Stiam si eu proverbul "la pomul laudat nu te duci cu sacul", dar pana nu-l vezi aplicat...

Am vrut sa vad un film bun (apreciere foarte relativa de altfel). Si toata lumea mi-l recomandase pe asta.

Buuun. Si l-am vazut. In doua etape. Si am facut abstractie de faptul ca a fost facut dupa o poveste reala.
Ce pot spune de bine despre film: imagini frumoase(pentru un film turistic... ar fi chiar reusit), soundtrack bun, unele cadre chiar memorabile.





Dar filmul ar fi vrut sa fie unul cu substanta, un film profund de sa-ti rascoleasca maruntaiele, sa-ti dea lacrimile si sa-ti vina sa pleci si tu de nebun.. departe de lumea asta superficiala. Si n-a fost.

M-a plictisit inca de la inceput cu toata profunzimea lui tipic americana, hollywoodiana. Cum ar zice americanu'... "come on! you're shiting me?!" Daca n-ar fi fost dupa o poveste reala, as fi zis ca scenariul nici nu e credibil... atat e de subtire e pretextul de la care pleaca filmul.

Ce sa-i spun! Saracul baiat american de bani gata! Pentru ca nu mai suporta lumea consumista, ipocrita in care traia si certurile cu parintii si dintre parinti, isi ia lumea in cap si pleaca in calatorie spre Alaska, sa traiasca in salbaticie. La 20 si-un pic de ani citea Jack London si avea impresia ca acolo, into the wild, e lumea adevarata. Asa ca.. pleaca dintr-o prostie si moare ca prostu'... dupa ce manaca o planta otravitoare. Dar nu inainte de a-si da seama ca fericirea e reala doar atunci cand e impartasita.

Serios? Asta ii puteam spune si eu. Nu ai cum sa fii deplin fericit alergand dupa reni si manacand veverite... singur. Si viata reala nu e acolo. Ar fi prea usor sa ne putem intoarce la o viata salbatica, naturala, simpla... desi poate mai autentica din anumite puncte de vedere. Pentru ca viata adevarata implica si oameni. Pe care ii iubesti, pe care ii urasti, care poate iti fac viata amara...
Dar daca dupa certurile cu parintii, fugi in salbaticie la 20 de ani... insemana ca nu stii nimic despre viata. Baiatul ala n-a avut probleme reale in viata lui si tragidizand peste masura micile probleme a decis ca nu mai poate suporta.

Nu mi s-a parut un film despre curaj... mi s-a parut un film despre inconstienta, tragidizare si falsa profunzime, plin de clisee americane.
N-ai nevoie de curaj ca sa fugi, ai nevoie de curaj ca sa ramai atunci cand e mai greu. N-ai nevoie de curaj ca sa te sinucizi, ai nevoie de curaj ca sa traiesti si sa induri in continuare... indiferent cat de greu ar fi.

Mai e si lung si m-a plictisit dupa prima ora de vizionare. Eu nu adorm la filme, niciodata... oricat de proaste si plictisitoare ar fi. Si totusi aici... mai ca atipeam. In incapatanarea mea am vazut totusi si cealalta ora din film... sperand ca totusi sfarsitul va merita. Dar mi s-a parut fel de stupid ca si inceputul.

Pacat ca a fost dupa o poveste adevarata si nu pot da vina pe scenarist.
Pacat de baiatul ala.
Etichete: , edit post
0 Responses

Publier un commentaire

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...