În primul an de facultate mi s-a pus pata să plec cu o bursă. Undeva, nu conta neapărat unde. Și-am fost în Franța. Acolo am văzut, am învățat multe și în plus am căpătat o altă fixație: să fac la diplomă conversia unei clădiri industriale.

Documentându-mă, am dat peste frumusețea asta de clădire de secol XVIII-XIX. A fost dragoste la prima vedere! Ooo... da. E valabil și la clădiri. :D

E fosta fabrică de bere din Turda, monument istoric. 
Nu știam mai nimic despre Turda, înafară de proiectul de modernizare al salinei. Și ce alt pretext mai bun pentru a vizita salina, decât documentarea pentru diplomă?

Am ajuns în Cluj marți dimineață, la 6. Ce poți face la ora asta în Cluj? Dar în Turda? Păi... nimic, cum  aveam să constatăm. Planul era să sorbim înceeet câte o cafea, pâna la o oră decentă și apoi să luăm autobuzul spre Turda.

Am trecut mofturoși pe lângă prima cafenea. Chelnerița stătea cu mâinile încrucișate în geam și se uita încruntată la trecători. O fi fost doar somnoroasă, dar nu mi-a plăcut. Și eram atât de convinsă că vom avea de unde alege... Ei, da! Am umblat jumate de Cluj și n-am găsit deschise decât fast-food-uri cu gemuleț. (Asta în acea dimineață. A doua zi, când nu mai aveam nevoie, normal că am găsit cafenele și fast-food-uri deschise non-stop.) Până la urmă, după o oră și câțiva kilometri înfrigurați, am mâncat și am băut o cafea pe stradă.

La 7.30 eram deja în Turda. Ningea. Cu fulgi mici-mici, că era ger. În centru am găsit o singură cafenea. Cu două mese și alea ocupate. De trei ori am trecut prin fața ei, din ce în ce mai dalbi, uitându-ne cu ochi de cățeluși înăuntru. Până la urmă... ni s-a părut că s-a eliberat o masă și am intrat. Deja eram atât de înghețați că am fi stat și sprijiniți de-un perete. Salina se deschidea abia la 9, așa că am stat ceva vreme. Nimeni nu părea că se grăbește pe acolo.

Credeam că vom fi primii în salină. Dar pensionarii nu trebuie subestimați niciodată. Cu ocazia asta mi-am amintit de mica mea claustrofobie și de frica de înalțime. Nu fac chiar atacuri de panică, nu m-am aruncat la pământ, n-am plâns după mama, dar... să zicem doar că pozele n-au ieșit tremurate (neapărat) din cauza timpului mare de expunere.

Oricum, proiectul e spectaculos. Ar fi meritat tot drumul, frigul și oboseala chiar și numai pentru a vedea asta.

Pe la 12 părăseam salina pentru a merge la fabrică. Dar uitându-ne pe hartă am decis că ar fi o idee bună să vedem și alt loc important, situat în apropiere (pe hartă, cel puțin)- Castrul roman. Și am pornit la pas pe ulițele turdene. Și am mers... și am mers... și ne lătrau toți câinii neobișnuiți cu turiști tembeli ca noi... și am mers... și am mers... și nu ne mai simțeam picioarele de la mers și urechile de la frig... și am urcat un ditamai dealul... și acolo... NIMIC! Era un deal. Cu iarbă și zăpada. Unde erau ruinele? Pietrele? CEVA, acolo!

Grozav de entuziasmați, în lătrat de câine, am coborât spre fabrică. În spatele ei erau niște colibe din pungi și cartoane, în față vreo 6 câini nervoși pe paparazzi. Am făcut în ciudă câteva poze și ne-am întors în centru. Nu mi-a mai trebuit nimic. Nici planuri de la primărie, nici informații suplimentare despre fabrică, nici poze din centrul orașului. Știam doar că mi-e frig, foame, mă dor picioarele și... nu-mi place Turda!

Și doar nu era vina ei. Am prins-o noi într-o zi proastă.
1 Response
  1. Fritz Says:

    Bestiala! :D


Enregistrer un commentaire

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...