipa si se zvarcoleste aici, in spatele blocului. Zice ca a batut-o cineva si a nascut..."
"Nu, probabil n-are nimic. Tipa ea asa. Nu putem veni pentru orice."
"Deci nu veniti?"
"Nu."

Intr-adevar, se vedea ca femeia era de-a strazii, dar era totuci un om, care plangea si tipa de parca urma sa moara acolo. Raspunsul "salvarii" ne-a blocat. Initial. Apoi ne-a revoltat, dupa care ne-a intristat si spre sfarsit ne-a speriat (la gandul ca am putea muri in strada, iar nimeni sa nu reactioneze, ci sa se uite la noi la bustul gol.).

Imi aminteam si de episodul cand un batran(poate beat), cazut la pamant si cu tampla sparta se tara cu carja intr-o mana spre salvare, iar "salvatorii" stateau in masina in fata lui si mancau biscuiti.

Revenind la prezent... Nu stiam ce mai puteam noi face si plini de revolta pomeneam ba salvarea, ba vecinii. Cand... o vedem pe doamna boschetara ca se ridica, isi scutura sapca... si pleaca.

Vecina inca intindea rufe.

Exista oameni care te inspira si oameni care iti frang aripile (sau macar incearca din rasputeri asta). Ce pacat ca exista atat de putini din prima categorie... iar de ceilalti nu mai poti trai.
Si nu, nu cred in povestea dragostei dure (sau taugh love), cum nu cred nici in faptul ca un sut in fund e un pas inainte. Dupa o vreme obosesti sa te remontezi, sa te incurajezi si sa te ambitionezi in a arata ce poti.
Dupa un timp, auzind zilnic ca esti prost, ajungi sa crezi asta. (Exceptie face cazul cand chiar esti prost. Atunci nimeni si nimic nu te va putea convinge.)

Nu ma plang. Eu inca mai am resurse de autoregenerare, inca ma revolt si ma exprim ca atare, dar altii s-au descurajat. Si e pacat.

Ce bine ca azi a fost ziua din luna in care deschid televizorul! Altfel... nu as fi aflat de ce ieri, in supermarket, doua gospodine au trecut nepasatoare pe langa castraveti: "Nu luam, fata! Vrei sa luam aviara?". Se pare ca nici ele nu-l deschid prea des sau il deschid degeaba, ca au pierdut si o porcina intre timp.

Azi am aflat cum sta treaba cu E-coli. Si chiar am inteles, pentru ca o domnisorica draguta a tinut sa explice frumos, pe intelesul tuturor. Mai intai ne-a luat cu ea in grajd, ne-a aratat cum arata o vacuta si cum poarta mititica in stomacel aceasta bacterie pacatoasa. Care ajunge apoi in balegar (cum bine a ilustrat cu o mostra tinuta intr-o farfurie, sub nas). Apoi... am iesit cu ea afara si am urcat pe o movila de balegar (deja vorbesc la plural de bine ce m-am integrat in poveste) si am dat la lopata, ca sa intelegem cum se ia balegarul si se pune la rosii... si la castraveti... si la salata...
Din pacate, dupa acest moment a existat o discontinuitate in poveste, pentru ca domnisorica nu s-a eviscerat ca sa ne arate ce face bacteria aia obraznica in organismul uman, ci a lasat o prostie de animatie computerizata din care sigur nimeni n-a inteles ceva sa ne explice cum sta treaba si ce am putea pati.

Am inchis rapid televizorul dupa asta. Mi-era frica sa nu urmeze o crima. Sau un viol. Si sa ne explice.

...si luati de-aici niste baloane. Ca in loc sa facem cladiri de birouri, am photoshopat un logo. :D


Si ca sa nu ramaneti doar cu baloanele virtuale, va fac cadou si o reducere de 30 % la produsele de aici. Doar astazi... si maine... si poimaine. (ca sa va puteti hotari) :D