E un film emoționant, despre un cal ”miraculos”, ce trece prin război
schimbând destine. Dacă războiul scoate la iveală ce e mai urât din oameni,
calul i-a făcut să-și arate și altă latură. Joey, calul de luptă, n-a avut o
viață ușoară în timpul primului război mondial, dar a întâlnit peste tot oameni
care l-au iubit și l-au îngijit, uneori chiar cu prețul vieții.
Deși filmul regizat de Steven Spielberg a fost complet ignorat de
Oscaruri, merită văzut. Cu (cel puțin) o batistă alături. (da, da... știu că voi nu...)
Am pus la treabă mașina de cusut și mi-am făcut cadou o pernuță- cățel. Verde. Pentru ziua mea care tocmai a trecut... și pentru cea care vine în curând. Păi, nu? Dacă nu mă felicit și-mi fac cadouri singură... nu mulți se înghesuie. :D
Pentru
How-It`s-Made marca
FoamBubbles, vă invit să-mi vizitați celălalt
blog.
...acum și în varianta colorată. :)
Tehnica: laviu (+ tuș negru)
Timp de execuție: 20-40 minute
Mai multe (vor fi în curând)
aici.
Azi nu mă împac bine cu vorbele. Așa că vă las cu niște desene (să zicem).
În vacanță am stat acasă și-am hoinărit doar cu gândul, pe hârtie, prin locuri dragi care mi-au rămas în suflet și... în galeria mea
DevianArt. (...asta dacă aveți răbdare să căutați fotografiile și să vedeți dacă am făcut o treabă bună... sau nu.)
Tehnica: liner negru +/ cărbune +/ acuarelă
Timp de execuție: 5-30 minute/ fiecare
Stil:
not-givin`-a-damn
Mai multe mâzgâleli:
aici (în curând).
The Artist (Artistul) e un omagiu adus filmului mut. E un film despre începuturile
cinematografiei, despre trecerea de la filmul mut la cel vorbit și apoi la cel
muzical.
Povestea e prezentată într-un mod inedit pentru vremurile actuale, în care
deseori se pune accentul pe efectele speciale și nu pe subiectul în sine al
filmului. E o dovadă în plus că poveștile frumoase nu au nevoie nici măcar de
cuvinte pentru a fi transmise, imaginile alb-negru fiind suficient de expresive
pentru a transmite emoții.
Hugo un film sensibil despre Parisul anilor `30, despre curaj,
prietenie, despre oameni și visuri, despre începutul plin de succes al
cinematografiei și declinul ei ulterior.
Hugo e un băiețel orfan, ce
trăiește într-o gară din Paris, întorcând ceasurile mecanice. În ochii lui
albaștri se află poate prea multă înțelepciune pentru vârsta lui: În mașinării nu există piese în plus. Iar
dacă întreaga lume e o mașinărie gigant, atunci nici el nu e în plus. Trebuie
doar… să-și găsească menirea. Încercând să repare un misterios omuleț
mecanic ca să aibă un prieten, de fapt, Hugo va repara… oameni.
Deși foarte diferite între ele, ambele filme au ceva în comun- poveștile
frumoase, de care parcă am uitat să ne bucurăm. Prea multe filme cu subiecte
inedite, șocante chiar sau extrem de alambicate am văzut în ultima
vreme, iar alternativa rom-com / chick-flick e rareori satisfăcătoare.
Încă mai am (avem?) nevoie de povești simple, spuse frumos, cu adevăruri aparent
banale, dar etern valabile.
Am auzit că v-ați topit de dorul meu, așa că m-am întors! :D
Au trecut două
săptămâni (deja?!) de când am terminat și prezentat (în sfârșit!) prediploma și disertația. O
(prea) lungă periodă m-am mințit singură că am depășit momentul și mi-am luat
gândul de la ea, dar n-a fost chiar așa. Ziua susțineam că m-am relaxat și am
uitat de prezentări, dar în vis... nu mai aveam pe cine păcăli. Într-o noapte
încercam să ordonez visul, să-l structurez pe capitole și să elimin părțile inutile.
Cum să faci (sau să încerci măcar) așa ceva cu un vis??? Mda... e clar că
depășisem momentul, nu?
Așa că am început
un tratament intensiv- filme, cărți, desen si ceva muncă- pe ici, pe colo. Și
ceai de sunătoare. Pe scurt... m-am întors acasă. Și e bine. Deocamdată.
Cu ce-am desenat, vizionat, citit... mă voi lăuda în zilele următoare. Că oricum va
fi Paștele și nu va citi nimeni. :D
Da, măi! Noi, bucovinenii, așa înțelepți suntem... de putem da lecții! :D
In Iași, primăvara muzicală continuă. Știți copiii care cerșesc prin tramvaie, cântând
dăăă neneaaaa șiii mi-e uuuun baaaann? În pauză, cântă...
Ai si eu te pego. În cor! Și dacă la primul șlagăr stâlcesc cuvintele cât pot, aici se chinuie să le pronunțe corect- întâi repetau toți versurile (corectându-se reciproc pe alocuri) și apoi începeau pe muzică.
Mă întreb dacă n-ar face mai mulți bani așa... ținând cont de
isteria provocată de maneaua portu popularitatea melodiei portugheze (pe care eu n-o înțeleg). Dacă îmi explică și mie cineva... eventual un fan sau un prieten de-al unuia (în caz că nu vreți să recunoașteți), v-aș fi recunoscătoare.
